Proiectul “Reduce, Reuse, Recycle”

0

50 de tineri din 6 ţări europene împreună cu 8 lideri decizionali s-au implicat activ în formularea unei politici de tineret cu privire la importanța implicării tinerilor în procesul de reducere, reutilizare și reciclare a deșeurilor în proiectul “Reduce, Reuse, Recycle”

DSC_0100

Asociația Young Europe Society anunţă încheierea proiectului “Reduce, Reuse, Recycle” finanţat prin programul Comisiei Europene, Erasmus+. Proiectul a avut ca scop facilitarea unui dialog structurat între 50 de tineri din 6 țări europene şi 8 lideri decizionali pentru a formula o politică de tineret ce a vizat conștientizarea tinerilor asupra importanței procesului de reducere, reutilizare și reciclare a deșeurilor.

Young Europe Society a implementat în în perioada august 2015- aprilie 2016 proiectul “Reduce, Reuse, Recyle” împreună cu organizaţii din 6 ţări membre ale Uniunii Europene. Prin intermediul acestui proiect, reprezentanţii organzaţiilor non-profit au avut ca obiectiv organizarea unei întâlniri transnaționale de tineret ce s-a desfăşurat în perioada 9-18 octombrie 2015 în localitatea Homorod, județul Harghita, România reunind 50 de participanţi şi 8 lideri decizionali. Într-un context de învăţare non-formal, participanţii au fost încurajaţi să se implice activ alături de liderii decizionali în promovarea unui comportament ecologic printr-o reprezentație EcoBatucada în comunitatea locală din Miercurea Ciuc, au creat şi organizat o expoziţie de artă de mediu cu materiale naturale şi au experimentat metode de simulație participativă pentru a dezbate și formula o rezoluție de politică de tineret în domeniul protejării mediului.

Acest proiect a vizat creșterea vizibilității politicii de mediu a Uniunii Europene în domeniul deșeurilor prin familiarizarea participanților cu cele trei concepte folosite în strategia de colectare și distrugere a deșeurilor: reducere, reciclare și refolosire. La această întâlnire au fost invitaţi 8 lideri decizionali în domeniul de tineret, lucrători de tineret, reprezentanți ai Prefecturii Harghita, precum şi doi experți ce au contribuit la realizarea unui studiu academic ce a vizat importanța implicării tinerilor în dezvoltarea politicilor de tineret.

Metodele de educaţie non-formală aplicate în cadrul mobilităţii au fost de tip activ participative: jocul de rol, Artă de mediu, EcoBatucada, învăţare prin a face (metoda experimentală), sesiuni de reflectare, învăţare individuală, participare activă în cadrul unui grup, prezentări publice.
.
###
Asociatia Young Europe Society (Y.E.S.) este o organizație nonguvernamentală, non-profit, care are ca principal obiectiv dezvoltarea tinerilor prin încurajarea acestora în a deveni cetățeni activi. Y.E.S. promovează și susține dezvoltarea solidarității și toleranței în vederea realizării coeziunii sociale europene, dezvoltarea înțelegerii mutuale între tineri din țări diferite, dezvoltarea artistică și a libertății de expresie, precum și promovarea cooperării la nivel european.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează