Programe educaționale gratuite pentru 534 de tineri defavorizați din mediul rural

0
  • Tinerii aflați în dificultate provin din 12 comunități rurale din județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinți și Timiș
  • Proiectul este implementat de Fundația Serviciilor Sociale Bethany cu ajutorul unor ONG-uri partenere locale și finanțat cu 216.000 lei de Fundația Vodafone România.

 534 de copii și tineri aflați în dificultate din vestul țării beneficiază de acces gratuit la programe educaționale, prin intermediul unui proiect dezvoltat de Fundația Serviciilor Sociale Bethany și finanțat de Fundația Vodafone România cu 216.000 lei. Programul se derulează până în luna mai 2017 în 12 comunități rurale din județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinți și Timiș.

Harta_Investitii-in-Mediul-Rural

Proiectul, denumit „Fondul pentru Educație în Mediul Rural”, permite accesul gratuit la cursuri și ateliere în regim afterschool pentru tineri defavorizați din mediul rural și ajută astfel la prevenirea abandonului școlar. Acesta a demarat în vara anului 2016 și face parte din „Programul strategic de Investiție în Mediul Rural” al Fundației Vodafone România, aflat în acest an la cea de-a doua ediție.

Proiectul „Fondul pentru Educație în Mediul Rural” se derulează cu ajutorul a șapte organizații neguvernamentale din județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinți și Timiș.

În județul Arad, proiectul este implementat de către Asociația PAEM și de Fundația pentru Integrare și Sprijin Social „Împreună” Ineu, care derulează activități educaționale pentru elevi, oferindu-le gratuit meditații la limba română, matematică sau limbi străine, precum și consiliere psihologică.

În județul Caraș-Severin, proiectul se derulează cu sprijinul Asociației Cărășană Sindrom Down, care are ajută 24 de tineri ce suferă de această afecțiune să-și dezvolte abilitățile și creativitatea prin ședințe gratuite de terapie ocupațională. Tot în cadrul proiectului, tinerii beneficiari și familiile acestora pot participa la grupuri de sprijin, iar cadrele didactice din comunitățile rurale, la seminarii și activități pe tema incluziunii școlare a persoanelor cu dizabilități.

În județul Hunedoara, Asociația Pro Edu Smo ajută la implementarea proiectului printr-un program afterschool, unde elevii învață să-și petreacă timpul liber în mod util, beneficiind gratuit de meditații și de activități recreative.

În județul Mehedinți, proiectul este implementat de către Asociația Comunității Eșelnița Cazanele Dunării și are în plină desfășurare un program afterschool, unde elevii cu risc crescut de abandon școlar beneficiază în mod gratuit de meditații pentru recuperarea materiei și îmbunătățirea performanțelor școlare.

În județul Timiș, Asociația pentru Dezvoltare Comunitară Blumenthal sprijină implementarea proiectului printr-un program afterschool, unde elevii cu risc crescut de abandon școlar beneficiază gratuit de pregătire la limba română, matematică, engleză și germană. Tot în Timiș, Asociația Școala Domino Servite se ocupă de elevi cu nevoi educaționale speciale, oferind gratuit cursuri pentru pregătirea concursurilor școlare, ateliere practice (gătit, curățenie, reciclare, bricolaj), cluburi muzicale, terapii specializate și pregătire suplimentară pentru elevii cu performanță în educație.

Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany este o organizaţie neguvernamentală şi non-profit, care urmăreşte îmbunătăţirea vieţii persoanelor dezavantajate, în special a copiilor, a tinerilor şi a familiilor acestora, oferind servicii sociale şi promovând practici profesioniste în asistenţa socială. Cu peste 22 de ani de activitate în România, programele fundației vizează activități de terapie recuperatorie pentru copiii cu dizabilități, proiecte de încurajare a educației în mediul rural și, în general, promovarea unor practici profesioniste în lucrul cu copiii care provin din medii dezavantajate (centre de plasament, familii defavorizate). De asemenea, Fundația Serviciilor Sociale Bethany promovează voluntariatul și filantropia ca modalități de implicare în viața comunității. Mai multe detalii se regăsesc pe www.bethany.ro și pe www.facebook.com/FundatiaBethany.

Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998. În cei 19 ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat 1.046 de programe în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale, având că beneficiari copii, tineri, bătrâni, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundaţia Vodafone România a investit peste 26 milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere. Mai multe detalii despre programele Fundaţiei Vodafone România puteți găsi pe www.fundatia-vodafone.ro și pe www.facebook.com/fundatiavodafone.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează