Primul raport de sustenabilitate al Patria Bank, un început pentru un business mai responsabil

0

Sub sloganul “Pentru o Patrie sustenabilă, pentru toți românii”, Patria Bank a publicat raportul de sustenabilitate privind activitatea desfaşurata în 2017. Materialul redă primii pași făcuți de noua Patria bank de la fuziunea cu Banca Comercială Carpatica, din mai 2017, până la finalul anului trecut.

Pentru Patria Bank SA, anul 2017 a fost unul intens, momentul în care Patria Bank SA a devenit o Bancă mai mare şi mai puternică prin fuziunea cu Banca Comercială Carpatica SA, un an cheie în care organizația s-a consolidat, oamenii Patria au trecut prin schimbări importante și s-au adaptat la noul context. Procesele și sistemele au fost regândite și așezate pentru a servi noii misiuni a Băncii, un an în care clienții celor două bănci au devenit clienții unei singure bănci, fiind totodată anul în care brand-ul Patria, cu noua poziționare, a fost lansat în piață pentru a deservi, prin toate componentele lui, toți românii. Tot în 2017, printre obiectivele noastre s-au regăsit şi implicarea în proiecte de sustenabilitate şi voluntariat, prin susţinerea de proiecte culturale, educaţionale şi de promovare a valorilor şi tradiţiilor româneşti precum și implementarea de acţiuni de comunicare internă, în măsură să determine consolidarea echipei Patria Bank şi crearea unei culturi organizaţionale bazată pe respect, implicare şi dezvoltare sustenabilă.”, spune Bogdan Merfea, CEO Patria Bank.

Raportul este un manifest de business responsabil, cu o structura bazată pe 5 capitole: Compania, Analiza de materialitate, Clienții, Comunitatea (internă și cea în care se implică) și Contextul. Este realizat printr-un studiu intern aprofundat şi urmăreşte principalele aspecte ce descriu o bancă și un grup mai sustenabile, mai responsabile și mai transparente. Raportul stabilește în același timp bazele pentru pentru o raportare mai complexă în viitor.

Raportul dezvăluie detalii despre rezultatele de business ale anului 2017, dar și despre dimensiunea organizației, modelul de business și membrii consiliului director. Câteva cifre și informații din raport se găsesc mai jos:

  • Media lunară a creditelor nou acordate în 2017 a fost de 20 mil EUR (în lunile de vârf), iar pe tot parcursul anului au fost acordate credite noi în valoare de 150 de mil EUR.
  • 48% dintre clienții Băncii au fost din orasele mici
  • Susținerea comunității şi a ONG-urilor a fost o prioritate, o serie de acţiuni de voluntariat şi proiecte fiind inițiate, cu impact pozitiv pentru cel puțin 10.000 de oameni
  • Nu au fost înregistrat incidente de corupţie în care să fie implicaţi angajaţii sau parteneri de afaceri şi nici procese publice introduse impotriva organizaţiei sau a angajaţilor săi pentru cauze de corupţie.
  • Nu au fost înregistrate acțiuni în instanţă cu privire la comportamentul anticoncurențial sau încălcări ale legislaţiei antitrust şi privind monopolul

Raportul este o bază pentru următorii ani în care Patria Bank îşi propune să extindă analiza de materialitate, prin implicarea clienţilor, autoritaţilor şi societăţii civile. Raportul complet poate fi vizualizat aici.

Despre Patria Bank si Grupul Patria Bank
Patria Bank este o bancă românească, listată la Bursa de Valori Bucureşti, cu prezenţă în 63 de oraşe la nivel naţional, prin 85 sucursale, peste 180.000 de clienţi şi 3,5 miliarde lei în active, fiind dedicată creșterii gradului de bancarizare în România și susținerii antreprenorilor locali.

Grupul Patria Bank este deţinut de Fondul de Investiții Emerging Europe Accession Fund (EEAF), un fond de private equity ai cărui principali investitori sunt BERD (Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare), FEI (Fondul European de Investiţii, parte a Grupului Băncii Europene pentru Investiţii), DEG (Banca de Dezvoltare, parte a grupului bancar KFW BSTDB (Banca de Dezvoltare a Regiunii Mării Negre). Grupul Patria Bank include Patria Bank, Patria Credit IFN şi Patria Asset Management.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.