Primele 18 proiecte locale pentru acces la sănătate – „Fiecare Copil în Grădiniţă”

0

Asociația Ovidiu Rom și GlaxoSmithKline (GSK) România anunță primele 18 proiecte locale de sănătate și educație în sănătate care vor beneficia de finanțare din partea companiei farmaceutice GSK România, în cadrul Componentei de Sănătate a proiectului național Fiecare Copil în Grădiniță. Proiectele vor fi derulate în unele dintre cele mai sărace comunități din România[1] și au ca obiectiv să contribuie la soluționarea unora dintre cele mai stringente probleme de sănătate și igienă ale copiilor din aceste comunități. Fondurile alocate vor fi folosite pentru patru categorii de activități, considerate ca prioritare de Ovidiu Rom și GSK România:

  • (1) activități de prevenire a îmbolnăvirilor – analize de bază pentru copii în luna septembrie, înainte ca aceștia să meargă la școală și la gradiniță, alocarea unui fond din care părinții săraci să poată cumpăra medicamente pentru copiii lor când sunt bolnavi, educarea părinților în vederea vaccinării obligatorii a copiilor
  • (2) creșterea accesului copiilor săraci la medici – încurajarea medicilor să facă vizite săptămânale în satele izolate, asigurarea transportului pentru copiii care trebuie să consulte medici specialiști în orașele mai mari
  •  (3) facilitarea formării mediatorilor sanitari și plata lor temporară în comunitățile unde sunt absolut necesari, dar autoritățile locale nu pot asigura încă angajarea acestora
  • (4) educație sanitară pentru părinți și copii și asigurarea de kituri de igienă personală și a locuinței
  • Și (5) activități de planificare familială

 

Componenta de sănătate din cadrul proiectului Fiecare Copil în Grădiniță se va desfășura pe o perioadă de 3 ani, perioadă în care cele 18 comunități vor beneficia de un grant de peste 150.000 Euro. Inițiativa integrării acestei componente în cadrul proiectului Fiecare Copil în Grădiniță a pornit de la nevoia uriaşă de a investi în ariile foarte importante de sănătate din aceste comunități sărace, în care copiii se îmbolnăvesc des și, în general, nu primesc îngrijirea necesară.

De asemenea, ca parte a acestui program, GSK Consumer Healthcare – companie membră a grupului GSK în România – va dona kit-uri de îngrijire a sănătății orale (constând în periuțe de dinți, pastă de dinți și căni) pentru toți copiii incluși în programul FCG – este vorba despre un număr de 1400 de copii.

„Prin programul Fiecare Copil în Grădiniță am arătat că părinții săraci își doresc să-și educe copiii, chiar foarte mult! Trebuie însă să le oferim sprijin și încurajare, iar adăugarea unei componente de sănătate în proiect este foarte importantă: copiii nu pot învăța dacă nu văd bine sau dacă îi dor dinții. Multe dintre aceste probleme pot însă fi remediate ușor dacă se intervine la timp”, a declarat Leslie Hawke, cofondatoarea Asociaţiei Ovidiu Rom.

 

„Componenta de sănătate susținută de GSK România va crește valoarea proiectului nostru și va ajuta mai mulți copii din acest comunități să învețe. Sănătatea copiilor este la fel de importantă ca și educația lor”, a adăugat Maria Gheorghiu, cofondatoarea Asociaţiei Ovidiu Rom.

Importanța acestui grant și nevoia pentru astfel de programe de sănatate este evidentă așadar atât din solicitările primite – aproape toate comunitățile incluse în proiectul Fiecare Copil în Grădiniță au aplicat pentru a obține finanțare în acest proiect – cât și din nevoile exprimate de comunitățile locale. S-a constatat, spre exemplu, că în nicio comunitate inclusă deja în proiectul Fiecare Copil în Gradiniță, copiilor săraci nu li s-au făcut niciodată analizele medicale (nici măcar cele necesare pentru înscrierea la grădiniță, și care au un rol important în prevenirea infecțiilor respiratorii și digestive). O altă problemă este numărul mic de copii din comunitățile cele mai sărace vaccinați cu vaccinurile incluse in Programul Național de Imunizare – în special acolo unde nu există mediator sanitar, medicul de familie ajunge rar, iar părinții nu înțeleg implicațiile pe care lipsa vaccinării copiilor le au pentru dezvoltarea sănătoasă a acestora. În Hetea de exemplu, numai jumătate dintre copii sunt vaccinați în condițiile în care vaccinurile sunt incluse în Programul Național de Imunizare și sunt oferite gratuit de Direcțiile de Sănătate Publică.

„Sănătatea și educația reprezintă cele mai de preț daruri pe care le putem oferi copiilor. Pentru a face viața copiilor din familiile defavorizate mai bună, trebuie să îi ajutăm să fie sănătoși și să poată merge la grădiniță și la școală. Cele 18 proiecte locale selectate vor fi derulate chiar de către comunitățile locale, de aceea beneficiile vor fi pe termen lung, și nu numai pe parcursul celor trei ani în care se realizează finanțarea. Prin implicarea oamenilor din comunitate în realizarea proiectelor, vor fi create mecanismele necesare astfel încât, după finalizarea proiectelor, comunitățile să se poată dezvolta mai departe, iar viața oamenilor din aceste regiuni să devină una mai bună”, declară Pascal Prigent, Director General GSK România.

 Grantul își propune așadar să asigure soluții imediate pentru anumite probleme urgente, pe care comunitățile sărace nu le pot rezolva, în ciuda cadrului legal existent. În paralel, autoritățile locale vor face demersuri pentru facilitarea accesului copiilor săraci la serviciile medicale reglementate prin lege (cum ar fi angajarea unui mediator sanitar sau obținerea de soluții anti-pediculoză gratuite de la Direcțiile de Sănătate Publică).

Coordonatorii locali ai proiectelor ce vor primi finanțarea subliniază importanța lansării componentei de sănătate având în vedere condițiile improprii în care locuiesc majoritatea copiilor din aceste comunități.  Nutriția săracă în vitamine, lipsa apei curente și a normelor minime de igienă afectează sănătatea copiilor și capacitatea lor de a învăța.   

***

Despre FCG

Prin programul Fiecare Copil în Grădiniță, lansat de Asociația Ovidiu Rom și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în iulie 2010, 1.400 de copii dezavantajați merg la gradiniță în fiecare zi în 38 de grădinițe din 20 de comunități sărace, din 12 județe. Succesul proiectului se datorează unui instrument inovativ – tichetele sociale de 50 de lei pe lună pe care le primesc părinții copiilor din program și care sunt condiționate de prezența zilnică a copiilor la gradiniță. Tichetele sociale asigură familiilor un venit suplimentar restricționat pentru alimente. Ovidiu Rom alocă și o sumă anuală de 60 de lei de copil pentru rechizite și alte materiale educaționale. De asemenea, Consiliile Locale susţin costurile pentru îmbrăcăminte și încălțăminte.

Anterior demarării proiectului, copiii mergeau la grădiniță sporadic și nu reușeau să acumuleze cunoștințele necesare pentru a face față primilor ani de școală. Odată cu lansarea proiectului Fiecare Copil în Grădiniță, prezența zilnică a tuturor copiilor din program a crescut spectaculos. În comunități precum Castelu, Constanța sau Araci, Covasna, peste 150 de copii vin la grădiniță regulat.  

Asociația Ovidiu Rom – a fost fondată în anul 2004, de către Leslie Hawke și Maria Gheorghiu care, încă din 2001, au dezvoltat programe de sprijinire a copiilor dezavantajați în scopul prevenirii abandonului școlar. Pe termen lung, asociația își propune să facă din educația timpurie o politică publică pentru că existența unei forțe de muncă educate este esențială pentru viitorul economic al țării. Altfel, cei care dețin un loc de muncă vor susține în viitor și generațiile de pensionari, dar și pe cei care sunt sau vor fi șomeri. Mai multe detalii pe www.ovid.ro.

GlaxoSmithKline – este una dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume, al cărei portofoliu are la bază o substanțială activitate de cercetare și dezvoltare. GlaxoSmithKline se dedică îmbunătățirii calității vieții oamenilor, ajutându-i pe aceştia să realizeze mai multe, să se simtă mai bine și să trăiasca mai mult. Pentru mai multe informaţii despre GlaxoSmithKline, vizitaţi www.gsk.com si www.gsk.ro.



[1] Acestea sunt: Tărlungeni (județul Brașov), Araci și Întorsura Buzăului (județul Covasna), Râciu și Apold (județul Mureș), Roșia, Vurpăr, Alțîna și Brateiu (județul Sibiu), Cojocna (județul Cluj), Cugir (județul Alba), Coroieni (județul Maramureș), Amărăștii de jos (județul Dolj), Potlogi și Gura Șuții (județul Dâmbovița), Buhuși (județul Bacău), Vaslui și Castelu (județul Constanța).

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează