Prima rețea de experți în Securitate și Sănătate în muncă, pentru sectorul non-profit

0

Federația VOLUM anunță lansarea primei rețele de experți în Securitate și Sănătate în muncă, pentru persoanele care desfășoară activități de voluntariat. Evenimentul de lansare va avea loc pe 21 iulie, începând cu ora 10.00, la Spațiul Public European, în București.

Lansarea acestei rețele de experți face parte din proiectul „Cartea de Identitate a Voluntariatului – Calitate, Impact și Valoare”, desfășurat de Federația VOLUM, în parteneriat cu Asociația TechSoup România, proiect finanțat prin Granturile SEE 2009- 2014 în cadrul Fondului ONG (www.fondong.fdsc.ro) în România, cu suma de 78.857,00 € euro.
Eveniment Lansare Retea Experti SSM

Începând cu iulie 2014, aprobarea noii Legi a Voluntariatului nr. 78/2014, propune delimitarea clară a activității de voluntariat printr-un contract obligatoriu între organizația gazdă și voluntar și însoțirea acestui contract de către documente obligatorii: fișa de voluntar, echivalentul fișei de post la angajați și fișa de siguranță și protecție, pe modelul promovat de Legea Securității și Sănătății în Muncă (SSM). În ceea ce privește fișa de siguranță și protecție este nevoie de persoane acreditate care să realizeze instruirea voluntarilor, identificarea și evaluarea riscurilor. Așadar, este o mare nevoie în rândul organizațiilor gazdă (în mod deosebit ONG-uri) de a se instrui cu privire la reglementările impuse prin lege, responsabile de punerea legii (SSM) în practică fiind Inspectoratele Teritoriale de Muncă.

Federația VOLUM a constatat absența unor strategii naționale pentru voluntariat care să abordeze probleme ce țin de securitate și sănătate în lucrul cu voluntarii. În consecință, VOLUM a inițiat un demers, printr-un parteneriat cu Asociația Română de Securitate și Sănătate în Muncă, pentru a dezvolta o procedură simplificată a legislației din domeniul SSM, adaptată nevoilor acestui sector, formând astfel un grup de lucru, alături de experți SSM și organizații neguvernamentale, din domenii de activitate diferite.

În perioada 4-8 iulie, 19 reprezentanți, din 13 județe ale țării (București, Alba, Iași, Constanța, Neamț, Cluj, Ialomița, Hunedoara, Suceava, Vrancea, Călărași, Buzău, Bistrița), au participat la cursul de Inspector/Specialist în SSM, acreditat de Agenția Națională de Calificări. Membrii acestei rețele vor oferi gratuit și la cerere ONG-urilor asistență gratuită în domeniul SSM, pentru voluntarii înscriși în organizațiile respective.

Până la finalul anului, vor fi organizate evenimente locale, în funcție de județele menționate, pentru a disemina disponibilitatea membrilor în fiecare regiune și pentru a informa organizațiile cu privire la necesitatea și importanța protecției voluntarilor, pe parcursul activităților desfășurate.

Evenimentul de lansare va fi deschis de către Anca Năstase, Directorul Executiv al Federației VOLUM, alături de invitații speciali: Iosefina Cojocaru, Președinte Asociația Română de Securitate și Sănătate în Muncă, reprezentanți ai Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și ai Autorității Naționale de Calificări. În cadrul conferinței vor participa atât reprezentanți ai sectorului neguvernamental, cât și reprezentanți ai instituțiilor publice, pentru a prezenta inițiativele propuse de Federația VOLUM, în ceea ce privește asigurarea unui cadru dedicat activităților de voluntariat și în conformitate cu legislația în vigoare, ce privește securitatea și sănătatea în muncă.

Proiectul Cartea de Identitate a Voluntariatului – Calitate, Impact și Valoare este este finanţat prin Granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org.

Despre Federația VOLUM

Federația VOLUM este o organizație neguvernamentală și nonprofit, înregistrată juridic ca federație în decembrie 2010, având rol de asociație umbrelă în domeniul voluntariatului, cu reprezentare la nivel național. Misiunea Federației VOLUM este facilitarea dialogului și acțiunii comune a tuturor factorilor interesați de mișcarea de voluntariat în vederea dezvoltării sustenabile a voluntariatului în România.

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează