Prima campanie umoristică despre relaționarea în familie din România

0

Organizația Tineri pentru Tineri, în parteneriat cu Asociația Culturală Hai în Sat, demarează astăzi campania „S-o dăm pe față!”.

Campania încurajează bărbații să schimbe stereotipuri de gen pentru a avea o relaționare (mai) armonioasă cu fetele și femeile din viața lor, în diverse roluri și situații de zi cu zi. Ultimii ani au demonstrat că inițiativele de egalitate de șanse s-au concentrat asupra drepturilor femeilor și mai puțin asupra includerii bărbaților ca parte din soluția la această problema reală a echității de gen.

Așadar, campania „S-o dăm pe față!” oferă bărbaților o alternativă amuzantă, pentru a demonstra că înțeleg și pot să contribuie și ei la schimbarea unor mentalități și abordări considerate tabu.

Prin ce se deosebește campania aceasta de toate celelalte?

Am vrut să facem ceva nou, iar lucrurile în relaționare sunt de fapt foarte simple. Umorul ne ajută pe toți să detensionăm și să explicăm ce ne place, ce ne deranjează și ce să facem mai departe. Prin glume, ajungem să comunicăm în mod firesc și chiar onest despre subiecte pe care de regulă le evităm. Acesta este elementul de unicitate al campaniei.” ne explică Adina Manea, Directorul organizației Tineri pentru Tineri.

Campania se desfășoară în perioada 13 – 31 mai în București și Cluj. Proiectul este derulat de organizația Tineri pentru Tineri, în parteneriat cu Asociația Culturală Hai în Sat, și finanțat prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.