Premiul „Proiectul de voluntariat al anului din domeniul corporativ”

0

Campania „Impreuna pentru comunitate” a primit premiul „Proiectul de voluntariat al anului din domeniul corporativ”

Campania „Impreuna pentru comunitate”, organizata anul acesta de Holcim Romania, a primit premiul „Proiectul de voluntariat al anului din domeniul corporativ” in cadrul Galei Nationale a Voluntariatului 2012.  

Campania de voluntariat “Impreuna pentru comunitate” a fost organizata in perioada aprilie – iunie 2012, cu ocazia implinirii a 100 de ani de existenta in lume a Grupului Holcim si 15 ani de prezenta locala.

Obiectivul campaniei „Impreuna pentru comunitate” a fost ca pe tot parcursul anului, cei peste 80.000 de angajati Holcim din toate colturile lumii sa se implice pentru minim o zi ca voluntari in programe sociale, cu scopul de a insuma, prin timpul petrecut in astfel de actiuni, cel putin 100 de ani. Fiecare companie din cadrul Grupului Holcim a avut libertatea de a alege felul in care implementeaza campania de voluntariat, precum si actiunile menite sa genereze un procent cat mai mare de implicare a angajatilor.

In Holcim Romania, campania de voluntariat s-a concretizat prin 16 actiuni de voluntariat la care au participat 610 de angajati ai Holcim Romania ce au derulat activitati de voluntariat concentrate pe trei domenii – plantari de copaci pentru un mediu mai verde, colectare selectiva de deseuri si reabilitarea unor zone de interes public. Voluntarii romani au depus in comun 5.887 de ore de munca in folosul comunitatii, echivalentul a circa 2,8 ani de munca in folosul comunitatii.

„Acest premiu vine ca o incununare a eforturilor noastre de fi alaturi de comunitatile in care avem operatiuni. Suntem mandri de implicarea si entuziasmul de care au dat dovada angajatii nostri, care au demonstrat inca o data ca actiunile de voluntariat sunt deja o traditie in cadrul Holcim Romania”, a declarat Daniel Bach, Directorul General al Holcim Romania.

Lista completa a actiunilor de voluntariat derulate de angajatii Holcim Romania, precum si informatii detaliate despre ce s-a intamplat in fiecare locatie gasiti la pagina de website www.holcim.ro/ro/impreuna-pentru-comunitate.html

Gala Nationala a Voluntariatului 2012, organizata de Federatia Volum (Federatia Organizatiilor care Sprijina Dezvoltarea Voluntariatului in Romania), s-a aflat anul acesta la a doua editie. Gala Nationala a Voluntarilor este singura competitie nationala care aduce voluntariatul in atentia publicului larg si a mass-mediei, premiind voluntarii, proiectele de voluntariat, coordonatorii de voluntari si centrele de voluntariat.

Holcim (Romania) S.A. detine 2 fabrici de ciment in Campulung si Alesd, o statie de macinare si un terminal de ciment la Turda, 16 statii ecologice de betoane, 5 statii de agregate, 2 statii de lianti speciali si un terminal de ciment in Bucuresti. Holcim (Romania) S.A. are aproximativ 1.000 angajati. Pentru mai multe informatii, va rugam sa vizitati website-ul companiei la www.holcim.ro

In 2012, Grupul Holcim sarbatoreste 100 de ani de putere, performanta, pasiune si totodata 15 ani de activitate sustinuta in Romania, cu rezultate notabile in industria constructiilor. Holcim este unul dintre cei mai importanti furnizori de ciment si agregate (nisip si pietris), betoane si asfalt, dar si servicii aferente acestor domenii de activitate. Grupul detine participatii minoritare si majoritare in circa 70 de tari, pe toate continentele.

 

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează