Povestea tinerilor care și-au dedicat 34.000 de ore voluntariatului

0

Scopul lor: reducerea problemelor de mediu din Călărași și Zalău

Poate că ne-am obișnuit ca zi după zi să auzim mai mult despre lucrurile care nu merg bine în comunitatea noastră, în țară și în lume, poate că ne-am obișnuit să credem că lucrurile bune se pot întâmpla doar dacă există interese ascunse, ne-am obișnuit poate să credem că tinerele generații nu au preocupări  semnificative și valori reale. Poate că ne gândim că nu-i pasă aproape nimănui de lucrurile care se întâmplă în comunitatea în care trăim. Totuși, poate nu la fel de văzute, lucrurile frumoase, pozitive se întâmplă.

Acum 4 ani de zile, echipa asociației ViitorPlus, susținută de TenarisSilcotub, aducea în orașele Călărași și Zalău o provocare îndrăzneață dedicată tinerilor, în care aveau încredere că pot muta munții din loc atunci când se găsesc în contextul potrivit. A fost o provocare de a schimba atitudini prin implicarea activă, de a participa la diminuarea unor probleme de mediu locale și de a-i face și pe cei din jur conștienți de ce se întâmplă în acest moment cu Planeta și de cum poate fiecare dintre noi să acționeze în viața de zi cu zi. Forma pe care a îmbrăcat-o aceasta provocare a fost proiectul educațional “ecOprovocarea”, iar cei 4 ani au dovedit că tinerilor le pasă, că vor să participe la schimbarea pe care și-o doresc să o vadă în orașele lor. De-a lungul timpului, au răspuns provocării tineri din 25 de unități școlare din Zalău și Călărași, o parte din timpul lor liber s-a transformat în ajutor voluntar pentru comunitate, în total peste 34.000 de ore de voluntariat, iar rezultatele muncii lor nu a încetat să apară. Munți de deșeuri au început să dispară, pentru că au trimis la reciclare peste 276 de tone din diferite tipuri de deșeuri și au curățat natura adunând din diferite zone 1.410 de saci de deșeuri, mici pâlcuri de pădure au început să răsară, căci au plantat manual 53.429 de puieți de arbori, și au amenajat 259.000 de m² de spațiu verde. Nu s-au oprit însă aici, au organizat diferite evenimente de conștientizare pentru cei din comunitate și ore de educație ecologică pentru colegii lor de la cei mai mici de la grădiniță, până la colegii din clasele mari de liceu; mai exact au organizat 2.700 de astfel de evenimente ecologice. Atitudinea pozitivă nu a rămas fără ecou, ci a fost răsplătită cu o distincție internațională, Premiul Energy Globe Award 2014, prin care ecOprovocarea a primit titlul de Cel mai bun proiect educațional de Mediu din România”.

La finalului anului școlar trecut, părea că a venit momentul ca ecOprovocarea să evolueze după experiența celor 4 ani de activitate. Așa a început un proces de transformare, s-a izolat în crisalidă pentru a evolua, iar în luna februarie 2015 a renăscut luând o nouă formă și un alt nume – “Cluburile ecOprovocarea”.

Acest nou program educațional pilot încorporează, pe lângă tema protecției mediulu, și grija pentru dezvoltarea personală a tinerilor, încurajând nu doar voluntariatul, ci și dezvoltarea unor abilități personale precum: lucrul în echipă, prezentare în public,  exprimarea opiniilor personale, persuasiune, management de proiect, motivare, creativitate, ș.a. Chiar în această perioadă, în fiecare din cele 4 licee participante se formează câte un Club ecOprovocarea (3 profesori și 20-25 de elevi), care va avea întâlniri săptămânale, pentru un proces de învățare  non-formal, cu accent pe activități de descoperire, experimentare, care se va concretiza în dezvoltarea de activități cu rezultate pozitive asupra mediului, la nivel local.

Ingrijire spatiu verde (Small)

Povestea tinerilor liceeni care se dedică diminuării problemelor de mediu din comunitate continuă, de data aceasta cei doritori să se implice fiind cei din Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu” și Colegiul Tehnic ,,Ștefan Bănulescu”, din Călărași,  și din Colegiului Național Silvania și Liceul Tehnologic ,,Mihai Viteazul”, din Zalău. De acum, le puteți urmări activitatea prin intermediul platformei de comunicare online, www.ecoprovocarea.ro

Despre autor

avatar

ViitorPlus a fost înfiinţată în România ca organizaţie neguvernamentală, nonprofit, independentă, pentru a stimula şi contribui la transpunerea în practică a conceptului de dezvoltare durabilă la nivel de individ, comunitate şi organizaţii. În viziunea noastră, dezvoltarea durabilă integrează în viaţa cotidiană abordarea sistemică a realităţii şi valorifică interconexiunile dintre planurile de mediu, uman, economic şi social, care fundamentează civilizaţia umană, în aşa fel încât generaţiile actuale şi cele viitoare să-şi poată satisface nevoile şi să-şi poată păstra oportunităţile.

Comentează