Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Povestea bienalei timișorene de arhitectură Beta 2020. Un exemplu de responsabilitate față de tot ce ne înconjoară

0

În perioada 25 septembrie – 25 octombrie 2020, Timișoara a găzduit cea de-a treia ediție a bienalei timișorene de arhitectură Beta 2020. Dacă ar fi să aruncăm o privire de ansamblu asupra ceea ce a însemnat ea numeric, avem așa: 4 expoziții de arhitectură și artă contemporană, o competiție deschisă la nivelul celor trei țări învecinate (România – Ungaria – Serbia), 1 intervenție în spațiul public, 11 tururi ghidate, 7 ateliere, 13 conferințe și prezentări, 6 proiecții de film și o lansare de carte. 

Au fost 4 săptămâni în care s-au abordat tematici urbane într-un context mai larg, care au stimulat dezbateri și au repus în discuţie atât transformări spaţiale cât şi transformări culturale.

Este cu adevărat necesar să construim? Este o întrebare la care ar fi responsabil să poată fi luat în considerare răspunsul “nu”. De ce? Pentru că industria construcțiilor consumă aproximativ jumătate din toate resursele extrase din pământ și este responsabilă pentru mai mult de o treime din consumul global de energie și emisii, doar producția de ciment reprezentând 7% din producția de CO2 – motiv pentru care e nevoie de o nouă abordare radicală a construcțiilor – începând cu modul în care arhitecții abordează proiectarea.

Relația omului cu arhitectura s-a schimbat de-a lungul timpul, iar pe termen lung însă, scopul acestei ediții a fost de a trage un semnal de alarmă asupra importanței responsabilității față de mediul construit și față de ceea ce nu s-a construit încă, scopul final fiind îmbunătățirea proceselor prin care construim orașele și de a ne implica cât putem de mult în construirea unui viitor mai bun al planetei noastre.

Expoziția principală din cadrul bienalei, prezentă la Muzeul de Transport Public „Corneliu Miklosi“, numită “Enough is Enough”, curatoriată de arhitectele Anca Cioarec, Brînduşa Tudor și Ilka Ruby, a prezentat zeci de proiecte – naționale și internaționale, ale unor arhitecți care au găsit modalități proprii de a folosi ceea ce există și cum putem trata ceea ce ne înconjoară, cu respect și responsabilitate – față de mediu, față de economie și față de societate în ansamblu.

În contextul pandemiei și a regulilor impuse de autorități, majoritatea conferințelor și dezbaterilor din program s-au desfășurat online, iar cei interesați să afle mai multe despre viitorul practicii de arhitectură, despre urgențele climatice sau gestionarea resurselor existente, le pot urmări în continuare pe pagina de Facebook Beta – bienala timișorene de arhitectură.

În cadrul expoziției-concurs Beta (concurs care susține și promovează arhitectura de calitate în toate formele și manifestările sale, fiind concepută ca o interfață de relaționare atât în cadrul profesiei, cât și între profesie și mediul socio-cultural în care aceasta activează) s-au oferit premii în valoare de 14.000 euro, iar din cele peste 300 de lucrări înscrise, s-au făcut remarcate, după cum urmează: 

Spațiu construit:

nominalizare: Oxigen Restro, Árpád Nagy

nominalizare: Fairy-Veil House, András Cseh

nominalizare: Atelierul de ceramică Poster, Irina Meliță, Ștefan Simion

mențiune: Casa E+E, Mihai Ene, Adela Ene – Ene+Ene Arhitectura

premiu: Casa Nădășan, Miklós Péterffy

premiu: Casa Răsuri, Ștefan Simion, Irina Meliță

Spațiu interior

nominalizare: Apartament LC, Bogdan Ciocodeică

nominalizare: Play in Historic Sacred Spaces, Partizan Architects

premiu: Revolutionize, Cristi Borcan

premiu: Renovare Apartament Ertler, Alexandru Szűz – Pop

premiu: Confident Concept Store, Alexandrina Remescu Simo | Alex Muntean

*la categoria Spațiu interior valoarea fiecărui premiu este 500 euro

Spațiu public

nominalizare: Dansurile / Copiii luminii, Marius Miclăuș

nominalizare: Weaving together, Marius Găman, Ana Branea

premiu: Amenajare coridoare pietonale: str. Molnar Piuariu, Cluj, planwerk arhitectură și urbanism

Lucrări de licență

nominalizare: Hamam | Băi publice | Constanța, Dana Diana Buicescu

nominalizare: Landscape restoration center, Hunor Albert Szántó

mențiune: Dincolo de ruină. Conversia fostului depozit de tutun din Isaccea, Cristian-Andrei Bădescu

mențiune: Jurányi, Theatrical community house, Borbála Surján

premiu: Regenerarea fabricii Textila, Alexandra Stan

Inițiative / Experimente / Viziuni

nominalizare: Orașe românești în declin, Ilinca Păun Constantinescu

nominalizare: Grădinile fermecate de pe Ada Kaleh, Silvia Mihaela Diaconu

nominalizare: Twin, Marius Miclăuș

nominalizare: CAN Edu, András Cseh

nominalizare: Workshop Muma / Anyó / Majke, Oana Mondoc | Miodrag Stoianov

mențiune: Casa ca proces, Loredana Gaiță | Miodrag Stoianov

mențiune: Herculane Project, Asociația Locus

premiu: substandardPLUS, Atelier Ad Hoc Arhitectura | Comunitate, George Marinescu, Maria Daria Oancea

premiu: Uranus acum. Proiect urban și comunitar, Dorothee Hasnas, Ștefan Ghenciulescu, Ilinca Păun Constantinescu et al.

Eseu

nominalizare: Whose (City, Whose) Responsibility // Battle over buildings, Miljena Vučković

nominalizare: Historic buildings in sustainable urban development, Aurelia Oancea

mențiune: Palimpsest. The stadium as a canvas for new types of architecture, Diana Cânța

mențiune: Architecture from literature: a study of how architecture can be enriched by reading, interpreting and applying the ideas displayed in Perec’s oeuvre, Noretu Carmen-Theodora

premiu: Imagining an Aesthetics of Reuse, Marcell Hajdu

Fotografie:

pentru sub-categoria single entry:

premiu: Nesting, Zoran Popovici

iar în cazul seriilor:

nominalizare: Mute City, Sebastian Gruia

nominalizare: L.A.P.T., Anca Pîrvu

nominalizare: backstage, Ovidiu Zimcea

nominalizare: The reborn of the Romanian village, Ștefania Lupu

premiu: Yellow Fabric, András Weiszkopf

A patra ediție a bienalei timișorene de arhitectură va avea loc în 2022, la Timișoara, unde va crea din nou un loc de întâlnire în care oamenii, indiferent de domeniul de activitate, vor fi invitați să participe la un alt exercițiu de reconsiderare și de schimbare în acel “mai bine” atât de necesar.

Bienala timișoreană de arhitectură este organizată de Ordinul Arhitecților din România – Filiala Teritorială Timiș și Primăria Municipiului Timișoara – Casa de Cultură a Municipiului Timișoara.

Echipa de organizare / Echipa Beta 2020: Alexandra Maria Rigler, Alexandru Todirică, Alexandra Trofin, Anamaria Goie,  Dariana Pau, David Alexandru Dumitrescu, Dragoș Nistor, Emanuela Cristescu, Nicoleta Postolache, Romina Popescu.

Finanțatori: Ordinul Arhitecților din România – Timbrul de Arhitectură, Administraţia Fondului Cultural Naţional, Primăria Municipiului Timișoara –  Casa de Cultură a Municipiului Timișoara.

Cu sprijinul: Muzeul de Transport Public „Corneliu Miklosi“, RETIM Ecologic Service SA, Lipoplast, Romanian Design Week, Cemacon, Xella | Ytong, Consiliul Județean Timiș, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României”.

Parteneri media: Agerpres, Epiteszforum, Igloo, IQads, Modernism, Radio Guerrilla, SMARK, Zeppelin, TVR Timișoara.

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.