Peste 6600 de participanți la „Filme pentru liceeni” în 2015

0

Două luni, două filme în premieră și 13 orașe din România. Proiectul „Filme pentru liceeni” a adus împreună peste 6.673 de liceeni și 393 de profesori din România care au vizionat și discutat despre două filme europene în premieră. Cele 62 de evenimente care au deschis catalogul filmelor bune au avut loc în București, Slobozia, Giurgiu, Caracal, Slatina, Râșnov, Toplița, Moinești, Râmnicu Vâlcea, Timișoara, Târgoviște, Moreni, Corabia.

1.3
Educație non-formală prin film: vizionări, dezbateri și workshop-uri
Primul film vizionat de elevii din cele 13 orașe a fost Keep rollin’ (Nu te opri), o comedie dramatică ce vorbește despre trei tineri cu dizabilități loco-motorii ce plănuiesc să jefuiască o benzinărie. Liceenii au descoperit și au discutat, pe marginea filmului, despre bullying, discriminare și egalitate de șanse. ,,Nu judeca oamenii după aparențe” a spus o elevă din Timișoara, după ce a văzut filmul, iar o elevă din București a regăsit că filmul ilustrează ,,dragostea ca experienta, cunoastere, depășirea condiției fizice prin puterea interioară, integrarea persoanelor cu nimic diferite ca identitate, întrucât căpătăm umanitatea prin rațiune și afect, nu prin natura fizică””. Pentru o altă elevă, Valentin e un personaj de film complex și interesant, ,,deoarece a evoluat pana la finalul filmului, devenind o persoană mai bună, reușind să depășească limitele care existau in mintea celorlalți legate de inabilitățile sale”.
Cel de-al doilea film, Keeper, prezină povestea unui tânăr de 15 ani care află că va deveni tată. Liceenii au primit filmul cu interes și empatie și au dezbătut despre responsabilitate în contextul situației reprezentate în film. Pe această cale, liceenii au aflat și despre resursele de consiliere disponibile prin intermediul serviciilor de planificare familială.
Impactul filmului poate fi urmărit cel mai bine în timpul vizionării acestuia împreună cu elevii. Daca filmul Keep Rollin i-a atras prin umorul său spre reflecții asupra problemelor pe care le confruntă persoanele cu dizabilități, Keeper i-a motivat prin realismul situației prezentate și prin finalul deschis, să își imagineze diferite soluții pentru dificultățile întâlnite de către cei doi tineri părinți. Din punct de vedere al temelor sociale, elevii au fost interesați de subiecte precum responsabilizarea (in societate, in cuplu sau în adolescență), combaterea discriminării sau relația părinte-copil. La rândul lor, profesorii s-au arătat deschiși să aprofundeze aceste teme la sala de clasă. În privința lecțiilor de cinema, discuțiile s-au situat în zona diferențelor dintre filmul documentar și filmul de ficțiune biografic sau inspirat din evenimente reale și în zona actoriei de film, unde elevii au discutat despre actorii copii si improvizația ca metodă de lucru.
Discuțiile din cadrul evenimentelor s-au extins la școală și au fost completate de o serie de lecții teoretice de cinematografie. Profesorii au avut la dispoziție o platformă creată special pentru ei, gratuită, cu planuri de lecții sociale și cinematografice aferente fiecărui film, realizate de Asociația Culturală Macondo în colaborare cu Lanterna Magică, o asociație elvețiană cu peste 20 de ani de experiență în educația prin film. Ileana Bîrsan a condus workshop-urile din București, care au vizat primele lecții de cinema: Scurtă istorie a cinematografului, Genurile de film, De la documentar la ficțiune și Actorul de film.
Rezultatele metodei de educație prin film au fost sesizate de cadrele didactice din cele 13 orașe. În viziunea domnului Chisavu Nicolae, director adjunct la liceul Tehnologic ”Henri Coandă” din Râmnicu Vâlcea ”un film bun este mai educativ decat 10 ore la școală și mai ales explicațiile de după contează enorm de mult ”.
Anul următor, în 2016, proiectul continuă cu alte 4 filme de excepție, The boy and the beast/ Băiatul și bestia (Mamoru Hosoda), Mustang (Deniz Gamze Ergüven), La vie en grand/ Trăiește din plin (Mathieu Vadepied) și Louder Than Bombs/ Înapoi acasă (Joachim Trier).

Despre organizatori:
Înființată în 2007, Asociația Culturală Macondo deține o experiență considerabilă în dezvoltarea de proiecte în domeniul cultural, cu precădere în cel cinematografic, dar și în distrubuția de filme de artă pe piața din România.
Lanterna Magică este un club internațional de cinema pentru copii, fondat în Elveția, cu o existență de peste 20 de ani. Obiectivele sale constau în încurajarea tinerelor generații în studiul culturii cinematografice și în oferirea de instrumente pentru a înțelege imaginile cu care ei interacționează zi de zi. În perioada 11 septembrie 2013 – 25 iunie 2014, cele 75 de cluburi Lanterna Magica existente în Elveția au adus 220.000 tineri la evenimentele lor.
Proiectul „Filme pentru liceeni” este susținut de Ministerul Educaţiei și Cercetării Științifice, Inspectoratul Școlar București, Casa Corpului Didactic București, Reprezentanța Comisiei Europene în România, Direcția Municipală Pentru Cultură, Învățământ, Sport și Tineret Slobozia, Casa Corpului Didactic Ialomița, Casa Corpului Didactic Olt, Inspectoratul Școlar Județean Harghita, Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu,  Inspectoratul Județean Școlar Ialomița,Inspectoratul Școlar Județean Olt,Inspectoratul Școlar Județean Bacău, Casa Corpului Didactic Dâmbovița, Casa Corpului Didactic Timiș, Casa Corpului Didactic Giurgiu, Hollywood Multiplex București Mall, Cinema Elvira Popescu, Casa de Cultură a Municipiului Toplița, Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, Centrul Cultural Municipal Caracal, Centrul Cultural „Eugen Ionescu” Slatina, AMBASADA în Timișoara, Biblioteca „Ion Heliade Rădulescu” Târgoviște.
Proiectul „Filme pentru liceeni” este co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă.
Proiectul este promovat și susținut de partenerii media: Ziare.com, Kiss FM, Kiss TV, www.parinti.com, www.femeia.ro, www.revistaioana.ro, www.renne.ro, Cinemagia, Observatorul Cultural, Super Bravo Girl, Revista Știință și Tehnică, Revista FILM, Revista LZR, www.suntparinte.ro, www.edu-news.ro, www.examenultau.ro, Cinema RX, Ziarul Metropolis, Historia, www.aarc.ro, www.cafegradiva.ro, www.movienews.ro.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să ne contactați:
Diana Cercel, coordonator proiect
Telefon: 0723.234.005
Email: diana[at]asociatiamacondo[dot]ro
https://www.facebook.com/filmepentruliceeni
http://filmepentruliceeni.ro/

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează