Peste 63.000 de utilizatori pe „messengerul romanesc”!

1

Peste 63.000 de utilizatori sunt înregistraţi pe „messengerul românesc”! Compania producătoare, Media Sat vizează însă un total de 100.000 utilizatori până la finalul anului, conform declaraţiilor oficiale pentru MEDIAFAX .
 
„Comunica cu prietenii prin Alonia Messenger. Aici te poti intalni atat cu cei care au cont in Alonia cat si cu prietenii care au conturi in alte aplicatii de Instant Messaging compatibile” este invitaţia către utilizatori pe de site-ul Alonia.

Serviciul de comunicaţii online Alonia, lansat de operatorul Media Sat, a ajuns la un număr de peste 63.000 de utilizatori la opt luni de la lansare şi vizează un total de 100.000 utilizatori până la finalul anului, au declarat pentru MEDIAFAX oficialii companiei.

comunicarePotrivit Roxanei Pătraşcu, directorul de dezvoltare al Media Sat, Alonia are în prezent peste 63.000 de utilizatori înregistraţi pe 43.000 de adrese de e-mail unice. “Alonia a fost primită încă de la lansare foarte bine de către români. Acum creşterea este mai mică, dar constantă, de circa 6.000 de utilizatori pe lună. Prognozăm ca până la sfârşitul lui 2009 să înregistrăm în jur de 100.000 de utilizatori”, a declarat ea pentru MEDIAFAX.

De altfel, succesul Alonia este demonstrat şi de faptul că, de la lansarea serviciului la 1 decembrie 2008, s-au înregistrat 2,5 milioane de afişări, 780.000 de vizite din 146 de ţări şi un număr de 260.000 de vizitatori unici, potrivit datelor Media Sat.

Alonia este primul messenger românesc, iar serviciile pe care le integrează sunt Chat, Telefonie PC la PC şi Videotelefonie, oferite gratuit utilizatorilor, şi serviciul PC la Telefon, oferit contra cost.
Dintre serviciile Alonia, Roxana Pătraşcu spune că, într-un top al frecvenţei de utilizare, chat-ul este pe primul loc, urmat de telefonie şi videochat. “Trebuie să recunoaştem că chat-ul este rege, fiind o metodă simplă, comodă şi, de ce nu, gratuită de comunicare. Telefonia vine pe locul doi, fiind utilizate în egală măsură opţiunile de apelare gratuită (PC la PC) şi apelare cu plata PC la Telefon. Videotelefonul este mai puţin utilizat deocamdată”, a explicat ea.

În ceea ce priveşte utilizatorii serviciului, aproape 40% accesează cel puţin o dată pe săptămână Alonia, procentul fiind de peste 85% pentru cei care folosesc şi serviciul PC la Telefon. În plus, deşi în timpul săptămânii utilizatorii Alonia preferă chat-ul, ei folosesc apelurile telefonice prin intermediul serviciului în weekend. Pe de altă parte, deşi chat-ul este folosit cu precădere în timpul zilei, intervalul orar 20.00-23.00 este cel preferat de utilizatori pentru efectuarea de convorbiri telefonice.

Directorul Media Sat a precizat că în jur de 4% dintre utilizatorii Alonia au achiziţionat credit pentru a putea purta conversaţii de pe PC la Telefon, beneficiind de tarifele puse la dispoziţie de serviciul de comunicaţii online. Prin intermediul Alonia se poate vorbi la tarife de sub un eurocent / minut către posturi telefonice fixe şi de sub şase eurocenţi /minut cu telefoane mobile din România. În plus, convorbirile efectuate din cadrul serviciului Alonia către majoritatea destinaţiilor internaţionale costă 2 eurocenţi /minut (reţele fixe din ţări precum Spania, Italia, SUA, Canada, Franta, Germania şi altele). Numărul celor care plătesc pentru a efectua convorbiri prin intermediul Alonia a crescut în ultimele zile, ca urmare a unei campanii în derulare, care le oferă utilizatorilor posibilitatea de a testa gratuit serviciile PC la Telefon Alonia. In privinta serviciilor PC la Telefon, consumul mediu lunar este de aproximativ 2,5EUR.

Cu toate ca la lansarea serviciului Media Sat miza pe impactul Alonia în cadrul comunitătilor de români din străinătate, evolutia a fost surprinzătoare pentru companie: “78% dintre utilizatori sunt din România şi doar 22% din străinătate, topul fiind Italia – 5,6%, Spania – 5,4%, Germania – 1,5%, urmate de USA, Canada, Marea Britanie, Franţa, Belgia şi multe alte ţări, cu cote sub 1%”, spune Roxana Pătraşcu.

“Deşi a fost o surpriză pentru noi, această distributie ne bucură foarte tare,  românii de pretutindeni văzând în Alonia o metoda clară de economisire şi, de ce nu, de a cunoaşte alti români, oriunde s-ar afla, comunitatea Alonia fiind în întregime românească”, a conchis directorul Media Sat.

Pentru mai multe informaţii despre Alonia intră pe site-ul oficial al companiei.
Poţi să descarci Alonia pe calculatorul tău accesând şi acest link.

alonia

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Un comentariu

  1. avatar

    Peste 63.000 si aproape toti atatia cu messengerul prin sat. Putini sunt cei care stiu si inteleg sa foloseasca messengerul ca pe un mijloc de comunicare, a se intelege ca tehnologia ne-a cam luat-o inainte, noi mai avem inca de lucrat pe sub calota craniana.

Comentează