Peste 60,000 de Euro au fost donaţi prin platforma Bursa Binelui, în 4 luni

0


Suma a fost strânsă de cele 64 de organizaţii înscrise în competiţia de strângere de fonduri Campionatul de Bine, de la peste 5000 de donatori.

Primele 3 organizaţii clasate au câştigat dublarea sumelor obţinute, în limita a 5,000 de Euro.

Bursa Binelui este o platformă de donaţii online dezvoltată de BCR şi EuPlătesc unde oricine are un card poate dona online simplu, în siguranţă şi cu 0 comision.

64 de organizaţii înscrise pe Bursa Binelui au reuşit să strângă în patru luni 61,675 de Euro de la 5030 de donatori. Suma au fost strânsă în cadrul Campionatului de bine, o competiţie de strângere de fonduri adresată  în special organizaţiilor mici şi mijlocii de pe platforma de donaţii online Bursa Binelui.  Asociaţia Hercules, Centrul de Dezvoltare Locală Speranţă şi Asociaţia Prietenia s-au clasat pe primele  trei locuri. Astfel, au obţinut din partea BCR dublarea sumelor strânse, în limita a 5000 de Euro.

Campionatul de bine s-a desfăşurat între lunile iunie şi octombrie şi a fost structurat sub forma unei competiţii sportive, cu mai multe etape în care organizaţiile s-au calificat în funcţie de sumele pe care le-au strâns şi de numărul de donatori convinşi. Astfel, din cele 64 de organizaţii înscrise iniţial în competiţie, 34 s-au calificat în Sferturi, 33 s-au calificat în Semifinală şi 25 în Finală.

“Rezultatele Campionatului de bine sunt peste aşteptări şi ne arată că donaţiile online, deşi la început în România, reprezintă un potenţial major pentru ONG-urile mici şi mijlocii care au înţeles că trebuie să găsească surse alternative de finanţare. Prin Bursa Binelui, noi venim în sprijinul acestor organizaţii care fac proiecte cu impact în comunitatea lor, oferindu-le un instrument gratuit de strângere de fonduri simplu, sigur şi transparent” a spus Nicoleta Deliu, reprezentant Bursa Binelui.

Petruţa Stănescu, Directorul Executiv al Asociaţiei Hercules, care s-a clasat pe locul I cu 6,700 Euro şi 872 de donatori, povesteşte cum a reuşit să obţină acest rezultat: „Am privit această campanie nu ca pe o una de strângere de fonduri, ci ca pe o campanie de strângere de prieteni. Ultimele zile au fost cele mai provocatoare: am fost pe locul II, dar cu două zile înainte de final am picat pe locul al III-lea, la mică diferenţă de locul IV.  A trebuit să ne gândim la o altă metodă: am trimis emailuri tuturor celor care ne donaseră,  în care îi invitam să ne fie ambasadori pentru o zi şi să încerce să atragă alţi prieteni care să ne susţină. Şi oamenii ne-au ajutat, poate şi pentru că după fiecare donaţie, mică sau mare,  au primit din partea copiilor mulţumirile pe care le meritau.”

Sumele donate au fost de la 5 lei până la 1000 de lei, donaţia medie fiind de 52.29 lei.  Cele mai multe donaţii au fost de 5, 10 sau 15 lei (53% din totalul de 5358 de donaţii făcute pe platformă).

BursaBinelui_CampionatdeBine

Despre Bursa Binelui

Bursa Binelui este o platformă dezvoltată de BCR în parteneriat cu EuPlatesc, care îşi propune să aducă împreună organizaţiile care au nevoie de sprijin pentru a-şi desfăşura proiectele şi oamenii care vor să investească în faptele bune din comunitatea lor.

Pe www.bursabinelui.ro organizaţiile non-guvernamentale îşi pot crea pagini de profil în care să îşi prezinte activitatea, iar persoanele fizice pot alege să devina voluntari pentru organizaţie sau să doneze bani pentru susţinerea diferitelor proiecte.

Bursa Binelui este singura platformă online care permite donaţiile fără comisioane, încurajând astfel donatorii care vor să participe cu sume mici (5, 10 lei) la o cauză.

 

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează