Peste 600 de poziţii la nivel naţional sunt destinate tinerilor în cadrul Târgului Virtual Hipo.ro pentru Absolvenți

0

În perioada 15 iunie – 13 august 2017, cea de-a 10 ediție a Târgului Virtual Hipo.ro pentru Absolvenţi, îi așteaptă pe studenţii şi masteranzii care îşi finalizează studiile universitare cu 32 de companii care au numeroase oportunități de carieră și 50 de programe plătite de Internship, Trainee și Stagii de Practică.

targ_virtual_absolventi_hipo.ro_580x143

Vara este momentul prielnic cand tinerii își pot găsi lOc de muncă!

Potrivit studiului realizat de Catalyst Solutions în februarie – martie 2017, 67% dintre angajatori au deschise programe şi joburi dedicate juniorilor în perioada iulie – septembrie. La Târgul Virtual Hipo.ro pentru Absolvenţi, candidații cu studii superioare si 0-3 ani experiență pot avea un start de succes în carieră în domenii de activitate, precum: Servicii&BPO, Auto, Bancar-Servicii Financiare, Consultanță, Inginerie, IT&C, FMCG, Logistică, Tehnic, Farmaceutic, Publicitate&Media, Retail.

Ce criterii trebuie să întrunească tinerii pentru a fi considerați candidatii potriviți?

Raportul cu privire la Piața Forței de Muncă în 2017 realizat în ianuarie de portalul de carieră Hipo.ro, arată că 22,90% dintre angajatorii consideră programele de internship și stagiile de practică cele mai valoroase atuuri din CV-urile juniorilor, alături de experiența de lucru anterioară (20,7%), specializarea de la facultate sau masterul urmat (11.89%), cunoașterea a două limbi străine (9.98%), implicarea în activități extracurriculare (9.98%), implicarea în ONG-uri studențești (7.92%), rezultate academice bune (4.84%), studiile în străinătate (4.25%) si deținerea de certificări/atestate (3.52%).

După cum se poate observa, exista o tendință a angajatorilor de a miza pe abilitățile și competențele practice în detrimentul celor teoretice.

Ce presupune participarea la Târgul Virtual Hipo.ro pentru Absolvenţi?

Tinerii trebuie să îşi creeze cont şi CV pe www.hipo.ro. Crearea contului se face atât prin completarea formularului, cât și prin importarea datelor din Facebook sau LinkedIn. După logare, pot accesa platforma evenimentului şi pot aplica la oportunităţile de carieră potrivite profilului lor.

În plus, un CV completat în proporție de minimum 50% le ofera șansa de a câștiga, prin tragere la sorți, o Tabletă ASUS ZenPad 10!

Job-urile vor fi actualizate constant până pe 13 august 2017, la secţiunea dedicată proiectului.

Despre Catalyst Solutions

Catalyst Solutions este o companie românească de consultanță în resurse umane, specializată în soluții de recrutare și employer branding. În cei 11 ani de experiență, Catalyst a devenit cunoscută pentru unele dintre cele mai mari proiecte și evenimente din domeniu, precum :

www.hipo.ro, singurul portal de carieră dedicat exclusiv candidaților cu studii superioare ;

  • Angajatori de TOP, cel mai mare târg de carieră din România, care are loc de două ori pe an, în București și Timișoara;

  • DevTalks, eveniment care reunește peste 1.000 de profesioniști IT pasionați de web, online, cloud computing și big data;

  • Top Talents România, program care identifică și premiază cei mai valoroși 300 de tineri români;

  • Studiul Cei mai doriti angajatori, cel mai cuprinzator instrument de pe piață care măsoară gradul de atractivitate al brand-urilor de angajatori, precum și așteptările pe care tinerii le au de la aceștia.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează