Peste 600 de bicicliști au adunat 70.000 de km in nouă săptămâni de campanie Bike2Work 2016

0

Peste 600 de angajați ai companiilor din România au pedalat în perioada 16 mai – 15 iulie 2016, în cadrul campaniei Bike2Work, realizat de Asociația Green Revolution. Bike2Work este un proiect co-finanțat prin Programul “Energie Inteligentă – Europa” al Uniunii Europene si desfășurat sub umbrela Federației Bicicliștilor Europeni (ECF).

Pe parcursul celor noua săptămâni de campanie, bicicliștii activi și-au înregistrat peste 70.000 de mii de kilometri cu ajutorul aplicației mobile I’Velo, disponibilă gratuit pe IOS in App Store și pe Google Play pentru Android și au totalizat aproape 4.000 de ore pe bicicletă.

Bike2Work 2016

Kilometrii adunați în campania Bike2Work 2016 au fost pedalați cu o medie de 18,31 km /h, iar distanta medie a traseelor parcurse cu bicicleta a fost de 8,66 km, biciclistii pedaland in medie cel putin 29.77 minute in fiecare zi.

30 de companii din toată țara s-au înscris în campania Bike2Work și și-au încurajat angajații să folosească bicicleta ca mijloc de transport alternativ, printre acestea numărându-se: Posta Romana, Telekom, Ericsson, NN, Allianz Tiriac, Continental Automotive Romania, Stefanini, KFC, etc.

Asociația Green Revolution s-a alăturat acestui proiect împreună cu alte organizații din 11 state europene (Olanda, Germania, Danemarca, Austria, Italia, Slovenia, Marea Britanie, Franța, Croația, Malta și Bulgaria), participarea asigurând, în mod oficial, un loc în marea familie de biciliști europeni!

Principalul scop al proiectului Bike2Work îl reprezintă încurajarea angajaților să adopte bicicleta ca mijloc de transport alternativ în detrimentul automobilului și atragerea companiilor în categoria – Cycle Friendly Employer și certificarea acestora conform standardelor UE.

“Ne bucurăm că, în nouă săptămâni de campanie Bike2Work 2016, am reușit să strângem peste 70.000 de km si 600 de angajați din București și din țară s-au alăturat campaniei noastre. Campania Bike2Work ne-a oferit informații utile despre câți bicicliști avem în oraș, care sunt cele mai tranzitate trasee, care sunt dorințele lor, care sunt motivele pentru care bicicleta este benefică, pentru sănătatea unui oraș și despre felul în care bicicleta este folosită ca mijloc de transport alternativ în București și în țară.. Proiectul rămâne deschis, chiar dacă s-a încheiat campania și îi încurajăm pe bicicliști să continue să pedaleze spre muncă, noi îi vom premia și la BikeFest, pe 3-4 septembrie. Vă mulțumim tuturor pentru suport și ne bazăm pe implicarea voastră pentru a asigura continuitatea proiectului”, a declarat Raluca Fișer, președintele Asociației Green Revolution.

Bicicliștii care vor să susțină campania Bike2Work o pot face în continuare, se pot înscrie pe site-ul www.bike2work.ro, își pot descărca aplicația I’Velo pentru a-și înregsitra cursele.

Ediția următoare a campaniei va avea loc în 2017, când speră m să avem alături de noi și mai mulți bicicliști,însă, până atunci, încurajăm toți angajații să folosească bicicleta pentru transortul zilnic.

Prin proiectul Bike2Work se promovează bicicleta ca cel mai potrivit mijloc de transport alternativ pentru drumul către serviciu și înapoi.

Premierea Bike2Work va avea loc astăzi, în intervalul 18:30 – 20:30, la Roaba de cultură, Parcul Herăstrău, pajiștea Pescăruș.

Detalii despre premiere și continuarea campanie, găsiți aici: http://www.bike2work.ro/noutati/

Despre Green Revolution:

Green Revolution, fondată în martie 2009, este prima organizație nonguvernamentală de ecologie urbană din România ce pune în practică măsurile ce stau la baza construirii unui oraș verde. Green Revolution dezvoltă proiecte variate, care promovează și sprijină: educația ecologică și respectul față de mediul înconjurător, colectarea selectivă a deșeurilor de ambalaje, mijloacele și soluțiile de transport ecologice și economice, adoptarea unui comportament responsabil față de mediu în rândul autorităților ți companiilor private și de stat.

Despre autor

avatar

In cinci ani de existenta, Asociatia Green Revolution a demonstrat ca imaginatia, energia si entuziasmul unei echipe tinere au avut capacitatea de a dezvolta proiecte locale si nationale de impact, cu rezultate vizibile, cuantificabile. Green Revolution sustine reducerea poluarii in marile orase, a impactului pe care activitatile umane il au asupra mediului, cat si cresterea calitatii vietii locuitorilor in marile aglomerari urbane. Cea mai mare parte din viata o petrecem in orase, iar “sanatatea” oraselor este si sanatatea noastra. Credem ca reconstruirea unui oras pe principii verzi reprezinta o prioritate, atat pentru cetateni, cat si pentru autoritati. Ecologia inseamna evolutie, inseamna o viata mai sanatoasa si mai fericita pentru noi si urmasii nostri.

Comentează