Peste 38.000 de Euro

0

Peste 38.000 de Euro pentru integrarea copiilor cu autism în școală  

În data de 20 noiembrie 2012 s-a încheiat campania de strângere de fonduri „Ajută un copil cu autism să meargă la școală!” iniţiată de Asociația Învingem Autismul și Știrile Kanal D,  pentru a veni în ajutorul copiilor cu autism. Campania s-a derulat în perioada 15 septembrie – 20 noiembrie şi a mobilizat resurse în valoare de peste 38.000 de Euro. Principala metodă de strângere de fonduri a fost reprezentată de donațiile prin sms. Celelalte fonduri au fost obținute din sponsorizări sau donații individuale ale celor prezenți la evenimentele organizate în cadrul campaniei.

Fondurile strânse vor susține pregătirea specializată pentru școală a copiilor care beneficiază de serviciile Centrului Învingem Autismul  și la formarea a 100 de cadre didactice din țară din grădinițe și școli de masă în metode de predare pentru copiii cu autism.

 

Incidenţa tulburărilor din spectrul autismului a crescut in mod alarmant. Conform statisticilor internaţionale, 1 din 100 de copii este afectat. Autismul este o tulburare neurobiologică severă, care afectează comunicarea, relaţionarea şi integrarea senzorială a individului. Fără intervenţie, riscul este ca acea persoană să rămână izolată toată viaţa şi dependentă de sprijinul altei persoane.

Integrarea în şcoală a copiilor cu autism este necesară și posibilă, dar acest lucru presupune activităţi suplimentare de pregătire, cu personal specializat în intervenţii specifice pentru copiii cu autism, care pot costa și peste 1000 Euro pe lună. Totodată, este absolut necesară informarea şi formarea cadrelor didactice, care sunt încă nepregătite să primească elevi cu autism în clasele lor, dar și schimbarea mentalității părinților celorlalți copii.

Astfel, campania a avut și un puternic obiectiv de conștientizare a publicului, în special a adulților – părinți de copii cu o dezvoltare tipică și cadre didactice pentru creșterea șanselor de integrare socială a copiilor cu autism. Prin spotul, testimonialele realizate de echipa Kanal D și prin cele peste 30 de reportaje difuzate și apariții în emisiunile televiziunii, cu implicarea directă a circa 20 vedete ale postului, dar și a Maratonului de emisiuni din 12 octombrie cu tema “Sparge zidul prejudecăților! Ajută un copil cu autism să meargă la școală!” (marca postului Kanal D) au fost astfel atinși peste 3.000.000 de telespectatori. Totodată, prin acțiunile campaniei, peste 1.500 de copii și adolescenți au fost informați și implicați direct și peste 100 de cadre didactice au fost informate și conștientizate. Totodată, petiția “Cerem statului să susțină persoanele cu autism, pentru a deveni adulți independenți și activi în societate” inițiată în cadrul campaniei de Știrile Kanal D și FEDRA – Federaţia pentru Drepturi şi Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autist, din care Asociaţia Învingem Autismul face parte, a strâns peste 3.000 de semnături de susținere.

Cele mai importante momente din cadrul campaniei au fost:

  • Ateliere de joacă și pictură desfășuratela Vitantis ShoppingCenter – Yellow Place, cu participarea copiilor cu autism și copiilor cu dezvoltare tipică și a vedetelor Kanal D, ateliere în cadrul cărora copiii au cântat, au dansat, s-au jucat și au creat împreună.

 

  • Lansarea cărții În zbor barba nu crește de Horia Rizea la București, Cluj și Iași, în parteneriat cu Editura Frontiera și Librăriile Cărturești. Cartea este un mic jurnal care povestește cu umor și optimism întâmplări adevărate trăite de Horia, un băiat de 13 ani, alături de Kiti, sora sa cu autism. Lansarea a fost însoțită de o expoziție de fotografie-eseu despre Horia, realizată de fotograful Andrei Pungovschi și de sesiuni de lectură în școli din cele 3 orașe.
  • Concerte caritabile susținute de Contrapunct, Ștefan Stan, Horia Rizea și Corul John Powell Singers din Manchester.
  • Promovarea petiției “Cerem statului să susțină persoanele cu autism, pentru a deveni adulți independenți și activi în societate” ce are ca scop sensibilizarea autorităților statului în a sprijini inclusiv financiar serviciile pentru persoanele cu autism susținută de FEDRA. Petiția și semnăturile au fost depuse pe 15 noiembriela Guvernul României, Ministerul Muncii, Ministerul Educației, Ministerul Sănătății și Ministerul Finanțelor, iar în aceste moment așteptăm răspunsul oficial al autorităților.

 

 

“Mulțumim din suflet tuturor tuturor partenerilor și donatorilor  care au înțeles cât de importante sunt serviciile pentru copiii cu autism și integrarea lor în școală şi care s-au implicat cu generozitate în această campanie. Această inițiativă este un exemplu foarte bun care ilustrează puterea pe care o au oamenii când se mobilizează pentru o nevoie a membrilor comunității lor.” a declarat Andreea Sorescu, Directorul Executiv al Asociației Învingem Autismul.

Sponsori: PARMEL GOMMA SRL, Secoma SRL Buzău și Exact Tours.

Parteneri: Kanal D, Asociația pentru Relații Comunitare, Cosmote, Orange și Vodafone, Vitantis Shopping Center, TVR, Europa FM, Itsy Bitsy, Prima TV, Radio Guerrilla, Edenred, Cocor MediaChannel, Libertatea, Adevărul, Spectacular Group of Companies, Lemon Design, Etno TV, Editura Frontiera, Fundația ERSTE, Librăriile Cărturești, AME Design, GodMother, Autism Transilvania, ANCAAR Iași, Iulius Mall Cluj-Napoca, Andrei Pungovschi, Contrapunct, Ștefan Stan, Corul John Powell Singers din Manchester, Funland, Școlile nr. 5 și 186 din București, Liceul Teoretic „Eugen Pora” și Liceul de Muzica „Sigismund Toduta” din Cluj-Napoca, Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi și Școala gimnazială Otilia Cazimir din Iași, Autism Transilvania, ANCAAR Iași, Yellow Place, Jucăriada, Contrapunct, Corul John Powell Singers din Manchester și mulți alții.

 

 

 

 

 

 

 

 

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează