Peste 30.000 de elevi s-au înscris la orele de Educație financiară

0

Peste 30.000 de elevi s-au înscris, până acum, pentru anul școlar 2015-2016, la orele de Educație financiară, un opțional gratuit pentru învățământul primar. Înscrierile sunt încă deschise

Unul din zece elevi de clasele a III-a și a IV-a a studiat disciplina opțională Educație financiară în cel de-al doilea an de la implementarea proiectului de introducere în învățământul primar a acestei discipline gratuite. Astfel, aproape 45.000 de elevi s-au înscris în anul școlar 2014-2015 la cursurile de educație financiară, adică cca 11% din totalul elevilor din clasa a III-a și a IV-a înscriși în același an școlar la nivelul țării.

Olimpiada Micilor Bancheri

Pentru anul școlar 2015-2016 s-au înscris deja peste 30.000 elevi din ciclul primar, iar perioada în care se mai poate opta pentru cursurile de educație financiară este încă deschisă până la sfârșitul acestui an scolar. Opționalul se desfășoară după programa școlară aprobată de Ministerul Educației Naționale.

Numărul elevilor participanți a crescut în cei doi ani de când programul a devenit disponibil la nivelul învățământului primar. Astfel, dacă în 2013-2014 au fost înscriși aproximativ 12.500 elevi din 32 județe și municipiul București, în anul școlar 2014-2015 au studiat disciplina de Educație financiară peste 44.600 elevi din toată țara. Programul se bucură de susținerea cadrelor didactice, peste 2.000 de dascăli din întreaga țară fiind înscriși în program în anul școlar 2014 – 2015.

Elevii înscriși la opționalul/auxiliarul gratuit de Educație financiară vor îmbina activitățile formale cu cele practice. În 2015, spre exemplu, elevii au avut oportunitatea de a participa la Olimpiada Micilor Bancheri, un concurs de educație financiară care a îmbinat testarea cunoștințelor financiare teoretice cu exprimarea creativității și a gândirii logice prin realizarea unor proiecte. În cadrul concursului, elevii au avut oportunitatea de a vizita Muzeul și Biblioteca BNR, precum și sediul unor instituții financiare. Cele mai bune proiecte au fost premiate, iar MasterCard a acordat o distincție specială celui mai inovator proiect.

Opționalul/auxiliarul Educaţie financiară se desfășoară cu sprijinul Băncii Naționale a României, care a realizat și monitorizarea proiectului prin vizitarea elevilor și profesorilor din 22 județe, cât și evaluarea cunoștințelor elevilor, prin organizarea Olimpiadei Micilor Bancheri.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează