Peste 2300 de ore de implicare în folosul comunităţii

0

Luna Voluntariatului la Orange: peste 2300 de ore de implicare în folosul comunităţii

Angajaţii Orange, mentori pentru elevii de liceu

Orange continuă să se implice în dezvoltarea comunităţilor locale prin încurajarea activităţilor de voluntariat. Peste 2000 de persoane au beneficiat de sprijinul şi de implicarea celor peste 200 de angajaţi si a mai mult de 150 de membri din comunităţile în care s-au desfăşurat activităţi în cadrul Lunii Voluntariatului la Orange, o perioadă de 30 de zile dedicată faptelor bune. Programul a cumulat peste 2300 de ore de implicare socială – dintre care mai mult de jumătate au fost realizate de angajaţii companiei – fiind orientat în special către susţinerea tinerilor şi copiilor instituţionalizaţi sau cu deficienţe.

Voluntarii Orange au participat la acţiuni în beneficiul a nu mai puţin de 11 comunităţi, susţinând proiecte pentru dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor a sute de tineri. În plus, angajaţii companiei s-au implicat activ în renovarea unor centre educaţionale, amenajarea de locuri de joacă pentru copii, în acţiuni de ecologizare sau de amenajare a spaţiului verde, activităţi educativ-recreative pentru copiii hipoacuzici sau cu autism, precum şi în competiţii sportive organizate în scop caritabil.

Printre activităţile organizate cu prilejul Lunii Voluntariatului se numără şi sesiunea de mentorat dedicată elevilor de liceu.

 

Timp de o zi, 25 de tineri din licee de top din Bucureşti şi Cluj-Napoca au avut oportunitatea de a vedea ce înseamnă o zi de lucru la Orange şi de a interacţiona cu profesionişti din domenii precum HR, comunicare, marketing, management, financiar, vânzari, IT, tehnic, management de proiect, strategie de afaceri, training sau relaţii clienţi. Astfel, angajaţii Orange au împărtaşit din experienţa lor profesională tinerilor participanţi, printre mentori aflându-se si Jean-François Fallacher, CEO Orange România.

„Prin programul de mentorat pentru o zi ne-am propus să oferim elevilor o perspectivă practică asupra domeniului în care îşi doresc să se dezvolte. Acest gen de interacţiune poate reprezenta o experienţă valoroasă legată de alegerile profesionale pe care tinerii le au de făcut” a declarat Veronica Dogaru, Corporate Communications Manager la Orange.

De mai bine de 11 ani, Orange susţine constant cauze sociale, cultural-educative sau de mediu, prin toate cele 4 direcţii strategice ale programului său de responsabilitate socială. Implicarea în comunitate prin acţiuni de voluntariat reprezintă una dintre modalităţile prin care Orange reuşeşte să creeze impact pozitiv în comunitate, compania facilitând implicarea angajaţilor în astfel de activităţi şi încurajându-i să susţină cauzele sociale în care cred.

Programul Luna Voluntariatului la Orange a fost derulat cu sprijinul Fundaţiei Orange, al ONG-urilor şi instituţiilor partenere.

fundatia orange

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează