Peste 22.000 de copii din România au autism și nu sunt diagnosticați! Campania „1 Leu pe zi timp de 1 an”

0

HelpAutism a lansat campania „1 Leu pe zi timp de 1 an”

* peste 22.000 de copii din România au autism și nu sunt diagnosticați.

Help Autism lansează campania „1 Leu pe zi timp de 1 an” destinată atragerii de fonduri pentru susținerea programelor de recuperare în cele 3 centre în care asociația își desfășoară activitatea, intervenției la domiciliu și diagnosticării precoce a cât mai multor copii. Astfel, 200 de copii vor putea avea acces zilnic, în anul 2014, la servicii gratuite, iar cu implicarea a cât mai multor donatori, asociația prin infrastructura și testele acreditate international poate ajunge la cât mai mulți copii cu vârsta de peste 1 an pentru ai diagnostica și a le oferi șansa la recuperare și viață normală.

vizual_2-web_940

Campania se va derula în perioada 15 aprilie – 15 decembrie și propune un mecanism simplu de debit direct prin care fiecare dintre noi se poate implica în diagnosticarea și recuperarea copiilor cu autism din România, donând 1 leu pe zi timp de un an.

Copilul care nu te privește în ochi când vorbești cu el, nu răspunde când îl strigi pe nume, nu interacționează cu alți copii de vârsta lui și nici cu adulții, nu zâmbește, este un copil care are nevoie de evaluare și terapie. Este un copil care are o tulburare din spectrul larg numit spectrul autismului.

1 leu ne rămâne probabil în fiecare zi în buzunar. Pentru un copil cu autism acest 1 leu pe zi donat timp de un an poate fi șansa lui la viață normală.

„Băiețelul meu nu a zâmbit niciodată până la 1 an și jumătate. După câteva ore de terapie, am avut parte de primul zâmbet.”, spune Monica Horaicu- mama unui copil care primește servicii gratuite de terapie în cadrul centrului Casa Soarelui deschis de Help Autism în sectorul 3.

Prin infrastructura creată de Asociația Help Autism în cele 3 centre ale sale și prin programul acreditat de diagnostic precoce, cu 1 leu pe zi timp de 1 an:

  • Se poate pune diagnostic gratuit unui copil sau
  • Se poate acoperi costul pentru o săptămână de terapie.

Ce a dus la inițierea campaniei?

  • În România nu se cunoaște, în mod oficial, cifra reală a copiilor ce prezintă semne ale autismului. În evidența statului sunt 7.200. Cifra reală este de patru ori mai mare, se estimează că sunt 30 000 de copii cu tulburări din spectrul autist, iar statisticile europene anunță că 1 din 100 de copii se naște cu autism.
  • Diagnosticarea precoce este de multe ori anevoioasă, deși aceasta duce la intervenție timpurie care oferă șanse reale la recuperarea copiilor. În România gradul de conștientizare a semnelor autismului este încă scăzut, iar personalul medical abia de câțiva ani este instruit să depisteze primele semne ale autismului și să direcționeze părinții spre diagnostic clinic si interventie timpurie.
  • Pentru recuperare și câștigarea autonomiei, copilul cu autism face multe ore de terapie zilnică, de la 2 până la 8 ore și lucrează cu echipă multidisciplinară – terapeuți, medici, părinți, cadre didactice.
  • Costul ridicat al terapiei reduce accesul copiilor la servicii. De aceea, terapia trebuie finanțată din fonduri private și publice, altfel părintele nu poate face față costurilor.
  • Există puțini specialiști instruiți în intervenția terapeutica, formarea fiind un proces lung si costisitor. De aceea, de multe ori este foarte complicat pentru familie să poata constitui echipa terapeutica și să înceapă procesul de recuperare.

Asociația Help Autism a oferit peste 60.000 de ore de terapie gratuită în 2013 pentru 100 de copii și a deschis Primul Centru Gratuit de Diagnostic Precoce și Intervenție. În acest moment, Help Autism oferă consiliere și sprijin pentru părinții a 100 copii și 200 de cadre didactice, în cadrul seminariilor și cursurilor organizate cu participare gratuită.

În 2014, prin parteneriate cu instituțiile publice am deschis două noi centre și ne-am asumat să oferim expertiza noastră și coordonarea terapiei de recuperare pentru alți 28 de copii din București și Suceava. Pe lângă aceasta, ne-am extins programul gratuit de diagnostic, astfel încât mai mulți copii să poată fi evaluați devreme și să aibă o șansă reală la recuperare. Putem face mult mai mult. În 2014, ne propunem să diagnosticăm 500 de copii și să susținem terapia gratuită pentru încă 100 de copii cu tulburări din spectrul autist. ” spune Daniela Bololoi – președinta Asociației HelpAutism.

Cum va fi posibil?

Pe lângă mecanismul financiar de redistribuire a 2% din impozitul pe profit către asociație, campania „1 Leu pe zi timp de 1 an” oferă un instrument direct de donare mizând pe contribuții mici din partea persoanelor fizice Modalitățile de donare sunt:

  • plata online pe platforma www.1leupezi.ro. Plata se face securizat cu cardul, prin PayU, selectând suma donată: 1 leu timp de 1 lună, 6 luni sau 1 an, după completarea acordului de donație.
  • plata prin transfer bancar. Suma de plată este 1 leu/zi și se poate face lunar plătind 30 lei /luna către Asociația HelpAutism, CIF. 26590428 CONT RO05BACX0000000843775000.
    Pentru plata recurentă, după efectuarea plății online cu cardul, se bifează opțiunea “plată recurentă”. Astfel, doritorii pot activa direcționarea automată lunar a sumei pe perioada stabilită.

Campania va ajunge la public printr-un spot video, o platformă online dedicată (www.1leupezi.ro), promovare OOH și conținut editorial în publicațiile partenere. Campania se derulează cu sprijinul Dream Catchers și Freegency.

Despre Asociația HelpAutism

Asociația Help Autism se implică activ de aproape 4 ani în derularea de programe de conștientizare a autismului, diagnostic precoce și intervenție timpurie pentru copiii cu autism. În noiembrie 2013 a deschis primul centru gratuit de diagnoză precoce și intervenție timpurie în autism din țară, urmate de două noi centre deschise în parteneriat cu autoritățile publice. În acest moment aproximativ 150 de copii înscriși în cadrul asociației primesc zilnic servicii de recuperare gratuită, în cadrul centrelor HelpAutism, la domiciliu sau în cadrul altor centre și asociații.

 

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează