Peste 1.000 de ore de terapie pentru copiii din centrele Autism Voice, asigurate în urma evenimentului caritabil „Balul Bucuriei”

0
  • Suma de 21.000 de euro a fost colectată de către organizatori
  • Fondurile vor fi utilizate pentru terapii și pentru programele de susținere a copiilor și părinților

București, 19 septembrie 2019. Autism Voice, asociația care sprijină copiii cu autism din România de mai bine de 11 ani, a reușit să colecteze donații în valoare de peste 21.000 (21.752) de euro, în cadrul evenimentului caritabil Balului Bucuriei”, ediția a IV-a. Suma se va transforma în peste 1000 de ore de terapie gratuită pentru copiii și tinerii din cele două centre Autism Voice și în programe gratuite de susținere pentru cei mici și părinți.

Suntem mai mult decât mulțumiți de faptul că, an de an, reușim să adunăm în urma balului și mai multe fonduri pentru copiii cu autism aflați în grija asociației. Acest lucru ne dă speranță și ne face să ne dorim și mai mult, să fim și mai determinați în toate activitățile pe care le organizăm pentru a asigura cât mai multe terapii micuților cu tulburări din spectrul autist. Ne bucură faptul că ne-am atins obiectivul pe care ni l-am propus odată cu organizarea celei de-a 4-a ediții a balului. Așadar, spre deoserbire de anii trecuți, din fondurile strânse acum, vom asigura 1040 de ore de terapie gratuită pentru cei 20 de copii cu autism cazuri sociale din centrele noastre, vom putea evalua și diagnostica gratuit 150 de copii și vom pregăti 150 de părinți în procesul de recuperare a copiilor cu autism”, a explicat Anca Dumitrescu, președintele Autism Voice.

Cei peste 180 de participanți prezenți la eveniment s-au bucurat de momente artistice inedite. Feli i-a încântat cu un concert caritabil live, plin de emoție, iar copiii de la Fundația Nadia Comăneci și coregraful Viviana German Potlog au stârnit zeci de aplauze prin gingășia dansurilor pe care le-au pregătit pentru Balul Bucuriei.

Momentul culminant al serii a fost licitația de vinuri de colecție susținută de somelierul premiat internațional, Julia Scavo, și Președintele Asociației Somelierilor din România, somelierul Florin Voica. Publicul a fost mai mult decât fascinat să afle poveștile cu aromă de vin ale fiecărui sortiment în parte.

Seara s-a încheiat cu o tombolă caritabilă în urma căreia cei mai norocoși participanți au câștigat cele mai noi publicații cu autograf de la scriitorii contemporani: Andrei Pleșu, Mircea Cărtărescu, Ioana Nicolaie, Gabriela Adameșteanu, Ana Blandiana, Stelian
Tănase, Dan Lungu, Tia Șerbănescu și Gabriel Liiceanu.
Balul Bucuriei este organizat în parteneriat cu Palatul Bragadiru și Backstage Production Group.

Ediția a IV-a a Balului Bucuriei a fost găzduită de Mihaela Tatu și a avut loc pe 17 septembrie, la Palatul Bragadiru.

Evenimentul a fost sponsorizat de: Schneider și Nei (Gold), Electronic Design & Consulting Group (Silver), Asociația Viitor pentru Tine, Gleeds și Ariston (Bronz).

Partenerii Balului Bucuriei au fost: Maspex, Ioana Arsenie Trusted Advisor, DpD România, Leader Team Global Insurencer Broker, Blu Party, Teodora Ionașcu și Asociații, Ramada, Bistro Dorobanți, Fundația Nadia Comăneci, Unikt Media, Aky DJ Music, Via Viticolă, Dans cu Vivi, Nummo și Casa de Flori.

Partenerii Licitației de vinuri: Domeniile Blaga, Foss Marai, Cotnari, Sâmburești, Segarcea, Urlați, Valahorum, Gitana, Jidvei, Lady Prosecco, 1000 de chipuri, Via Viticolă, Davino, Crama Girboiu, Stirbey, Negrini și Asociația Somelierilor din România.

Partenerii media: Radio București FM, Itsy Bitsy, Ziare.com, Life.ro, Debizz, Elite Business Woman, Forbes Kids, medicalmanager.ro, Știri ONG, CSR Media, Business Mark, Comunitatea Asociațiilor de Pacienți și British Romanian Chamber of Commerce.

Citiți mai multe despre evenimentul Autism Voice pe https://balulbucuriei.autismvoice.ro

Despre Autism Voice

Autism Voice a fost înființată în anul 2008. Este prima asociație specializată în recuperarea copiilor cu autism care a introdus în România posibilitatea formării specializate ABA a terapeuților, iar astăzi este singura instituție din România care oferă cursuri de formare continuă acreditate de către BACB (Behavior Analyst Certification Board).

Autism Voice dispune de două centre de terapie unde copiii cu tulburări comportamentale de spectru autist sunt ajutați să se recupereze prin terapia ABA. Totodată, membrii asociației sunt co-organizatori ai Conferinței Internaționale ABA la București, eveniment acreditat la nivel internațional, începând cu anul 2010.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.