Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Permis pentru viitor – Inscrieri pana in 23 ianuarie 2021 – Platim scoala de soferi pentru tineri din medii defavorizate

0

Permis pentru viitor – Înscrieri până în 23 ianuarie

Prin intermediul acestui program sunt acoperite costurile necesare pentru obținerea permisului de conducere pentru tineri din medii defavorizate, pentru care permisul de conducere este o condiție sau poate fi un avantaj în obținerea unui loc de muncă sau în menținerea și extinderea atribuțiilor de serviciu existente.

Persoanele eligibile pentru finanțare sunt tinerii din medii defavorizate, cu vârsta între 17 și 25 de ani care doresc să obțină permis de conducere de categorie B, C sau D, inclusiv pentru tractoare agricole sau forestiere, troleibuze și tramvaie.

Solicitările de finanțare pot fi transmise online sau prin poștă până la data de 23 ianuarie 2021.

Pe lângă formularul de înscriere completat sunt necesare cinci documente:

– scrisoare de motivare personală

– anchetă socială

– în cazul minorilor o declarație din partea părintelui / reprezentantului legal

– ofertă de preț de la școala de șoferi

– document despre nivelul studiilor absolvite

Detalii și formularul de înscriere se găsesc pe https://pentrucomunitate.ro/ro/permis

Programul, ajuns la cea de-a șasea ediție, este organizat de Fundația Pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziție de compania MOL România.

În decursul celor cinci ani de la începutul acestui program, 82 de tineri au finalizat cu succes cursurile și examenul, iar alți 69 de beneficiari continuă studiile sau sunt programați pentru examen.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.