Pe 20 aprilie, TEDxEroilor aduce în Cluj o parte din experiența TED2018

0

Pe 20 aprilie 2018 TEDxEroilor își propune să aducă mai aproape de publicul clujean o parte din experiența conferinței TED2018 – The Age of Amazement prin TEDxEroilor Live. Evenimentul va avea loc la Cinematograful Florin Piersic, din Cluj Napoca, și va începe la ora 18:30.

Echipa TEDxEroilor va organiza proiecția sesiunii cu numărul 3, intitulată ”Nerdish Delight”, care este găzduită de către Helen Walters – Head of Curation TED. Streaming-ul va oferi o prezență virtuală la evenimentul din Vancouver, Canada, și vizionarea în exclusivitate a unei serii de 7 vorbitori din cadrul conferinței TED2018 – The Age of Amazement, din domenii precum: inginerie, IT, robotică, antreprenoriat, inginerie biomedicală sau leadership.

Speakerii TED2018 care vor fi difuzați în cadrul TEDxEroilor Live sunt::

  • Gwynne Shotwell – SpaceX Chief Operating Officer
  • Dina Katabi – Technologist
  • Supasorn Suwajanakorn – Computer scientist
  • Giada Gerboni – Biomedical engineer
  • Simone Giertz – Queen of shitty robots
  • Rajiv Laroia – Curious  engineer
  • Melanie Shapiro – Identity entrepreneur

Prețul unui bilet este de 20 de RON și se poate achiziționa de pe www.bitly.com/TEDxEroilorLive.

Despre TEDxEroilor Live

TEDxEroilor Live reprezintă o sesiune de tip TED transmisă prin streaming, proiectată într-o sală de cinema, organizată de TEDxEroilor. Streaming-ul oferă publicului prezent posibilitatea de a cunoaște și de a viziona în exclusivitate o conferință TED.

Despre TEDxEroilor

TEDxEroilor este un eveniment non-profit care își dorește să fie un catalizator al progresului comunității din Cluj-Napoca. Mereu inovator și îndrăzneț, TEDxEroilor reprezintă locul unde se oferă noi perspective, se redefinesc idei și se provoacă participanții să iasă din zona de confort. Echipa TEDxEroilor crede că ideile ar trebui să circule liber în societate, tocmai de aceea aduce laolaltă speakeri din domenii diverse și o comunitate gata de acțiune, formată din tineri profesioniști, studenți și oameni care vor să facă diferența în societate.

Despre TEDx, x = eveniment organizat independent

În spiritul ideilor demne de răspândit, TEDx este un program de evenimente locale, organizate independent, care reunesc oameni pentru a trăi împreună o experienţă asemănătoare TED. În cadrul unui eveniment TEDx, TED Talkurile video şi speakerii live sunt combinate pentru a genera discuţii şi conexiuni adânci. Aceste evenimente locale, organizate independent au marca TEDx, unde x= eveniment TED organizat independent.

Despre TED

TED este o organizaţie non-profit devotată Ideilor Demne de Răspândit (Ideas Worth Spreading), de regulă sub forma unor discursuri scurte, puternice livrate de gânditorii de top ai prezentului.

Urmăriţi TED pe Twitter la http://twitter.com/TEDTalks, pe Facebook la http://www.facebook.com/TED sau pe Instagram la http://instagram.com/ted

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează