Patru români vor intra în Cartea Recordurilor pentru cel mai lung maraton de padel

0

Adrian Vodislav, Adrian Barbu, Gabi Moraru și Dan Lazăr sunt cei patru români care vor încerca să doboare recordul mondial Guinness pentru cel mai lung maraton de padel. Astfel, pe 17 și 18 septembrie, la clubul PadelMania din parcul bucureștean Herăstrău, sportivii vor juca padel 25 de ore fără întrerupere, iar fondurile strânse în urma evenimentului vor merge către programele „Școală după Școală” și „A doua șansă”, dezvoltate de Organizația Salvați Copiii România.

Maraton_Padel
Sportivii și-au propus să adune 12.000 de lei, fonduri care vor asigura câte un ghiozdan complet echipat cu rechizite pentru următorul an școlar și un set de echipament sportiv, pentru 40 de copii înscriși în cadrul celor două programe.

„Școală după Școală” este unul dintre programele esențiale ale Salvați Copiii România, dezvoltat în urma necesităților semnalate de beneficiari, fie că este vorba despre copii, părinți sau cadrele didactice, pentru a preveni abandonul școlar și a îmbunătăți integrarea școlară a copiilor aflați în dificultate. În acest sens, programul oferă servicii complementare, atât educaționale, cât și sociale, copiilor și familiilor lor provenind din comunități vulnerabile din punct de vedere socio-economic. „A doua șansă” se adresează atât copiilor care nu au ajuns niciodată pe băncile şcolii, cât şi celor care, forțați de un context căruia este de multe ori imposibil să îi facă față, au abandonat cursurile sau au depăşit vârsta de şcolarizare.

„Copiii pe care sistemul educațional nu îi știe vor să meargă la școală. Ei știu că nu sunt în sistem și înțeleg bine că sunt nedreptățiți. Nu le pot face, însă, singuri pe toate. Acești copii au nevoie de tot suportul nostru pentru a avea șanse egale de pornire ca toți ceilalți, a căror copilărie este puțin mai ocrotită. Cele două programe îi ajută să își continue studiile și, nu în ultimul rând, oferă suport și părinților. Ne bucurăm că Adrian Vodislav și coechipierii săi vor încerca să doboare un record mondial pentru copiii din aceste două programe și vreau să le mulțumesc, în numele celor mici, pentru generozitate și inițiativă.” – Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii.

Din 2010, 16.700 de copii au fost înscrişi în programele „A Doua Șansă” şi „Școală după Școală” ale Salvați Copiii, iar 13.000 de părinţi au fost sprijiniţi material, social, juridic şi psihologic.

„De-a lungul vieții, am avut mereu parte de ajutor și de îndrumare din partea multor oameni – antrenori, profesori și părinți dedicați. Însă nu mă pot abține să nu mă gandesc cum ar fi arătat traseul dezvoltării mele personale dacă nu aș fi beneficiat de acest sprijin. Oare cât talent se irosește la nivel național deoarece mai mult de jumătate din populația țării trăiește în condiții de sărăcie? Am ales să donăm banii strânși către programul „Școală după Școală” pentru a ajuta copiii să treacă peste greutățile actuale, să recupereze timpul petrecut în afara sistemului școlar și să aibă un viitor mai bun.” – Adrian Vodislav, jucător de padel.

Cei care doresc să îi susțină pe sportivi pot dona prin intermediul platformei Galantom, pe http://salvaticopiii.galantom.ro/fundraising-pages/view?id=2564&language=en.

Toți cei patru membri ai echipei de padel sunt foști jucători profesioniști de tenis și au descoperit padelul cu câțiva ani în urmă și, din dorința de a promova acest sport mai puțin cunoscut în România, vor organiza un maraton în luna septembrie. Padelul combină elemente de tenis, squash și badminton și este sportul cu cea mai rapidă creștere în popularitate din întreaga lume. Este jucat doar la dublu și poate fi practicat atât în aer liber, cât și în interior. În prezent, padelul are peste 10 milioane de jucători activi la nivel mondial și aproximativ 120 de milioane la nivel național.

Maratonul va pune România pe harta padelului mondial. Fondatorul Hello Padel, Mauri Andrini, și-a anunțat deja prezența la București pe 17-18 septembrie, pentru a asista la acest eveniment istoric în lumea padelului. Mauri este unul dintre cei mai respectați și cunoscuți ambasadori ai acestui sport, iar participarea sa reprezintă începutul ascensiunii padelului în România.

Mai multe informații despre proiectele Salvați Copiii pot fi găsite pe pagina de Facebook a organizației, https://www.facebook.com/SalvatiCopiiiRomania, și pe site, www.salvaticopiii.ro.

Despre Organizaţia Salvaţi Copiii

Salvați Copiii este o organizație neguvernamentală, asociație de utilitate publică, non-profit, democratică, neafiliată politic sau religios, care militează activ pentru protecția drepturilor copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, cu Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și cu legislația României.

Salvați Copiii adoptă o poziție independentă în raport cu acțiunile și măsurile instituțiilor, recunoscând că implementarea legislaţiei şi a politicilor publice în materia drepturilor copiilor nu poate ignora strânsa colaborare dintre autorităţi, familie, copii şi societatea în care fiecare actor implicat îşi acceptă responsabilitatea conform principiilor unui parteneriat autentic şi viabil.

În calitate de membru al Save the Children International, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt trataţi şi producerea schimbărilor imediate şi de durată în viaţa acestora. În cei 26 de ani de activitate, peste 1.340.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează