Pasărea Rock pornește Călușandra

0

E Căluşul sau Ciuleandra? Sunt amândouă la un… rock: e Căluşandra, cel mai recent cântec al trupei Pasărea Rock, care îi va bucura pe fanii unei muzici mai viguroase, nu lipsite de rafinament.

Mircea Baniciu, Josef Kappl şi Ovidiu Lipan, alături de colegii lor (Cristi Gram, Teo Boar şi Vlady Cnejevici) şi-au conştientizat menirea de căluşari ai secolului XXI şi lansează, prin Căluşandra, un mesaj vibrant la salvarea planetei de la un ameninţător dezastru ecologic. Filonul culturii arhaice și sentimentul naturii, prezente în continuare în muzica şi textele trupei, sunt îndreptate astfel în slujba unei cauze de maximă însemnătate.

„Încă din anii 70 am vrut să facem cântece cu mesaj social, dar eram constrânşi să le codificăm, să le ascundem, pentru a fenta cenzura comunistă”, spune Mircea Baniciu, vocea măiastră a folk-rock-ului românesc.

„Azi ne dorim să exprimăm frământări ale omului contemporan şi să ne invităm publicul ca, o dată cu bucuria melomanului, să primească şi un mesaj la care să reflecteze”, adaugă compozitorul Josef Kappl, maestrul incontestabil al fusion-rock-ului.

Trupa Pasărea Rock continuă astfel colaborarea cu textierul Florin Dumitrescu, care dovedeşte încă o dată că moştenirea cuplului Foarţă-Ujică poate fi preluată şi revalorificată în cheia unei implicări sociale mai manifeste. Cântecul beneficiază şi de recitativul actorului Flaviu Crişan, cel care continuă, într-o manieră actuală, tradiţia featuring-urilor lirice ale regretatului Moţu Pittiş. Vechi şi nou, tradiţie şi inovaţie, folclor şi muzică modernă, mesaj venit parcă din pâlnia vremurilor pentru a avertiza asupra destinului nostru viitor – aceasta e Căluşandra.

Călușandra_copertă EP

Călușandra deschide seria de piese noi pe care Pasărea Rock le va lansa până la finalul anului. Încărcați cu energia solară a concertelor de vară, Mircea Baniciu, Josef Kappl și Ovidiu Lipan Țăndărică, alături de Vlady Cnejevici, Teo Boar și Cristi Gram, s-au întors în studio și pregătesc Hora fără de hotar, care va fi lansată la începutul lunii noiembrie. Luna cadourilor aduce pentru publicul meloman o altă piesă nouă, Zoreaua, precum și o melodie surpriză Mircea Baniciu feat. Momentum Orchestra.

Călușandra se va auzi în premieră live la Buzău pe 29 noiembrie în clubul No Limit, după care urmează: Bacău, 30 noiembrie (Club The Stage); Constanța, 6 decembrie (Club Phoenix); Alba Iulia, 13 decembrie (Casa de Cultură a Sindicatelor); Cluj-Napoca, 14 decembrie (Euphoria Music Hall) și Oradea, 21 decembrie (Window Pub). Fiecare dintre cele cinci spectacole marca Revolver va fi format din trei părți, spunând „povestea” membrilor fondatori ai grupului. Nu vor lipsi personaje mitice din Cantafabule, hituri semnate Mircea Baniciu, piese celebre ale formației Phoenix și compozițiile originale Pasărea Rock: Legenda, Praznic năprasnic, Pe Argeș în jos și, bineînțeles, Călușandra.

Legenda (muzica și versurile Josef Kappl)

Praznic năprasnic (muzica Josef Kappl, versurile Florin Dumitrescu)

Pe Argeș în jos (muzica Josef Kappl, versurile Victor Cârcu)

Călușandra (muzica Josef Kappl, versurile Florin Dumitrescu)

Partener media: 1 Music Channel

Facebook BaniciuKapplLipan

Facebook Revolver

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează