Parteneriat strategic în beneficiul copiilor

0

Guvernul României şi Reprezentanţa UNICEF – un parteneriat strategic în beneficiul copiilor

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, Ministrul  Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Mariana Câmpeanu, şi Reprezentantul UNICEF în România, Sandie Blanchet, au semnat vineri, 23 august 2013, Planul de Acţiune pentru implementarea Parteneriatului dintre Guvernul României şi UNICEF pentru perioada 2013 – 2017.

Documentul semnat astăzi stabileşte principalele direcţii de acţiune pe care Guvernul României le va dezvolta în parteneriat cu UNICEF în următorii cinci ani în beneficiul copiilor din România şi, în special, a celor mai vulnerabili dintre aceştia care locuiesc în zone urbane şi rurale foarte sărace, în comunităţi izolate. Se pune accentul pe continuarea reformei pentru realizarea deplină a drepturilor copilului în special în domenii ca educaţia şi protecţia socială, cu focus pentru copiii cu vârstă 0 – 3 ani şi pentru adolescenţi.

„Apreciem, în mod deosebit, activitatea UNICEF în România, care vizează atât abordarea problematicilor ţinând de protecţia drepturilor copilului, cât şi stabilirea de standarde în domeniu, impunând-se astfel ca o instituţie-reper”, a arătat ministrul afacerilor externe.  „România abordează cu deplină responsabilitate misiunea asigurării protecţiei drepturilor copilului, iar programele implementate de UNICEF în cooperare cu partenerii locali şi cu susţinerea autorităţilor publice s-au dovedit de succes, încurajând continuarea şi diversificarea acestora. Conştientizam, totodată, provocările actuale cărora trebuie să le răspundem cu soluţii concrete: combaterea excluziunii sociale care afectează grupurile vulnerabile, printre care, din păcate, se regăsesc şi unii copii aparţinând minorităţii rome, minimizarea efectelor crizei economice, identificarea unor forme de protecţie adecvată a copiilor ai căror părinţi lucrează în afara frontierelor”, a subliniat Titus Corlăţean.

“Parteneriatul dintre UNICEF şi autorităţile române a fost unul dintre reperele cele mai solide ale unei colaborări interinstituţionale derulate încă din primii ani în care România a ales să înceapă procesul profund al reformei în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului. UNICEF România a participat astfel la demersurile pe care autorităţile române din diverse sectoare de activitate cu un impact relevant asupra domeniului drepturilor copilului, cum ar fi cel al sănătăţii, educaţiei, incluziunii, le-au iniţiat şi implementat de–a lungul timpului. Programele derulate astfel de UNICEF România s-au adresat unor problematici sensibile precum cel al asigurării respectării unor drepturi fundamentale ale copiilor, elaborarea unor instrumente şi mecanisme care să ajute la identificarea zonelor în care sunt încălcate drepturile copilului sau utilizarea mai eficientă a resurselor disponibile pentru combaterea excluderii şi promovarea drepturilor tuturor copiilor”, a afirmat ministrul muncii, Mariana Câmpeanu.

În ultimii douăzeci de ani, România a făcut progrese considerabile în ceea ce priveşte respectarea şi implementarea drepturilor copilului, dar mai sunt încă mulţi copii care au nevoie de sprijin pentru a putea creşte într-un mediu familial şi pentru a se dezvolta armonios. Parteneriatul este o recunoaştere că mai sunt multe lucruri de făcut pentru copiii vulnerabili din România, dar şi a faptului că există oportunităţi de a identifica şi de a împărtăşi experienţa pozitivă şi modelele de succes ale României cu alte ţări”, a declarat Sandie Blanchet, Reprezentantul UNICEF în România.

Şi în următorii cinci ani, parteneriatul România – UNICEF va mobiliza şi implica toţi stakeholderii – Guvernul, Parlamentul României, autorităţi locale, parteneri din domeniul privat şi non guvernamental, mass media şi UNICEF – pentru a dezvolta şi implementa în România cele mai bune modele şi programe care să asigure accesul tuturor copiilor la educaţie timpurie şi la şcoală, la servicii medicale şi de protecţie adecvate”, a adăugat Sandie Blanchet.

În premieră, programul de parteneriat va include şi sprijinirea directă de către UNICEF a procesului de planificare şi implementare a fondurilor europene de către România, în vederea eficientizării eforturilor privind asigurarea ducerii la îndeplinire a recomandărilor privind respectarea drepturilor copiilor şi reducerea disparităţilor şi inechităţilor interne dintre România şi restul Uniunii Europene.

Astfel, UNICEF va folosi experienţa sa de la nivel internaţional, regional şi local pentru a oferi asistenţă tehnică României pentru mobilizarea resurselor în beneficiul copiilor vulnerabili, indiferent de unde vin resursele respective: din bugetul naţional sau bugetele locale, din fonduri structurale sau din alte surse.

Valoarea totală a contribuţiei UNICEF în cadrul noului program de ţară pentru pentru perioada 2013 – 2017 depăşeşte 16 milioane de dolari.

2013.08.23_tc_unicef_7

Despre UNICEF România

UNICEF este prezent în România şi în alte 190 de ţări şi teritorii pentru a promova supravieţuirea şi dezvoltarea copiilor din perioada copilăriei mici până la adolescenţă. În România, UNICEF lucrează  împreună cu Guvernul, Parlamentul, autorităţi locale, societatea civilă, sectorul privat, parteneri naţionali şi internaţionali şi cu mass media pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educaţie timpurie de calitate şi la şcoală, pentru protejarea adolescenţilor şi monitorizarea drepturilor copilului, pentru protecţie socială şi pentru mobilizarea de resurse în beneficiul copiilor.  UNICEF este susţinut financiar integral prin contribuţiile voluntare ale persoanelor fizice, corporaţiilor, fundaţiilor şi a guvernelor.

 

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează