Pădure de 80 de hectare salvată de la defrișare în județul Gorj

0

Asociația Bankwatch România a obținut în instanță anularea acordului de mediu[1] pentru defrișarea a 80 de hectare de pădure unde ar fi urmat să se extindă cariera de lignit Pinoasa, județul Gorj[2].

BANKWACH

Cererea de anulare a acordului de mediu s-a bazat în principal pe argumentul că procedura de mediu este realizată parțial, numai pentru o activitate conexă, defrișarea pădurii, în timp ce activitatea principală, realizarea unei exploatări de lignit pe 80 de hectare, nu este evaluată deloc. Cu alte cuvinte, proiectul principal este exploatația minieră de lignit (de suprafață) care implică mai multe lucrări cu impact asupra mediului, defrișarea fiind doar una dintre ele. În plus, Acordul de Mediu nu prevede măsuri de compensare a lucrărilor de defrișare, deși aceste măsuri sunt obligatorii.

Cariera Pinoasa se află în apropiere de orașul Rovinari unde se află una dintre cele mai mari termocentrale pe cărbune din România, iar pe lângă ea mai există încă 10 exploatări de lignit ale căror efecte cumulative nu au fost analizate.

Decizia Tribunalului București vine la două luni după ce alte 130 de hectare de pădure au fost salvate de la tăiere în vederea extinderii aceleiași cariere.[3]

“Considerăm că Agenția pentru Protecția Mediului este una dintre cele mai importante instituții românești care ar trebui să fie interesată de respectarea tuturor procedurilor de mediu și cea care trebuie să analizeze cu atenție toate aspectele proiectelor care au impact major asupra mediului. O încurajăm pe această cale să trateze cu mai mare seriozitate problema exploatărilor de lignit din cauza implicațiilor negative pe care le are.” a spus Ionuț Brigle, coordonator de campanii al Bankwatch România.

În calitate de pârâte, Complexul Energetic Oltenia și Agenția pentru Protectia Mediului Gorj vor putea contesta decizia instanței în termen de cincisprezece zile de la comunicarea acesteia, prin recurs. Până la acest moment, decizia instanței nu a fost comunicată formal părților.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează