Organizația Salvați Copiii solicită majorarea alocației de stat pentru copii

0

Organizația Salvați Copiii solicită majorarea alocației de stat pentru copii, atenționând asupra procentului ridicat al copiilor din România care sunt expuși la risc de sărăcie și excluziune socială.

Alocația de stat pentru copii este un drept universal, consacrat prin Constituție. Pentru ca acest drept constituțional să-și atingă scopul – protecţia socială a copiilor şi a tinerilor[1], Organizația Salvați Copiii susține mărirea cuantumului alocației de stat pentru copii la suma de 200 de lei pe lună, modificare propusă printr-un proiect de lege înaintat Senatului României în 2014.[2]

Această modificare a alocației de stat trebuie să devină una dintre prioritățile Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, argumentele în acest sens fiind atât de natură juridică, cât și de natură socială.

„Am trimis Președinților Comisiilor specializate din Camera Deputaților cererea de a aproba mărirea alocațiilor pentru copii și de a lua în considerare o analiză pe această temă, ținând seama de datele recente ale stării de sărăcie în care trăiesc aproape jumătate dintre copiii din România, precum și de necesitatea respectării consecvente, în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice[3], inclusiv de către Guvern sau Parlament, a interesului superior al copilului, unul dintre principiile fundamentale ale dreptului românesc contemporan.” a declarat Gabriela Alexandrescu, Preşedintele Executiv al Organizației Salvaţi Copiii România.

Argumentele pe care Salvați Copiii își fundamentează acest apel sunt următoarele:

1. Echitatea alocărilor financiare destinate copiilor, în raport cu alte domenii;

2. Copiii din România sunt mai săraci decât adulții;

3. Corelarea cu Indicatorul Social de Referință este formală;

4. Inechitatea raportării la Indicatorul Social de Referință. La nivel european alocația se corelează cu salariul minim pe economie;

5. Cuantumul actual al alocației de stat pentru copii nu reflectă respectarea principiului interesului superior al copilului.

 

1.       Echitatea alocărilor financiare destinate copiilor, în raport cu alte domenii

Strategia națională pentru protecția și promovarea drepturilor copilului (2014-2020), adoptată recent de către Guvernul României, conține un set de 8 principii, printre ele numărându-se și cel al echității alocărilor financiare destinate copiilor, precizându-se că „Alocările bugetare explicite pentru copii vor trebui să devină pentru autorităţi o prioritate care să contribuie la alocarea resurselor necesare pentru asigurarea protecţiei adecvate şi respectării efective a drepturilor.”[4]

Organizaţia Salvaţi Copiii România consideră că alocaţia de stat, acordată în prezent copiilor care au împlinit 2 ani, reprezintă o sumă de bani (42 de lei, respectiv 84 de lei pentru copilul cu dizabilități) nesemnificativă pentru familie, neputând constitui un sprijin pentru părinți, în asigurarea drepturilor fundamentale ale copilului lor: dreptul la supraviețuire și dezvoltare, dreptul la condiții decente de viață și la alimentație corespunzătoare, dreptul la participare școlară sau la petrecerea timpului liber.

Comparând acest cuantum cu indemnizația pentru o ședință sau mai multe, ale unui reprezentant al statului în Adunările Generale ale Acționarilor din Companiile de stat[5], care poate ajunge, într-o lună, la 25% din salariul său lunar, constatăm că alocația pentru copii reprezintă o fracție infimă.

În mod practic, cu această sumă, părintele nu poate achiziționa decât cel mult o porție de lapte pe zi, un penar sau o pereche ieftină de încălțăminte. Numai prin economisirea pentru 23 de luni a alocației, se poate ajunge la valoarea unui salariu minim pe economie.

2.       Copiii din România sunt mai săraci decât adulții

În România sunt 3.742.418 de copii, la o populaţie de 19.947.311, procentul copiilor expuși la risc de sărăcie și excluziune socială fiind de 48,5%, pe locul doi în Uniunea Europeană, după Bulgaria, cu 51,5%, și la mare distanţă de media europeană de 27,7% (conform Eurostat).

 

Potrivit INS, în 2013, rata sărăciei relative în rândul copiilor a fost de 32,1%, semnificativ mai ridicată decât rata pentru populaţia adultă (18-64 ani), de 21,5%, sau pentru populația în vârstă (65 de ani şi peste), de 15%. Astfel, rata deprivării materiale severe în rândul copiilor, comparativ cu populaţia adultă, era de 34,1%, la nivelul anului 2013 (INS).

 

Pentru ameliorarea acestei situații injuste față de copii, mărirea alocației de stat pentru aceștia reprezintă una dintre măsurile esențiale ce poate avea un impact pozitiv imediat. Suntem de acord că reușita acestei măsuri va depinde de identificarea, concomitent cu aplicarea ei, a unor soluții de monitorizare a modului în care banii sunt cheltuiți de către părinți, în interesul copiilor.

3.       Corelarea cu Indicatorul Social de Referință este formală

De asemenea, semnalăm faptul că așa-numita raportare la Indicatorul Social de Referință (ISR) este doar un exercițiu contabil și are drept consecință menținerea cuantumului la un nivel extrem de mic și pe viitor, indiferent de ajustările indicatorului, tocmai pentru că valoarea însăși a alocației este nesemnificativă și nicio ajustare nu produce o schimbare reală, modificările ISR nerespectând ritmul de scădere a puterii de cumpărare în România.

Indicatorul Social de Referință (ISR) are încă valoarea stabilită în 2008, de 500 de lei, prin OU 126/2008 privind modificarea şi completarea unor acte normative în vederea eliminării legăturilor dintre nivelul drepturilor acordate din bugetul asigurărilor pentru şomaj şi nivelul salariului de bază minim brut pe ţară şi al stabilirii măsurilor de aplicare a unor regulamente comunitare, cuantum nemodificat până în prezent. Pentru ca alocația de stat să capete o minimă însemnătate în viața copilului și să reprezintă un sprijin pentru părinți, este absolut necesară modificarea raportării la ISR.

4.       Inechitatea raportării la ISR. La nivel european alocația se corelează cu salariul minim pe economie.

Salariul minim pe economie reprezintă venitul minim pe care trebuie să-l primească un angajat, cu rol esențial în crearea coeziunii sociale și în stimularea redistribuirii echitabile a bunurilor într-o societate. Raportarea alocației la salariul minim pe economie oferă o evaluare mai corectă a disponibilității și interesului unui guvern de a sprijini familiile în creșterea copiilor. În definitiv, aceeași rațiune – coeziunea socială – trebuie să stea și la baza calculului pentru alocația de stat pentru copii.

Din tabelul de mai jos rezultă că alocația acordată în România are cea mai scăzută valoare raportată la salariul minim pe economie, de doar 4%, față de 8% în Bulgaria sau 18% în Ungaria.

Alocația lunară (€)[6] Salariul minim pe economie (€)[7] Raportul alocație/salariu minim (%) Alte beneficii
România 44 € (copii < 2 ani, copii cu dizabilități < 3 ani)9 € (copii > 2 ani)

18 € (copii cu dizabillități > 3 ani)

216 € 23% 

4,2%

8, 4%

Indemnizație de creștere pentru 2 ani în cuantum de 85% din salariul părintelui încasat în ultimul an.
Ungaria 63 €101 € (copii cu dizabilități) 344 € 18%29% 278 € la naștere.
Bulgaria 51 € (copii < 1 an)13 € (până la finalizarea gimnaziului)

25 € (copii cu dizabilități)

173 € 29%8%

 

 

16%

 

Alocații speciale pentru graviditate, la nașterea copiilor – între 75 și 130 €.Indemnizație de creștere copil 2 ani (80%-75% din salariul părintelui).
Irlanda[8] 130 € 1.461 € 9% 635 € – alocație specială la nașteri multiple (acordată la naștere, când copiii împlinesc 4 ani și 12 ani)Indemnizație de creștere pentru 6 luni în cuantum de 80% din salariu
Italia 258 € 

 

122 €

0

< ~1.000 € venituri lunare ale părinților< 2.000 €

>5.500 €

25% 

 

12%

Indemnizația de creștere 3 luni – 80% din salariul părintelui.
Suedia 1 copil – 120 €2 copii – 251 €

3 copii – 411 €

4 copii – 629 €

Mai mulți copii – 218 € /copil

~ 1.400 € 9% – 16%  Indemnizația de creștere pentru 16 luni (76%-97% din salariul părintelui)

 

5.       Cuantumul actual al alocației de stat pentru copii nu reflectă respectarea principiului interesului superior al copilului, consacrat prin Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului, Constituția Romaniei și Legea 272/2004 privind promovarea și protecția drepturilor copilului.

În sistemele legislative moderne, prioritizarea aspectelor ce vizează protecția drepturilor copilului nu este considerată o amenințare la adresa drepturilor adulților sau a politicilor adresate acestora din urmă. De aceea, nu există echivoc în a acorda copiilor o atenție specială pentru respectarea și promovarea drepturilor lor, iar alocația de stat este expresia modului în care autoritățile interpretează și respectă principiul interesului superior al copilului.

Art. 2, aliniat 4, din Legea 272/2004 enunță astfel acest principiu fundamental: „Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti”.

Prefigurând principiul respectării cu prioritate a interesului superior al copilului, dispoziția constituțională potrivit căreia „Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor.”[9] reprezintă soluția constituțională de confirmare a poziției speciale pe care o ocupă drepturile copilului în ansamblul societății românești. Această normă nu este doar un principiu general, ci și o obligație intrinsecă a statului român.

De altfel, Comentariul general nr. 14 (2013) asupra dreptului copilului de a-i fi luate în considerare interesele ca principiu fundamental, redactat și transmis statelor semnatare ale Convenției ONU de către Comitetul pentru Drepturile Copilului, cuprinde regula că „Adoptarea oricărei legi sau oricărui regulament de către organele legislative trebuie să fie guvernată de interesul superior al copilului.”[10]

Despre Organizatia Salvati Copiii

Salvaţi Copiii România este o organizaţie neguvernamentală, de utilitate publică, non-profit, care militează activ pentru drepturile şi protecţia copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului. Programele organizaţiei sunt adresate tuturor copiilor, cu o atenţie deosebită către cei aflaţi în situaţii dificile – copiii din comunităţile dezavantajate, copiii victime ale violenţei, exploatării prin muncă, traficului sau neglijării, copiii refugiaţi etc. În cei 25 de ani de activitate, peste 1.150.000 copii au fost implicaţi în campaniile şi programele desfăşurate de organizaţie. Salvaţi Copiii România este membru al Save the Children International, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări.

 


[1] Art. 49, alin. 2, Constituția României.

[2] Propunerea legislativă pentru modificarea art.3 alin (1) din Legea nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată, este înregistrată cu numărul L395/2014. www.senat.ro/Legis/Lista.aspx?cod=18150

[3] Art. 1, alin. 4, Legea 272/2004 privind promovarea și protecția drepturilor copilului.

[5] Ordonanţa nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, art. 14 alin. 1 (Operatorii economici nu pot acorda membrilor adunărilor generale ale acţionarilor remuneraţii mai mari de 25% din indemnizaţia fixă lunară a directorilor generali/directorilor, pe şedinţă şi pentru mai mult de o şedinţă într-o lună, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate.

[9] Constituția României, art. 49, alin. 1.

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează