Organizaţia Salvaţi Copiii dotează 15 maternităţi din ţară cu echipamente medicale performante în valoare de peste 1.090.000 de lei

0

Organizaţia Salvaţi Copiii a anunţat astăzi, printr-o conferinţă de presă la Maternitatea Polizu din Capitală că în perioada următoare va dota 15 maternităţi şi secţii de nou-născuţi din Bucureşti şi din ţară şi va dezvolta, de asemenea, programe de suport socio-medical pentru 2024 de femei însărcinate, tinere mămici şi copiii acestora.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, prezent la eveniment, a apreciat eforturile Organizaţiei Salvaţi Copiii pentru reducerea mortalităţii infantile din România. În perioada următoare cele două instituţii vor încheia un parteneriat pentru intervenţia în comunităţi şi dezvoltarea unor module de pregătire pentru specialişti.

Valoarea totală a investiţiilor  realizate de Salvaţi Copiii este de 1.090.000 de lei. Suma necesară pentru aceste echipamente performante a fost colectată în urma derulării campaniei de strângere de fonduri „Bun venit pe lume”, în perioada octombrie – decembrie 2012, când 42 de angajaţi şi 846 de voluntari din Craiova, Petrila, Târgu Mureş, Timişoara, Suceava, Vaslui, Mangalia, Piteşti, Piatra Neamţ, Braşov, Iaşi, Bucureşti şi Ploieşti s-au implicat activ pentru cauza reducerii mortalităţii infantile din România.

Ţara noastră se menţine pe primul loc în Uniunea Europeană, cu o rată a mortalităţii infantile de  9,4 la 1000 de copii născuţi vii în 2011,  cauza principală fiind naşterile premature. O treime dintre aceste decese pot fi prevenite prin dezvoltarea de programe suport pentru mame şi copii dotarea maternităţilor şi secţiilor de nou-născuţi cu echipamente medicale performante.

” Acţiunea de astăzi este o certitudine a faptului că împreună putem schimba statistici dureroase, dar reale. Suntem recunoscători tuturor persoanelor fizice şi companiilor care ne-au susţinut în strângerea de fonduri şi au crezut puternic în cauza Salvaţi Copiii. Echipa noastră este pregătită să continue, prin campania 2%, să colecteze sumele necesare pentru a face următorul pas, şi anume achiziţionarea de mese de reanimare pentru alte 12 maternităţi din sudul ţării, echipamente necesare pentru intervenţia imediată la naşterea copiilor premature precum şi pregătirea medicilor neonatologi pentru intervenţia imediat după naştere în cazul prematurilor, prin organizarea unui Centru de instruire condus de dna dr.Stoicescu, în cadrul Maternităţii Polizu” , a declarat Gabriela Alexandrescu, Preşedintele executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii.

DSC_0352Maternitatea Cantacuzino din Bucureşti, secţiile de nou-născuţi a spitalelor judeţene din Adjud şi Piatra Neamţ au primit anul trecut incubatoarele şi alte echipamente medicale din partea Organizaţiei Salvaţi Copiii. În perioada imediat următoare, vor fi livrate echipamente şi către maternităţie din Piteşti, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Petroşani, Iaşi, Târgu Mureş, Suceava, Timişoara, Vaslui şi Bucureşti (Polizu şi Cantacuzino). Cu ajutorul echipamentelor donate de organizaţie, aproximativ 327 de nou-născuţi vor fi salvaţi şi 380 de naşteri vor avea loc în condiţii normale anual, conform estimărilor Salvaţi Copiii.

Cei care doresc să susţină în continuare demersul Salvaţi Copiii de a reduce mortalitatea infantilă în România, o pot face redirecţionând 2% din impozitul pe venit, completând formularul ce poate fi descărcat de la adresa: http://www.salvaticopiii.ro/?id2=00040006#Campania%202%.html.

Campania „Bun venit pe lume” face parte dintr-un program complex – „Fiecare copil contează”. Acest program, cuprins în campania mondială Every One, derulata de Save the Children Internaţional iniţiat de Salvaţi Copiii România şi susţinut de GSK (GlaxoSmithKline România) şi de Dettol – Reckitt Benckiser România – îşi propune diminuarea cu 15% a mortalităţii infantile şi a mortalităţii copiilor sub cinci ani, în perioada 2010 – 2015.

Mulţumim susţinătorilor noştri: Star Storage, IC Companys România, Mercureal, Coface Credit Management, Datanet Systems, Advent Internaţional, Transterra Logistics, Break Bulk Services, Giro SRL, Amis Mob, Damifarm, Farmgrig SRL, Remat Ilfov, Sky, Hawleh SRL, Eurosiloz, Nelson SRL, Arafarm Mediplus, TPA Horwath Tax SRL, Company Med SRL, Vip Auto Distribution SRL, Fondul de Garantare a Creditului Rural, Concept Consult and Prospect, Terra Dent, Cromsteel Industries, Vitcom SRL, Asesoft Internaţional, Air BP Sales România SRL şi altor 110 companii din toată ţara.

 

Mulţumiri speciale: Amalia Năstase, Andi Moisescu, Inna, Dragoş Chircu, Jojo, Marius Vizante, Mihai Morar, Laura Cosoi, Diana Oprea, Cristian China-Birta, Marius Matache, Ana Nicolescu, Vlad Petreanu, McCann Erickson, Pro Tv, Realitatea TV şi United Media.

DSC_0074

Despre Organizaţia Salvaţi Copiii
Salvaţi Copiii România este o organizaţie neguvernamentală, de utilitate publică, non-profit, care militează activ pentru drepturile şi protecţia copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului.

Programele organizaţiei sunt adresate tuturor copiilor, cu o atenţie deosebită către cei aflaţi în situaţii dificile – copiii din comunităţile dezavantajate, copiii victime ale violenţei, exploatării prin muncă, traficului sau neglijării, copiii refugiaţi etc. În cei 22 de ani de activitate, peste 760.000 de copii au fost implicaţi în campaniile şi programele desfăşurate de organizaţie.

Salvaţi Copiii România este membru al Save the Children Internaţional, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări.

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează