OMV Petrom a desemnat finaliștii Fabricat în Țara lui Andrei – competiția de afaceri sociale care oferă finanţări în valoare de 350.000 euro și 2 ani de consultanță

0

Juriul Fabricat în Țara lui Andrei a ales 35 de finaliști dintre cei 180 de aplicanți înscriși în program;

Cei 35 rămași în competiție vor parcurge 7 luni de pregătire intensă, în care vor primi consultanță pentru realizarea planurilor de afacere și sprijin financiar de până la 1500 € pentru realizarea studiilor de fezabilitate ale ideilor de afacere;

În aprilie 2016, 10 afaceri sociale vor fi susținute de OMV Petrom cu finanțare în valoare totală de până la 350.000 de euro și încă 1 an de consultanță specializată.

unnamed
OMV Petrom anunță numele celor 35 de viitori antreprenori care se află cu un pas mai aproape de câștigarea unei finanțări în competiția de afaceri sociale Fabricat în Țara lui Andrei. Echipa de jurizare, formată din experții Fundației NESsT și reprezentați OMV Petrom, a evaluat ideile înscrise în program și a ales finaliștii care vor intra în etapa de pregătire a planurilor de afaceri.

Finaliștii competiției Fabricat în Țara lui Andrei au propus idei de afaceri din zone de activitate diverse: de la producție de legume și fructe și prelucrarea acestora (gemuri, dulcețuri, siropuri, murături), la ateliere de confecții (îmbrăcăminte tradițională, marochinărie, confecții metalice, fier forjat, corpuri de iluminat sau seturi de cusut pe suport de lemn). Alte idei vin din sfera cultivării și prelucrării plantelor medicinale și aromatice, a fermelor apicole, taberelor educaționale, panificației și cofetăriei, eco-turismului (unități de cazare și bistrouri) sau serviciilor (îngrijire și curățenie la domiciliu, reparații auto și biciclete).
Ideile finaliste au venit din partea a 27 antreprenori, 6 ONG-uri, 1 persoană fizică autorizată și 1 SRL. Cele mai multe dintre acestea au în vedere proiecte pentru comunitățile din Corbu (jud. Constanța), Moinești (jud. Bacău) și Poiana Câmpina (jud. Prahova).

Lista finaliștilor se găsește pe http://www.taraluiandrei.ro, secțiunea Fabricat în TLA.

„Finaliștii Fabricat în Țara lui Andrei sunt 35 de români cu spirit antreprenorial și dorința de a schimba în bine viața comunităților. Ne bucurăm să le putem oferi sprijinul OMV Petrom, care îi va ajuta să își dezvolte ideile în afaceri sociale într-un mod sustenabil. Ne-au convins motivația și dorința lor de a pune în mișcare afaceri care vor demonstra că se poate. Vor contribui la rezolvarea uneia dintre problemele cele mai mari ale României: vor crea locuri de muncă și venituri acolo unde e cea mai mare nevoie de ele.”- declară Mona Nicolici, Manager Sustenabilitate OMV Petrom.

Următoarele 7 luni vor reprezenta o perioadă intensă de pregătire și evaluare continuă pentru cei 35 de finaliști. Aceștia vor beneficia de consultanță individuală și de grup din partea experților NESsT și OMV Petrom, precum și de sprijin financiar de până la 1500 € pentru a testa fezabilitatea ideii de afacere. În primăvara anului 2016, finaliștii rămași în competiție își vor susține planurile de afaceri în fața Comitetului de investiție. Cei 10 câștigători vor beneficia de finanțare nerambursabilă în valoare de 32.000 de euro fiecare, astfel încât să transforme planurile de afaceri în realitate, pentru binele comunității.
Pentru a maximiza finanțarea primită și a determina creșterea economică locală prin intermediul afacerilor sociale, OMV Petrom asigură consultanță de business celor 10 câștigători și după primirea finanțării. În completarea celor 7 luni de pregătire a planurilor de afaceri, câștigătorii vor beneficia de încă 1 an de consultanță în perioada înființării afacerii. Astfel, aceștia vor avea posibilitatea să dezvolte afaceri solide, care să genereze valoare economică și socială în comunitățile unde vor deveni realitate.

Românii au propus idei de afaceri sociale pentru 26 din cele 29 de comunități eligibile în cea de-a doua ediție a competiției Fabricat în Țara lui Andrei:

Miceşti (judeţul Argeş); Zemeş, Moineşti, Slănic Moldova (judeţul Bacău); Suplacu de Barcău, Marghita (judeţul Bihor); Tişău, Berca (judeţul Buzău); Corbu (judeţul Constanţa); Moreni, Aninoasa, Gura Ocniţei (judeţul Dâmboviţa); Clejani, Mârşa (judeţul Giurgiu); Bustuchin (judeţul Gorj); Movileni, Poboru (judeţul Olt); Poiana Câmpina, Podenii Noi, Scorţeni (judeţul Prahova); Marca (judeţul Sălaj); Videle, Cosmeşti, Siliştea, Scurtu Mare (judeţul Teleorman); Mădulari (judeţul Vâlcea).

Pentru mai multe informații despre competiție, vă rugăm să accesați www.taraluiandrei.ro.

Despre OMV Petrom

OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 66 milioane bep în 2014. La finalul lui 2014, Grupul avea o capacitate de rafinare de 4,2 milioane tone anual şi opera o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW şi un parc eolian de 45 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pieţele din România şi ţările învecinate prin intermediul a circa 780 benzinării, la sfârşitul lui 2014.

OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, deţine 20,64%, Fondul Proprietatea deţine 18,99%, iar 9,36% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.
În ultimii 10 ani, investiţiile pentru modernizarea şi consolidarea OMV Petrom s-au ridicat la peste 11 miliarde euro. Anual, impactul direct, indirect şi indus al OMV Petrom în PIB-ul României este de circa 4,5%.
Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilităţii corporatiste. În această perioadă, compania a alocat peste 40 milioane euro pentru dezvoltarea comunităţilor din România, concentrându-se pe protecţia mediului, educaţie, sănătate şi dezvoltare locală. „Ţara lui Andrei” este principala platformă de implicare în comunitate.

OMV Petrom – Resourcefulness

Din 2012, OMV Petrom a adoptat conceptul grupului OMV pentru un business responsabil – Resourcefulness. Ne propunem să dezvoltăm relaţii bazate pe câştig reciproc între societate, mediu şi companie prin soluţii inovative. Ne concentrăm pe managementul apei şi al CO2, inovație si energii noi și educaţie pentru dezvoltarea oamenilor.
OMV Petrom este semnatar al UN Global Compact. Standardele de etică şi codul de conduită reglementează toate relaţiile de afaceri, iar dialogul şi implicarea părţilor interesate sunt parte integrantă a practicii comune de business.
„Ţara lui Andrei” este principala platformă de implicare în comunitate. Din 2007 până în prezent am alocat peste 40 milioane euro pentru dezvoltarea comunităţilor din România.

Despre NESsT

NESsT este o organizație non-profit internaţională ce îşi propune să rezolve probleme sociale critice în ţările cu pieţe emergente prin dezvoltarea şi susţinerea întreprinderilor sociale. NESsT operează în prezent în Europa şi America Latină. La nivel global în cei 17 ani de activitate, NESsT a lansat 160 de întreprinderi sociale în 10 ţări, a oferit sprijin financiar de peste 11 milioane de dolari şi a îmbunătăţit calitatea vieţii în mod direct a 400.000 de persoane şi a peste 2 milioane de oameni în mod indirect.
De la înfiinţarea sa în 2007 în România, NESsT a organizat 4 competiţii pentru întreprinderi sociale, având în prezent 9 întreprinderi sociale active în portofoliu şi alte 12 sprijinite prin diverse proiecte de consultanţă. În cei 7 ani de activitate în România NESsT a oferit suport financiar în valoare totală de peste 1 milion de dolari.

Website: www.petrom.com și www.taraluiandrei.ro

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează