Oferim 50 de burse anuale elevilor talentati la muzica, desen sau pictura!

0

Au început înscrierile pentru Bursele stART, program dedicat liceenilor talentați la muzică, desen sau pictură

Provident Financial România și Școala de Valori au lansat, cu sprijinul Ministerului Educației Naționale, cea de-a patra ediție a programului Bursele stART. Programul oferă burse anuale, în valoare totală de 150 000 lei, create special pentru tinerii artiști în formare, oferindu-le acestora sprijinul material care îi va aduce mai aproape de marile scene și galerii de artă ale lumii.

În luna septembrie 2017 s-a dat startul înscrierilor la proiectul Bursele stART, prin care 50 de liceeni talentați la muzică, desen sau pictură vor primi burse anuale pentru a-și susține talentul. De asemenea, tinerii vor avea parte de o serie de ateliere de educație non-formală în care vor învăța cum să facă din pasiunea lor o carieră de succes.

Bursele sunt dedicate liceenilor (din clasele a IX-a până la a XII-a, inclusiv) talentaţi la desen, pictură sau muzică, care fac deja parte dintr-un club de muzică, pictură sau desen sau sunt înscriși într-o instituție școlară de profil din România și au câștigat premii la concursuri naționale sau internaţionale.

Concret, Bursele stART oferă 50 de burse, astfel:

  • 15 burse în valoare de 2.200 de lei fiecare, la pictură;

  • 15 burse în valoare de 2.200 de lei fiecare, la desen;

  • 20 de burse în valoare de 4.400 de lei fiecare, la muzică.

Bursele sunt anuale și vor fi acordate lunar în perioada ianuarie-decembrie 2018. Cu ajutorul lor, adolescenții își pot achiziționa materiale, instrumente și echipamente necesare cultivării talentului și vor putea participa la concursuri naționale, expoziții, concerte sau vor putea urma cursuri de perfecționare în domeniul artistic ales. Bursierii vor beneficia și de consiliere pentru dezvoltarea lor profesională și personală.

Calendarul ediției 2018:

  • Înscrieri: 20 septembrie – 27 octombrie 2017

  • Jurizare: 27 noiembrie – 7 decembrie 2017

  • Afişarea listelor cu bursierii pe pagina proiectului: 18 decembrie 2017

  • Durata bursei: ianuarie – decembrie 2018

Înscrieri

Dosarul de înscriere, însoțit de anexele completate, trebuie trimis până în 27 octombrie 2017 (data poștei sau data primirii e-mail-ului cu toate documentele completate) la adresa de e-mail burselestart@scoaladevalori.ro sau prin poștă/curier la adresa Str. Ion Nistor, nr. 2, Mezanin, ap. 1, Sector 3, București, cod poștal 030041. Pe plic se menționează: Pentru Programul Bursele stART.

Selecția beneficiarilor burselor va fi realizată de către o comisie care va analiza dosarele de înscriere, pe baza criteriilor de validitate menționate în ghidul programului. Juriul va fi format din specialiști și profesori români de artă, reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale, membri Școala de Valori și reprezentanți Provident Financial România. Bursele sunt anuale și vor fi acordate lunar, în perioada ianuarie – decembrie 2018.

Cristiana, bursieră stART în anul 2017, ne povestește din experiența ei în cadrul proiectului:

Ca bursieră stART, îmi doresc să cunosc artiști ca și mine. Faptul că ne întâlnim într-un grup în cadrul acestei burse sper să ne facă să ne cunoaștem dincolo de scenă sau de preocupările noastre artistice, pentru că în primul rând suntem OAMENI și trebuie să ne dezvoltăm în acest sens.

Pentru mine, muzica a însemnat, înseamnă și va însemna întotdeauna cea mai mare fericire pe care viața mi-o poate aduce! În muzică m-am regăsit mereu, chiar dacă uneori “mi-am căutat” drumul și în alte arte, precum actoria sau dansul. Sunt o mare iubitoare de arte, în general, dar se pare că muzica clasică este cea mai potrivită pentru mine.”

Liceenii sunt încurajați să-și urmeze vocația și să aplice pentru o bursă până la 27 octombrie 2017! Mai multe detalii despre ghidul de aplicare și criteriile de selecție găsiți pe www.scoaladevalori.ro/bursele-start/.

Despre Școala de Valori

Şcoala de Valori este o organizaţie non-guvernamentală modernă ce are ca viziune dezvoltarea unei societăţi bazate pe valori prin educaţie inovativă. Punem sub semnul întrebării graniţele educaţiei tradiţionale şi creăm oportunitatea persoanelor de a accesa informaţii de valoare, experienţe de formare a caracterului, de a interacţiona cu modele pozitive şi de a avea expunere internaţională, cu scopul de a creşte responsabilitatea personală şi controlul fiecăruia asupra alegerilor personale (www.scoaladevalori.ro).

Despre PROVIDENT

Provident Financial România este o instituție financiară nebancară, parte a grupului britanic International Personal Finance (IPF), unul dintre cei mai importanți furnizori de credite la domiciliu din Europa. Grupul are 2,6 milioane de clienţi în șapte ţări din Europa Centrală şi de Est, precum şi în Mexic. IPF este unul dintre cei mai mari angajatori britanici din regiune și una dintre cele mai puternice 250 de companii internaţionale listate la Bursa din Londra. Prezentă pe piața locală de opt ani, PROVIDENT a investit în România peste 230 de milioane de euro, din care peste 700.000 de euro în proiecte de responsabilitate socială – programe de educaţie financiară, protecţia mediului, sprijinirea grupurilor defavorizate și susținerea tinerilor talentați. În Romănia, Provident are peste 850 de angajați și colaborează cu peste 4.200 de agenți independenți în 80 de orașe din întreaga țară (www.provident.ro).

Despre autor

avatar

Școala de Valori este o organizație non-guvernamentală modernă ce are ca viziune dezvoltarea unei societăți bazate pe valori prin educație inovativă. Punem sub semnul întrebării granițele educației tradiționale și creăm oportunitatea persoanelor de a accesa informații de valoare, experiențe de formare a caracterului, de a interacționa cu modele pozitive și de a avea expunere internațională, cu scopul de a crește responsabilitatea personală și controlul fiecăruia asupra alegerilor personale.

Comentează