O nouă generație de meseriași se va forma în Tabăra Meseriașilor din Țara lui Andrei, ediția 2016

0

• 270 de elevi din licee tehnologice și școli profesionale sunt cu un pas mai aproape de a deveni electricieni, constructori, mecanici auto, operatori sondă, sau bucătari datorită Taberei Meseriașilor din Țara lui Andrei

• 55 de profesori participă la cursul de specialitate organizat de Centrul Național pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, în urma căruia vor primi 25 de credite

• OMV Petrom va acorda 40 de burse în valoare de 500 de lei/lună celor mai pricepuți elevi din tabără pentru a-și putea continua studiile și a-și duce pasiunea mai departe

• Tabăra Meseriaşilor din Ţara lui Andrei este parte din „România Meseriaşă”, o campanie OMV Petrom de susţinere a educaţiei profesionale din România

Tabăra Meseriașilor din Țara lui Andrei 2016

București, 14 iulie –Tabăra Meseriașilor din Țara lui Andrei organizată de OMV Petrom va începe duminică, 17 iulie 2016, la Bran. Anul acesta, Tabăra reunește peste 270 de elevi de la școlile profesionale și liceele tehnologice, care studiază la unul dintre următoarele domenii: petrol și gaze, construcții, instalații și lucrări publice, mecanică, electric și turism și alimentație. Alături de cei 270 de elevi, în Tabără vor fi prezenți și 55 de profesori.

Tabăra Meseriașilor este un proiect educațional adresat elevilor de la școlile profesionale și liceele tehnologice din România, care completează programa școlară, ajutând viitorii meseriași să fie mai pregătiți pentru piața muncii, după încheierea studiilor.

Timp de 7 zile meseriașii participă la un program intens care îmbină profilarea vocațională, cursurile de dezvoltare personală și atelierele practice specifice fiecărei meserii. În cadrul atelierelor de dezvoltare personală, elevii învață noțiuni de bază despre comunicare, lucru în echipă, spirit antreprenorial, dar și pregătirea în fața angajatorului. În continuare, elevii participă la atelierul practic, în care lucrează cot la cot alături de mentorul lor – un profesionist din domeniu, pentru a realiza un proiect final, specific meseriei alese.

Printre mentorii de anul acesta se numără specialiștii OMV Petrom, pilotul auto Gabi Onofrei, chef Cezar Munteanu și inițiatorii proiectului EFdeN: Claudiu Butacu și Mihai Toader-Pasti. La sfârșitul taberei, 40 de viitori meseriași vor primi burse în valoare de 500 de lei/lună, în anul școlar 2016-2017. De asemenea, cei 55 de profesori participă la un curs de specialitate organizat de Centrul Național pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, în urma căruia sunt recompensați cu 25 de credite.

„Din ediția de anul trecut am văzut cât de important este ca acești copii sa aibă contact direct cu profesioniști din domeniile pe care ei și le-au ales și cu experiența reală a viitoarei profesii. Tabăra Meseriașilor este un proiect care ar trebui replicat la nivel național pentru întreg sistemul de învățământ profesional” a declarat Mona Nicolici, Manager Sustenabilitate OMV Petrom.

Prima serie din Tabără este deschisă de cei 70 de elevi din Școala Petroliștilor – proiectul prin care OMV Petrom a creat 6 noi clase în licee tehnologice din Argeș, Bacău și Dâmbovița, cu 2 specializări: operator sonde sau operator la extracția, transportul, tratarea și distribuția gazelor.

În continuare, în Tabără vor sosi cei 200 de elevi de la școlile profesionale și liceele tehnologice din Gorj, selectați din peste 460 de aplicanți. Aceștia sunt repartizați în patru serii, conform domeniului studiat: electric, mecanic, construcții și turism și alimentație.

Specializările studiate în Tabără au fost alese analizând nevoile de pe piața muncii din Gorj, pentru a se asigura astfel pregătirea elevilor în domeniile cele mai căutate din județ.

OMV Petrom – Resourcefulness

Din 2012, OMV Petrom a adoptat conceptul grupului OMV pentru un business responsabil – Resourcefulness. Ne propunem să dezvoltăm relaţii bazate pe câştig reciproc între societate, mediu şi companie prin soluţii inovatoare. Ne concentrăm pe managementul apei şi al CO2, inovație si energii noi și educaţie pentru dezvoltarea oamenilor.

OMV Petrom este semnatar al UN Global Compact. Standardele de etică şi codul de conduită reglementează toate relaţiile de afaceri, iar dialogul şi implicarea părţilor interesate sunt parte integrantă a practicii comune de business.

„Ţara lui Andrei” este principala platformă de implicare în comunitate. Din 2007 până în prezent am alocat peste 40 milioane euro pentru dezvoltarea comunităţilor din România.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comments are closed.