O lege pentru 111.000 de copii, 15 burse pentru tot atâtea povești posibile

0

Asociația OvidiuRo și The Alex Fund lansează Bursele de Jurnalism Civic ediția 2016, în memoria Oanei Livadariu. Anul acesta Bursele OvidiuRo se adresează în special, dar nu exclusiv, jurnaliștilor și fotojurnaliștilor din presa locală – scrisă și audiovizuală.

1

15 burse, în valoare de 2500 Ron fiecare, vor fi acordate jurnaliștilor care sunt interesați să documenteze în profunzime lipsa accesului la educație preșcolară a copiilor săraci din județul lor, problemele cu care se confruntă și, atunci când există, soluțiile pe care le găsesc la nivel local actorii relevanți pentru această problematică.

„Când am transformat mecanismul central al programului Fiecare Copil în Grădiniță în lege ne-am întrebat ce va urma, câte comunități vor accepta provocarea de a prioritiza educația preșcolară și cât din impactul programului pilot FCG se va extinde la nivel național. Din 15 februarie 2016 tichetul social pentru grădiniță este un drept al fiecărui preșcolar sărac din România dar lupta se dă acum la firul ierbii, în implementare. Avem nevoie de cât mai mulți ochi și de cât mai multe condeie din toate județele, pentru a afla ce nu funcționează și ce e de făcut în continuare pentru ca fiecare copil sărac să aibă o șansă la educație.” a declarat Maria Gheorghiu, cofondator OvidiuRo și membru al juriului Burselor pentru Jurnalism Civic.

Tema de anul acesta este accesul la educație timpurie al celor mai săraci copii din România, inclusiv calitatea implementării în comunitățile sărace ale țării a legii nr. 248/ 2015 Fiecare Copil în Grădiniță care oferă un stimulent educațional de 50 lei / lună sub formă de tichet social părinților săraci care își duc copiii regulat la grădiniță.
One of the fewest houses with windows from Hetea.
foto by Cosmin Bumbuț.

Selecția bursierilor va avea în vedere următoarele criterii:

• Calitatea predocumentării și planul documentării (30%)
• Subiectul ales & unghiul de abordare a temei (30%)
• CV (top 3 materiale/ articole realizate) (20%)
• Componenta vizuală (foto/video)(20%)
• Acord de publicare (publicație locală, regională sau națională)(condiție eliminatorie)

Membrii juriului (în ordine alfabetică):
• Cosmin Bumbuț (fotograf și voluntar OvidiuRo din 2013)
• Andrei Crăciun (jurnalist și voluntar OvidiuRo din anul 2014)
• Maria Gheorghiu (Cofondator OvidiuRo)
• Leslie Hawke (Cofondator OvidiuRo)
• Viorel Ilișoi (jurnalist)

Calendar:
• 31 martie 2016 termen limită pentru trimiterea aplicațiilor
• 15 aprilie termen desemnare castigători
• 15 aprilie – 15 iunie documentare, scriere, tutoriat, editare
• 30 iunie termen limită publicare/ difuzare material

Ce trebuie să faci pentru a beneficia de bursă?

Descarcă de aici și completează formularul de înscriere și trimite-l până la 31 martie 2016 pe adresa irina.dobrita@ovid.ro. Pentru mai multe detalii accesați site-ul OvidiuRo.

Pentru a citi textele premiate în ediția din 2015 a Burselor de Jurnalism Civic și pentru a-i cunoaște pe câștigători, accesați acest acest link.

Despre OvidiuRo (OvR)
Misiunea OvidiuRo este ca fiecare copil să beneficieze de educație preșcolară și să devină, astfel, un membru activ al societății. După mai mulți ani în care a testat proiecte și acțiuni de combatere a sărăciei prin educație, OvidiuRo a decis să-și îndeplinească misiunea concentrându-se pe un singur program, Fiecare Copil în Grădiniță (FCG), lansat în 2010 în parteneriat cu Ministerul Educației.

FCG stimulează părinții să își aducă zilnic copiii de vârstă preșcolară la grădiniță și ajută astfel la prevenirea abandonului școlar. Prin programul FCG, familiile primesc tichete sociale în valoare de 50 lei/lună, care reprezintă o creștere substanțială a sumei alocate pentru mâncare. Profesorii notează prezența în fiecare zi, iar OvidiuRo face vizite neanunțate pentru a monitoriza notarea corectă a prezenței.

De la lansarea ca program pilot, în 2010, până în februarie 2016, peste 4.500 de copii din 43 de comunități rurale și urbane mici au beneficiat de educație timpurie și nutriție mai bună. Programul pilot FCG a fost citat atât de publicația The Economist cât și de Banca Mondială drept bună practice și a fost finanțat cu preponderență de sectorul corporatist din România și de The Alex Fund.
La inițiativa OvidiuRo, începând cu anul 2016, componenta tichetelor sociale pentru grădiniță pentru 111.000 de copii de 3-5 ani este finanțată de la bugetul de stat prin Legea nr. 248/2015 sau Legea Fiecare Copil la Grădiniță, care reglementează programul de interes național.

Pentru mai multe detalii, consultați www.ovid.ro și www.fiecarecopilingradinita.ro

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează