Noi meserii, noi antreprenoare și schimbare în bine pentru 582 persoane, prin proiectul Respect și Șanse egale pentru femei

0

Peste 580 de persoane – 215 persoane cu dizabilități și 363 femei care au vrut să își schimbe viața în bine printr-o nouă meserie obținută prin cursuri de calificare/recalificare, 20 de noi antreprenoare care au fost sprijinite să își deschidă mici afaceri în Cluj, Giurgiu, Ploiești, Ilfov și București, un eveniment în care au fost premiate – Gala Femeia Anului în afaceri, un centru-pilot educațional pentru copii deschis în Sectorul 6, în care 20 de copii își petrec timpul liber și își fac lecțiile, o platformă online cu sfaturi pentru persoanele care vor să devină independente – acestea sunt cele mai importante rezultate ale proiectului Respect și Șanse egale pentru femei, care se încheie astăzi, 15 decembrie 2015.

fii independentaCursurile de formare profesională – de Operator baze de date, de Lucrător în comerț, Îngrijitor de bătrâni la domiciliu și modulul de antreprenoriat au avut loc în centrele Estuar din București, Cluj, Giurgiu și Ploiești, iar absolvenții au primit certificare de la Autoritatea Națională pentru Calificări și subvenții.

20 de femei din București, Cluj, Giurgiu, Ilfov și Ploiești, care au participat la concursul de planuri de afaceri desfășurat la nivel național au beneficiat de consultanță în dezvoltarea afacerii lor și un premiu de 15000 de lei pentru a debuta cu dreptul în business. Ideile lor – înfințarea unei ciupercării, a unei ferme de porci, a unei firme de taximetrie sau a unei florării etc. vor schimba și viețile celor din jur iar în timp vor oferi și noi locuri de muncă.

Mii de persoane au vizitat platforma www.fiiindependenta.ro, unde pot găsi sfaturi pentru dezvoltarea afacerii, prevederi legislative și povești de succes din întreaga țară.

Proiectul „Respect si Sanse Egale pentru Femei” este un proiect co finantat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, în care parteneri sunt Fundația Estuar, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, Fundația “Prețuiește Viața”, SC IMA GROUP SRL și Opportunity Associates România.

Despre partenerii în cadrul proiectului

Fundaţia Estuar este cea mai activă organizaţie care oferă opţiuni sociale şi alternative adulţilor cu probleme de sănătate mintală, pentru reintegrarea lor în comunitate. Mai multe detalii puteţi găsi pe www.estuar.org.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului(DGSAPC) Sector 6 este o instituţie publică, care realizează la nivelul sectorului măsurile de asistenţă socială în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum şi a oricăror persoane aflate în nevoie. Mai multe detalii pot fi găsite pe www.protectiacopilului6.ro

Fundaţia „Preţuieşte Viaţa” este una dintre cele mai active organizaţii neguvernamentale, fiind un concept iniţiat de Andreea Marin pentru a fi folosit că o „umbrelă” pentru campaniile umanitare gândite de aceasta. Mai multe informaţii pot fi găsite pe www.pretuiesteviata.org.

SC Ima Group SRL este o companie de consultanţă şi training care vizează dezvoltarea resurselor umane în domeniul competenţelor cheie comune necesare împlinirii şi dezvoltării personale precum şi al calificării şi recalificării specifice. Mai multe detalii puteţi găsi pe http://ima-group.weebly.com/

Opportunity Associates România este o companie de training care oferă programe de instruire complexe, atât pentru companii, cât și pentru organizații neguvernamentale și persoane fizice.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează