Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

NO.MAD Talks lansează Online Meetups, întâlniri online pentru a sprijini comunitatea de freelanceri

0

Peste 70 de persoane s-au înscris în prima zi la sesiunile de Online Meetups organizate de NO.MAD Talks pentru a susține comunitatea de freelanceri, una dintre cele mai afectate în această perioadă de criză, când bugetele se contractă și economia încetinește.

Obișnuiți să-și instaleze biroul în cafenele sau prin hub-uri, freelancerii stau acum izolați la domiciliu fără posibilitatea de a interacționa face to face cu ceilalți. Echipa NO.MAD Talks a găsit însă o variantă de a strânge rândurile păstrând “distanțarea socială” impusă de autorități. Ne vedem față în față dar pe Skype pentru că de pe 18 martie am lansat Online Meetups, un proiect prin care ne-am propus să menținem vibe-ul comunității și să oferim și să cerem susținere până trecem de valul de pandemie.

Vrem să ne vedem la față, să ne încurajăm și să facem perioada de izolare să treacă mai ușor și mai cu sens iar pentru asta am pregătit o serie de întâlniri cu specialiști care ne ajută să gestionăm cât mai bine situația de criză în care suntem.

Începând de săptămâna aceasta vă invităm să participați la NO.MAD Talks Online Meetups, mici sesiuni de discuție cu psihologi, experți în time management, coaching, nutriție și sport. Ne vom vedea de două sau trei ori pe săptămână la meetup-urile online iar pe https://www.nomadtalks.ro/ publicăm jurnale de lucru de acasă primite de la freelanceri, dar și articole cu sugestii și recomandări de la freelanceri pentru cei lucrează de acasă pentru prima data.

După ce aproape 30 de freelanceri, angajați și antreprenori au participat la primul meetup, Despre scenarită și cum să îți gestionezi emoțiile cu Ligia Moise, psiholog clinician, următoarele întâlniri planificate sunt:

Vineri, 20 martie (10:00 – 11:30)

Cum să îți organizezi timpul când lucrezi de acasă cu Madalina Preda, fondator Simplu e mai bun

Vineri, 20 martie (14:00 – 16:00)

Cum să-ți menții un mindset echilibrat cu Nora Neghina, psihoterapeut

Luni, 23 martie (10.00 – 12.00)

Care sunt provocările freelancerilor în perioada de criză cu Iunieta Sandu și Anca Spiridon, NO.MAD Talks

Miercuri, 25 martie (11:00 – 13:00)

Cum să îți menții starea de productivitate cu Andreea Baudici, Coach

Meetup-urile sunt gratuite, iar locurile se rezervă completând formularul următor

https://forms.gle/DcUJacwH3vm9pp728

Participanții primesc cu o zi înainte de meetup pe e-mail toate detaliile tehnice de care au nevoie pentru a intra în conferință.

Parteneri media: Europa FM, Iqads, Start-up.ro, Ziare.com, Business24, The Institute, Igloo Prwave, Iqool, Zile și Nopți,The Trends, România Pozitivă, Feeder, Munteanu.

FB: https://www.facebook.com/events/144929193482513/.

Despre NO.MAD Talks

NO.MAD Talks este un eveniment lunar de networking și educație dedicat freelancerilor și antreprenorilor la început de drum, fondat de Iunieta Sandu. Mai multe detalii despre concept sunt disponibile pe www.nomadtalks.ro.

Impact Hub Bucharest este organizația ce susține dezvoltarea antreprenorială a inițiativelor cu impact pozitiv în societate în cadrul unei comunități globale, oferind spații de lucru colaborative, programe de dezvoltare și incubare a afacerii, conferințe și evenimente, precum și opțiuni de finanțare prin crowdfunding.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.