MOL România şi Fundaţia pentru Parteneriat lansează „Spaţii Verzi”pentru cei ce vor mai mult verde

0

MOL România şi Fundaţia pentru Parteneriat lansează a opta ediție a concursului de proiecte „Spaţii verzi”, prin care MOL România va finanța cu o sumă de aproape 670.000 lei proiecte derulate de organizații neguvernamentale din domeniul protecției mediului.

Implicarea echipei MOL România în proiecte de mediu a devenit deja o tradiție, iar Fundația pentru Parteneriat și un număr impresionant de voluntari s-au alăturat an de an programului „Spații verzi”. Pe măsură ce acesta s-a extins ca amploare și impact asupra comunităților locale, am început să canalizăm mai multe eforturi pentru consolidarea activităților educaționale non-formale în domeniul ecologic. Instruirea tinerilor și încurajarea schimbării mentalității publicului larg în ceea ce privește protecția ariilor naturale sunt printre cele mai importante obiective ale programului”, a declarat Kinga Daradics, CEO MOL România.

 

Programul Spații Verzi, cu cele două categorii – Spaţii verzi urbane şi Arii naturale protejate – este organizat de Fundația pentru Parteneriat cu ajutorul fondurilor puse la dispoziție de MOL România. În premieră, la ediția din acest an vor putea participa proiecte de amenajare a unor spații verzi în curțile imobilelor de locatari.

Spatii Verzi 2013 RO

În cele șapte ediții anterioare, desfășurate în perioada 2006-2012, aproape 109.000 de voluntari s-au implicat în reabilitarea sau înfiinţarea spaţiilor verzi urbane, respectiv în promovarea ariilor naturale protejate. Proiectele finanțate prin program au „înverzit” o suprafaţă de circa 335.000 de metri pătrați. De asemenea,  „Spaţii verzi” a sprijinit 100 de proiecte de popularizare a importanţei ariilor protejate, prin activităţi variate: crearea sau amenajarea unor centre de vizitare a ariilor protejate, organizarea taberelor Junior Ranger – în care copiii au fost îndrumați în domeniul protecției și conservării patrimoniului natural, înfiinţarea de poteci tematice în scop educațional.

Termenul limită pentru depunerea cererilor de finanţare este sfârşitul lunii februarie, iar organizațiile neguvernamentale selectate vor fi anunţate în luna martie. Suma maximă ce poate fi alocată unui proiect pentru reabilitarea sau crearea spaţiilor verzi urbane este de 9.000 de lei. În cazul proiectelor pentru popularizarea ariilor protejate, nivelul maxim de finanţare individuală este de 20.000 lei.

Fundaţia pentru Parteneriat va pune la dispoziție publicului larg, pe pagina sa de internet www.repf.ro manuale educative în care cei interesaţi vor putea găsi idei pentru realizarea activităţilor ecologice.

Succesul repetat an de an al programului Spaţii Verzi demonstrează două aspecte: -pe de o parte, faptul că programele bazate pe parteneriate între organizaţii neguvernamentale şi corporaţii sunt pe deplin justificate, iar pe de altă parte, faptul că asemenea cooperări îşi au rostul şi produc rezultate semnificative doar dacă sunt gândite strategic şi pe termen lung.  Un alt aspect extrem de îmbucurător pentru fundaţia noastră este faptul că acest program reprezintă una dintre principalele unelte prin intermediul căreia ne putem realiza obiectivele de protecţia mediului şi de dezvoltare comunitară”, a declarat László Potozky – director, Fundaţia pentru Parteneriat.

 Mol- SpatiiVerzi Map 510x320cm 150dpi

Despre programul Spaţii Verzi

Termenul limită pentru depunerea documentaţiei este 19 februarie 2013, iar câştigătorii vor fi anunţaţi în luna martie. Suma maximă ce poate fi alocată unui proiect pentru reabilitarea sau crearea spaţiilor verzi urbane este de 9.000 de lei. În cazul proiectelor pentru popularizarea ariilor protejate, nivelul maxim de finanţare individuală este de 20.000 lei. Mai multe detalii privind condiţiile de participare pot fi găsite pe site-ul www.spatiiverzi.org.ro,  www.molromania.ro, respectiv www.repf.ro .

Se pot obţine fonduri pentru următoarele tipuri de activităţi:

  • crearea şi reabilitarea zonelor verzi prin metode ecologice
  • educaţie ecologică non-formală în rândul tinerilor şi a comunităţilor locale
  • Junior Ranger – implicarea tinerilor în acţiuni de conservare a biodiversităţii şi de ocrotire a naturii în arii protejate
  • Ziua Ariei Protejate – declararea unei zile din an ziua ariei protejate respective şi implicarea comunităţilor locale în acest demers
  • crearea sau amenajarea unor centre de vizitare a ariilor protejate
  • crearea sau amenajarea unor poteci tematice în scop educaţional
  • organizarea de evenimente dedicate Zilei Internaţionale a Biodiversităţii

Rezultatele programului în 2012

MOL România a oferit o finanţare de peste 623.000 lei, rezultatele implementării programului fiind următoarele:

  • implicarea a peste 15.500 de persoane în derularea celor 50 de proiecte
  • înfiinţarea şi reamenajarea a aproximativ 36.400 m2 de spaţii verzi urbane
  • plantarea a peste 4.200 de arbori şi arbuşti şi a peste 5.150 de răsaduri de flori
  • amenajarea a 11 poteci tematice şi a 3 expoziţii permanente
  • organizarea Zilei Biodiversităţii în 3 arii protejate şi a zilei rezervaţiei în 3 zone

 

ONG-ul câştigător al premiului „Spaţii Verzi” în 2012

Câştigătorul premiului „Spaţii Verzi” 2012 este Fundaţia Pro Muzeum din Gheorgheni. Fundaţia a dat dovadă de creativitate şi profesionalism prin crearea unei grădini botanice în curtea Muzeului „Tarisznyás Márton” unde poate fi întâlnită flora autohtonă Depresiunii Giurgeului cu multe plante valoroase.  Proiectul intitulat „Hortus botanicus Gyergyoiensis” a câştigat premiul „Spaţii Verzi” datorită ideii originale şi a potenţialului eco-educative a grădinii.

Fundaţia Pro Muzeum din Gheorgheni este o instituţie devotată culturii regionale din Gheorgheni. Derulează anual diferite programe culturale, totodată este cel mai important partener al Muzeului Tarisznyas Marton. În cadrul proiectului a fost amenajat parcul botanic în curtea muzeului Tarisznyas Marton. Lucrările au început cu pregătirea terenului cu o suprafaţă de 7 ari. S-a construit în cadrul parcului o stâncărie, s-a realizat un iaz şi o mlaştină artificială, şi s-a amenajat o secţie pentru arbuşti, arbori şi flori. Printre acestea s-a dezvoltat poteci, iar vizitatorii au posibilitatea de a şi odihni. Numărul plantelor care au fost plantate în grădina botanică este de aproape 400 de exemplare.

 

„Premiul Arii Naturale Protejate”

Începând cu acest an, în cadrul componentei Arii naturale protejate, MOL România împreună cu Fundaţia pentru Parteneriat va premia organizaţia care prin proiectul derulat a implicat un număr mare de voluntari, a reuşit să informeze despre importanţa ariilor naturale protejate un număr crescut de persoane, şi totodată a aplicat idei creative şi inovatoare pe parcursul proiectului. În acordarea acestui premiu va fi luat în considerare şi reflectarea proiectului în mass-media. Premiul constă în acordarea unei sume de maxim 10.000 lei.

***

Despre MOL

Grupul MOL este o companie multinaţională integrată şi independentă, activând în domeniul petrolului şi gazelor, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 40 de ţări şi peste 31.000 de angajaţi în întreaga lume. Grupul controlează cinci rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia, Croaţia şi Italia. Compania deţine, de asemenea, o reţea de peste 1.700 de stații în Europa Centrală şi de Sud-Est, în 11 țări. De asemenea, Grupul operează o reţea de conducte de gaze naturale de înaltă presiune de peste 5.800 km în Ungaria. MOL activează şi în comercializarea şi distribuţia de gaze naturale la nivel regional. În România, MOL deţine 135 de bezinării şi înregistrează performanțe pozitive pe segmentele de vânzări destinate companiilor, prin intermediul cardurilor de carburanți și soluțiilor en gros. În plus, compania MOL a devenit activă şi în domeniul tradingului de gaze naturale prin înfiinţarea MOL Energy Trade. MOL a semnat acorduri de concesionare cu Agentia Naţională pentru Resurse Minerale pentru 3 perimetre din vestul României, dintre care unul a fost ratificat de către toate autoritățile competente.

 

Despre Fundaţia pentru Parteneriat

Fundaţia pentru Parteneriat sprijină îmbunătăţirea mediului si dezvoltarea comunităţilor din România, contribuind astfel la formarea unei societăţi durabile. Fundaţia dezvoltă si implementează o gamă largă de programe şi instrumente, care includ finanţările, asistenţa tehnică, instruirea precum şi programe operaţionale specifice având ca scop sprijinirea iniţiativelor de dezvoltare durabilă si de sprijinire a comunităţilor. Astfel, prin intermediul programelor de finanţare derulate de fundaţie, în ultimii 14 ani au fost sprijinite peste 750 de proiecte de protejare a mediului si de dezvoltare comunitară derulate de ONG-uri.

Facebook

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează