MOL România acordă 350.000 lei pentru 493 tineri talentați

0

MOL România acordă 350.000 lei pentru 493 tineri talentați în cadrul ediției jubiliare a programului „MOL – Pot ajuta?”

• Peste 900 de tineri s-au înscris la ediția a 10-a a programului „MOL – Pot ajuta?”
• MOL România sprijină cu 350.000 lei 493 tineri sportivi și artiști, prin cele 138 proiecte câștigătoare
• În cei 10 ani de existență a programului au fost acordate finanțări în valoare de 2.510.000 lei, pentru 1.665 de tineri sportivi și artiști

MOL România și Fundația pentru Comunitate au anunțat rezultatele celei de-a zecea ediții a Programului MOL de promovare a talentelor „Pot ajuta?”. Fondul total de 350.000 de lei a fost alocat pentru susținerea a 493 tineri talentați în domeniile sportului și al artelor.

Pot ajuta _10 ANI

Peste 900 de tineri sportivi și artiști din toate regiunile țării s-au înscris la ediția jubiliară a programului „MOL – Pot ajuta?”. Fondul alocat programului a fost majorat anul acesta la 350.000 lei, sumă care a fost împărțită între 138 de proiecte declarate câștigătoare, din care fac parte 493 de tineri talentați.

“Prin programul „MOL – Pot ajuta?” am reușit să contribuim la obținerea de către sportivii români a unor medalii importante la Jocurile Europene, Festivalul Olimpic al Tineretului European şi la alte competiții internaționale importante, desfășurate recent. Pe de altă parte, prin sprijinirea tinerilor talentați în domeniul artelor am arătat prețuirea noastră față de tot ceea ce înseamnă frumosul. Munca acestor tineri minunați și performanțe lor excepționale trebuie susținute în fiecare clipă iar noi dorim să le fim în continuare parteneri stabili, așa cum suntem de 10 ani ”, a declarat Kinga Daradics, Country Chairman & CEO al companiei MOL România.

Juriul de arte a selectat 39 de proiecte cărora le va fi alocată suma de 120.000 lei, în timp ce la categoria sport au fost alese 86 de proiecte care vor fi susținute cu suma de 160.000 lei. La categoria de vârstă de peste 18 ani – unde sunt invitaţi să se înscrie beneficiarii ediţiilor precedente care au împlinit vârsta majoratului – suma totală de 70.000 lei a fost împărţită între 13 proiecte.

„Din consultarea dosarelor s-a remarcat meticulozitatea și priceperea în completarea formularului de candidatură, fapt ce a condus la conturarea unor proiecte de dezvoltare profesională a tinerilor participanți, în care necesitățile de finanțare au fost bine motivate și argumentate”, a declarat prof. univ. dr. Nelida Nedelcuț, membru în juriul de arte.

Printre tinerii talentați care vor beneficia de finanțare în ediția jubiliară a Programului MOL de promovare a talentelor „Pot ajuta?” se numără Maria Claudia Gâdea, Andrea Miklós și Emil Imre, sportivi medaliați cu aur la Festivalul Olimpic al Tineretului European; spadasina Amalia Tătăran, medaliată cu aur la Jocurile Europene; Alexandra Predescu, campioană mondială la scrimă; Adina Diaconu, campioană europeană la tenis de masă; Ada Ciontu, câștigătoare a mai multor concursuri internaționale de arte plastice și Mălina Ciobanu, deținătoare a peste 40 de premii naționale și internaționale la vioară.

”Fiind o aplicație relativ simplă, tinerii beneficiari învață ușor elementele de bază ale întocmirii dosarului pentru accesarea fondurilor și capătă curaj în managementul propriilor valori. Experiența bogată și viziunea largă a membrilor juriilor fac posibilă selectarea atât a tinerilor cu performanțe deja recunoscute cât și a acelora aflați la început de drum și care nu au beneficiat încă de afirmare”, a declarat András Imre, directorul executiv al Fundației pentru Comunitate.

Rezultatele integrale sunt publicate pe www.molromania.ro și www.pentrucomunitate.ro

Despre program:

Programul „MOL – Pot ajuta?” împlinește 10 ani de la lansare. În cadrul programului „MOL – Pot ajuta?” un solicitant poate să obțină finanțare în valoare maximă de 10.000 lei pentru a acoperi cheltuielile de transport legate de activitatea sa sportivă sau artistică sau pentru a achiziţiona echipamente şi materiale. Din finanțarea totală a ediţiei a 10-a, 160.000 lei sunt destinați sportului, 120.000 lei domeniului artelor și 70.000 lei pentru categoria de vârstă de peste 18 ani, în cadrul căreia pot solicita sprijin acei tineri care au beneficiat deja de sponsorizări în ultimii ani și au depășit vârsta majoratului.

În cei 10 ani de existență a programului au fost acordate finanțări în valoare de 2.510.000 lei, pentru 1.665 de tineri sportivi și artiști, din care unii au obţinut finanţare în cadrul mai multor ediţii. Aceste sponsorizări au fost acordate în cadrul celor 1088 de proiecte câştigătoare, finanţate în aceşti ani.

Membrii juriului de artă:
Márkos Albert, violonist, concertmaestrul Filarmonicii Transilvania din Cluj, președintele juriului, Miriam Cuibus, actriță al Teatrului Național Cluj, lector al Facultății de Teatru și TV din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Timotei Nădășan, grafician, director al revistei de artă contemporană IDEA, Nelida Nedelcuț, profesor universitar, prorector al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, Erich Türk, organist, lector al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj.

Membrii juriului de sport:

Violeta Beclea Szekely, campioană europeană, vicecampioană olimpică la atletism, director al departamentului de marketing și comunicare din cadrul Comitetului Olimpic și Sportiv Român, președintele juriului, Laura Cârlescu Badea, campioană olimpică și mondială la scrimă, Ivan Patzaichin, multiplu campion olimpic, Simona Richter, antrenorul secund al lotului național feminin de judo, prima medaliată olimpică din România la judo, Doina Sava, antrenor al loturilor naţionale de nataţie.

Despre Grupul MOL
Grupul MOL este o companie multinaţională integrată şi independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 40 de ţări şi aproximativ 30.000 de angajaţi în întreaga lume. Grupul are peste 75 de ani de experiență în explorarea și producția de hidrocarburi, având în prezent operațiuni de producție în 8 țări și activități de explorare în 13 țări. Grupul controlează patru rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia și Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de peste 1.700 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, în 12 țări, dintre care 200 în România. Compania a semnat acorduri de concesiune cu Agenția Naţională pentru Resurse Minerale pentru 3 perimetre din vestul țării, dintre care unul a fost ratificat de către Guvernul României.

Despre Fundaţia pentru Comunitate
Fundația Pentru Comunitate este o organizație non profit înființată la Cluj în 2008 cu scopul de a sprijini talentul, cunoașterea, solidaritatea, valorile comunitare, astfel încât lumea noastră să devină mai prietenoasă. Pentru realizarea scopurilor anunțate, Fundația sprijină activități în domeniul cultural, educativ, social, comunitar, sportiv și de recreație. Sprijină de asemenea copii și tineri în suferință, precum și acele organizații care se ocupă de însănătoșirea, de reabilitarea lor.

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează