Moinești: Cu ocazia Zilei Universale a Iei, moineștenii redescoperă tradiția și obiceiurile românești

0

AICR Moinești anunță organizarea Festivalului „Șezătoarea lui Moinea”, ce va avea loc pe 23 iunie 2017 în Parcul Osoiu. Astfel, Moineștiul se alătură pentru a treia oară tuturor celor care sărbătoresc “Ziua Universală a Iei”. Asociația Inițiative pentru o Comunitate Responsabilă propune localnicilor și celor din împrejurimi, ca în fiecare an, un exercițiu amplu de promovare a iei și de rememorare a legendei lui Moinea.

paper texture

paper texture

Festivalul debutează de la ora 16 cu adunarea tuturor celor care îndrăgesc portul național, în inima orașului lui Moinea, la steaguri în Parcul Central, iar de la ora 16:30 la ora 17, alaiul se va îndrepta spre parcul de pe dealul Osoiu, unde va avea loc cea mai simplă și cea mai veselă sărbătoare câmpenească cu muzică, dansuri și meșteri populari.

Șezătoarea lui Moinea este o mișcare dezvoltată în jurul imaginii orașului nostru și a legendei întemeierii acestuia, precum și pentru a se readuce în atenția noastră, a tuturor, un mod plăcut de întalnire pe care-l aveau înaintașii noștri. Prin intermediul acestui eveniment se are în vedere recunoașterea ciobanului Moinea drept unul dintre simbolurile locale și aducerea acestuia în centrul atenției. Evenimentul va debuta cu prezentarea legendei întemeierii așezării și va fi urmat de ceremonia de dezvelire a unei noi sculpturi care va deveni un monument emblematic pentru Festivalul Șezătoarea lui Moinea, care să amintească tuturor moineștenilor de legendele trecutului, de responsabilitatea prezentului și a viitorului. La terminarea șezătorii, mai multe obiecte artizanate, tradiționale vor fi donate pentru patrimoniul Asociației, în vederea constituirii unui tezaur local material. Sperăm din suflet că o data cu asemenea fapte concrete strângem și mai mult legăturile dintre trecut și prezent, dintre păstrători de tradiție și promotori ai acesteia. Din drag pentru tradiții!”, a declarat Anca Balaban, Președinte AICR Moinești.

Într-un cadru natural deosebit, cu priveliștea întregului oraș la dispoziție, moineștenii vor aduce pe deal, în aer liber, zestrea autohtonă pe care o au păstrată de la bunici și străbunici pentru a crea un decor cât mai tradițional din covoare și obiecte vechi de artizanat: coșuri de nuiele, castroane, căni și ulcele de lut, linguri de lemn, ștergare țărănești și multe alte obiecte vechi. De asemenea, participanții au oportunitatea să-i asculte interpretând melodii din folclorul zonei pe rapsozi, să danseze alături de grupurile de elevi jucăuși și să își creeze amintiri frumoase.

Unii dintre cei mai în vârstă păstrători ai îndeletnicirilor tradiționale din zonă, dar și meșteșugarii mai tineri, vor susține prezentări și ateliere practice, astfel încât doritorii pot descoperi tainele olăritului, meșteșugul cusutului de semne populare moldovenești pe pânză, țesutul de covoare țărănești la război, pot afla mai multe despre opincărit, meșteșugul cusutului de măști, pot învăța cum să împletească coronițe de flori din sânzâiene, cum să picteze tradițional folosind cele 5 culori primare, dar și cum să creeze obiecte moderne folosind elemente din portul național, ciucuri și canafi.

Voluntarii AICR au pregătit concursuri și jocuri cu înscriere ad-hoc, la care doritorii pot participa atât individual, cât și pe echipe, și vor fi răsplătiți pentru curaj cu produse tradiționale, preparate ca la bunica acasă.

Festivalul „Șezătoarea lui Moinea” se adresează tuturor celor care îndrăgesc portul popular și tradițiile. Evenimentul special prilejuit de Ziua Universală a Iei și de Ziua Națională a Drapelului României, este organizat de către echipa Asociației Inițiative pentru o Comunitate Responsabilă din Moinești și s-a bucurat de sprijinul Primăriei Municipiului Moinești, având un succes imens în rândul copiilor și tinerilor din Moinești, fiind celebrat, alături de părinți și bunici.

Despre Asociația Inițiative pentru o Comunitate Responsabilă (AICR) Moinești:

AICR este o organizaţie nonguvernamentală, înfiinţată pentru a aduce împreună oamenii care împărtășesc aceleași idei despre ceea ce trebuie să însemne o comunitate responsabilă și oamenii care mişcă lucrurile pentru a face din Moinești un oraș mai bun, un oraş de care locuitorii săi să fie mândri.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează