Mobilizare fără precedent pentru dreptul la viaţă al copiilor din România

0

Maratonul Internaţional al Copiilor, o mobilizare fără precedent pentru dreptul la viaţă al copiilor din România

În fiecare oră, în lume, 780 de copii mor înainte să împlinească vârsta de 5 ani. În România, 2264 de copii au murit în 2011, în primii cinci ani de viaţă.

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Alimentaţiei, Save the Children International organizează un eveniment de amploare în care mai mult de 20.000 de copii din peste 40 de ţări aleargă pentru copii. Scopul este acela de a atrage atenţia liderilor lumii asupra problemelor de malnutriţie şi asupra mortalităţii în rândul copiilor mai mici de 5 ani.

Cei 245 de copii români participanţi la acest Maraton Internaţional, proveniţi de la Cluburile Sportive ale sectoarelor 1, 2, 3 şi 6 din Bucureşti, Clubul Sportiv Dinamo, Colegiul Național Mihai Eminescu, Școala Nr. 102 General Eremia Grigorescu şi Şcoala 141 din Bucureşti, doresc să atragă atenţia autorităţilor româneşti, prin acest manifest sportiv unic în lume, asupra importanţei creşterii bugetului Programului pentru Sănătatea Mamei şi Copilului, dezvoltării de programe medicale şi sociale în comunităţile dezavantajate, precum şi asupra necesităţii implementării în şcoli a unor proiecte de informare cu privire la un stil de viaţă echilibrat – alimentaţie sănătoasă şi sport.

Copiii ne atrag atenţia, într-un mod inedit, că este timpul să le luăm în serios solicitările. Ele vin în completarea acţiunilor şi a obiectivelor pe care Organizaţia Salvaţi Copiii şi le-a propus prin programul de reducere a mortalităţii infantile şi a numărului de decese din rândul copiilor cu vârsta mai mică de 5 ani, Fiecare copil contează” , a declarat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii România.

Primii 195 de metri ai Maratonului Internaţional al Copiilor vor fi alergaţi de către: Gabriela Szabo, Andi Moisescu, Cristina Pocora, Camelia Mihalcea Macoviciuc, Doina Ignat, Dan Cruceru, Melania Medeleanu,

Monica Roşu, DianaOprea, Grigore Cartianu, Gabi Solomon, personalităţi cărora le mulţumim pentru susţinerea cauzei programului ‚Fiecare copil contează’.

La nivel naţional, 23% dintre copii au o dezvoltare fizică dizarmonică (conform unui studiu al Institutului Sănătăţii Publice şi al Centrului  Naţional de Evaluare şi Promovare a Stării de Sănătate, desfăşurat în 2010 pe un eşantion de 476.531 de copii preşcolari şi şcolari). Dintre aceştia, 25% sunt din mediul urban şi 17% din cel rural. În urban predomină dizarmonia cu plus de greutate, iar în rural cea cu minus. “Subalimentaţia reprezintă lipsa unui aport alimentar corespunzător nevoilor nutriţionale ale copilului şi duce la malnutriţie. Supraalimentaţia reprezintă un aport alimentar peste nevoile copilului şi duce la obezitate”, atrage atenția doamna doctor Liliana Calapod, medic primar pediatrie.

Organizarea acestei competiţii nu ar fi fost posibilă fără ajutorul sponsorilor noştri – Dettol – Reckitt Benckiser, GlaxoSmithKline (GSK), Kaufland România, Dorna Izvorul Alb, Carrefour România, Apollo Mod Distribution, partenerilor – Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti, Fotbal Club Dinamo Bucureşti, Reţeaua Privată de Sănătate Regina Maria şi Asociaţia Sport pentru Viaţă  şi partenerilor media Europa FM şi DIGI 24 TV.

Despre „Fiecare Copil Contează”

Până în acest moment, prin programul „Fiecare Copil Contează”, Organizaţia Salvaţi Copiii a donat echipamente medicale maternităţii Cantacuzino din Bucureşti şi maternitaţii din Adjud (judeţul Vrancea) în valoare de 172.500 de lei, iar în comunităţile în care s-a desfăşurat programul în 2011 nu s-au mai înregistrat decese în rândul copiilor cu vârsta mai mică de un an.

Deşi rata mortalităţii infantile din România a scăzut semnificativ în perioada 1990-2010, atât ca procent, cât şi ca cifre absolute, 8471 decese în 1990, 2250 în 2009 şi, respectiv, 1850 în 2011, România se menţine pe primul loc în Uniunea Europeană, cu o rată a mortalităţii infantile de 9,4 la 1000 de copii născuţi vii în 2011 (conform Institutului Naţional de Statistică). La nivel mondial, un copil moare la fiecare patru secunde. La noi în ţară un copil mai mic de un an moare la fiecare 5 ore, iar cauza principală a mortalităţii infantile o reprezintă naşterile premature.

Parte a campaniei mondiale Every One, care urmăreşte reducerea mortalităţii infantile şi a copiilor până la 5 ani, proiectul iniţiat de Salvaţi Copiii România şi susţinut de GSK (GlaxoSmithKline România) şi de Dettol – Reckitt Benckiser România –„Fiecare copil contează” – îşi propune diminuarea cu 15% a mortalităţii infantile şi a mortalităţii copiilor sub cinci ani, în perioada 2010-2015.

Obiectivele programului „Fiecare copil contează” sunt creşterea nivelului de conştientizare în rândul femeilor însărcinate privind importanţa controalelor medicale prenatale şi postnatale, precum şi a controalelor medicale periodice pentru nou-născut, dar şi educarea femeilor însărcinate şi a mamelor cu privire la creşterea, îngrijirea şi necesităţile nou-născutului şi ale copilului cu vârsta până în 5 ani.

Anul acesta, ne-am propus extinderea programului de informare, educare şi de ajutor (suplimente nutritive, medicamente etc.) în judeţele  Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ şi Vaslui, desfăşurarea unor ore de educaţie sexuală în şcolile din zonele rurale şi dotarea cu echipamente medicale performante a maternităţii din Piatra Neamţ. În 2013, alături de continuarea programului în comunităţi, prin campania de strângere de fonduri „Bun venit pe lume” care se desfăşoară în perioada 6 octombrie – 31 decembrie, ne dorim dotarea cu incubatoare a 15 maternităţi din ţară.

 

Despre Organizaţia Salvaţi Copiii

Salvaţi Copiii România este o organizaţie neguvernamentală, de utilitate publică, non-profit, care  militează activ pentru drepturile şi protecţia copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului.

Programele organizaţiei sunt adresate tuturor copiilor, cu o atenţie deosebită către cei aflaţi în situaţii dificile – copiii din comunităţile dezavantajate, copiii victime ale violenţei, exploatării prin muncă, traficului sau neglijării, copiii refugiaţi etc. În cei 22 de ani de activitate, peste 750.000 de copii au fost implicaţi în campaniile şi programele desfăşurate de organizaţie.

Salvaţi Copiii România este membru al Save the Children International, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări.

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează