Mişcarea naţională “Şi eu trăiesc sănătos!” – SETS, la cea de-a patra ediţie naţională

0

 Fundaţia PRAIS a lansat cea de-a patra ediţie a mişcării naţionale de prevenire a obezităţii infantile şi promovare a stilului de viaţă echilibrat în rândul familiilor din România „Şi eu trăiesc sănătos!” – SETS, care se desfăşoară în 252 de şcoli din Bucureşti, Roman, Cluj-Napoca, Otopeni şi, din 2015, şi în Timişoara. În acest an, 67.295 de elevi din ciclul primar au primit gratuit 20.136 de orare, 33.327 broşuri educionale şi 16.383 pliante cu informaţii şi sfaturi despre alimentaţia echilibrată şi beneficiile practicării activităţilor fizice zilnice.

SETS da startul unei noi editii

Potrivit studiul sociologic* privind obiceiurile de stil de viaţă ale elevilor din Bucuresti, realizat în 2013 de GfK România la iniţiativa Fundaţiei PRAIS, doar 38% dintre copii fac mişcare în fiecare zi. Pe de altă parte, conform studiului EPHE**, realizat pe un eşantion de 180 de familii din România, alături de alte 6 ţări, un copil din ţara noastră petrece circa 22,7 ore pe săptămână în faţa unui ecran (calculator sau televizor), în vreme ce în Olanda şi Belgia timpul petrecut este de circa 15 ore. Ţara noastră este surclasată doar de Bulgaria, cu 25 de ore. Studiul EPHE arată, de asemenea, că statutul socio-economic al părinţilor reprezintă un factor determinant care influenţează incidenţa excesului în greutate şi obezităţii la copii.

De 4 ani, mişcarea naţională SETS promovează stilul de viaţă sănătos cu scopul prevenirii obezităţii infantile în România, prin aplicarea unei metodologii recunoscute la nivel internaţional, bazate pe educaţie, informare şi implicarea voluntară a tuturor factorilor care pot contribui cu succes la schimbarea în bine a obiceiurilor de stil de viaţă ale familiilor. Astfel, de la lansare şi până în prezent, 15.214 de elevi din clasele I-IV din 65 de şcoli din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Otopeni şi peste 500 cadre didactice au fost animaţi în cadrul a 250 de lecţii deschise de către 308 studenţi voluntari din cadrul Universităţii Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti şi Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din Cluj-Napoca, beneficiind de prezentări şi demonstraţii din partea acestora, precum şi de jocuri bazate pe activităţi fizice – o sursă de bună dispoziţie şi o puternică motivaţie pentru copii de a face mişcare în grup.

Lecţiile deschise se adaugă seriei de activităţi dezvoltate de către elevii voluntari, cu sprijinul cadrelor didactice, în cadrul Cluburilor SETS – Mişcare şi Distracţie, un nou concept de educare ludică dezvoltat în şcoli. În cei patru ani de derulare a programului, peste 11.500 de elevi s-au înscris voluntar pe portalul www.sets.ro în 280 de Cluburi SETS, desfăşurând 4.770 de activităţi fizice, esențiale în asociere cu o alimentaţie echilibrată, în dezvoltarea armonioasă a copiilor. De asemenea, portalul social media al mişcării (conturile de Facebook, Twitter, Instagram) înregistrează peste 33.600 de prieteni în prezent.

„Ne dorim cu toţii să contribuim la dezvoltarea armonioasă a copiilor noştri, de aceea formarea încă din copilărie a unor obiceiuri de stil de viaţă echilibrat este esenţială, rolul familiei şi al şcolii fiind foarte important în educarea, informarea şi pregătirea celor mici pentru viaţa adultă. Astfel, de la lansare până în prezent, am reuşit să integrăm în mişcarea SETS peste 116.340 de elevi din ciclul primar, 3.000 de cadre didactice, peste 200.000 de părinţi şi 2 milioane – public larg.  Continuăm efortul în această alianţă de valori,  alături de partenerii noştri instituţionali, organizaţii şi partenerii privaţi, de cei internaţionali!”, declară Silvia Bucur, Preşedinte al Fundaţiei PRAIS.

SETS face parte din Epode International Network – EIN, cea mai mare reţea globală de prevenire a obezităţii, ce reuneşte 42 de programe cu metodologii similare din 29 de ţări printre care: Franţa, Belgia, Spania, Olanda, Grecia, Canada, Brazilia, Mexic, Polonia, Portugalia, Australia şi Noua Zeelandă, în cadrul căreia mişcarea SETS este membru activ. În 2012, reţeaua EIN din care face parte SETS a fost desemnată de către DG SANCO*** drept „Best Health promotion European project”, iar intervenţiile pe activităţi fizice din cadrul mişcării “Şi eu trăiesc sănătos!” – SETS au fost apreciate ca un model de bună practică.

Printre partenerii mişcării SETS sunt: Ministerul Sănătăţii, Ministerul Tineretului şi Sportului, Inspectoratele Şcolare din Bucureşti, Cluj, Neamţ, Timişoara, Facultăţile de Educaţie Fizică şi Sport din Cluj-Napoca şi Timişoara, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, Federaţia Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice. Mişcarea SETS este posibilă datorită Membrilor săi Fondatori şi Parteneri Privaţi: Federaţia Romalimenta prin 5 companii membre.

Despre Fundaţia PRAIS

Fundaţia PRAIS a fost creată în 2002 de către PRAIS Corporate Communications. În cadrul proiectelor sale naţionale, susţine 4 mari cauze: accesul la educaţie şi la dezvoltare personală, o economie sustenabilă bazată pe inovaţie, competitivitate şi etică, promovarea stilului de viaţă sănătos, grija faţă de mediu.

Fundaţia PRAIS s-a implicat cu succes în ultimii 12 ani în proiecte educaţionale naţionale din domenii precum: nutriţia sănătoasă, siguranţa produselor alimentare, protecţia mediului, promovarea tinerelor talente. Aceste proiecte s-au derulat în parteneriat cu instituţii cum ar fi: Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei, Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Mediului, ANSVSA, ANPC şi Garda Naţională de Mediu.

Din anul 2011, Fundaţia PRAIS este model de bună practică în cadrul EPODE International Network (EIN) prin mişcarea naţională „Şi eu trăiesc sănătos!” – SETS adresată elevilor din ciclul primar din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Roman, având ca obiective prevenirea obezităţii infantile şi promovarea stilului de viaţă sănătos în rândul familiilor din România, într-o abordare holistică: minte, trup, spirit – www.sets.ro. Mișcarea SETS este integrată și în proiectul european EPHE – EPODE for the Promotion of Health Equity, finanţat de Uniunea Europeană, ce promovează egalitatea în ceea ce priveşte starea de sănătate a comunităților în 7 țări: Grecia, Bulgaria, Belgia, Franţa, Portugalia, Olanda, inclusiv România.

 

Surse:

* Chestionarul a fost realizat de către Fundaţia PRAIS, revizuit de Ministerul Sănătăţii şi adaptat de GfK România. Chestionarele au fost aplicate în perioada decembrie 2012 – ianuarie 2013 unui eşantion format din 677 de părinţi ai elevilor de clasa I din 30 de şcoli din Bucureşti şi are o marjă de eroare de +/- 3,77%.

** Fundaţia PRAIS, iniţiatorul mişcării naţionale „Şi eu trăiesc sănătos! – SETS”, implementează în România pe o perioadă de trei ani, proiectul pan-european EPHE „EPODE pentru Promovarea Egalităţii în ceea ce priveşte starea de sănătate”. Activităţile se derulează pe un eşantion reprezentativ de 180 de familii din comunitatea Otopeni, precum şi în alte 6 comunităţi similare din Belgia, Franţa, Olanda, Portugalia, Grecia şi Bulgaria.

*** DG SANCO – Direcţia Generală Sănătate şi Siguranţă Alimentară a Comisiei Europene.

http://www.sets.ro/

https://www.facebook.com/MiscareaSETS

 

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează