Membrii trupei Cargo susțin Patrula de Reciclare în drumul spre record

0

Membrii trupei Cargo dovedesc că ”Recycling Rocks!” si sustin activitatile tinerilor din Patrula de Reciclare. Basistul trupei, Florin ”Xbass” Barbu a amenajat în magazinul său de muzică de la Sibiu, Xbase, un punct de colectare a deșeurilor electrice.

De acum, cei care trec pragul Xbase, pentru cunoscători – ”Prăvălia lui Barbu”, găsesc nu numai o lume a instrumentelor și echipamentelor muzicale sofisticate ci și un loc unde pot preda la reciclare baterii și acumulatori uzați, becuri și neoane arse si alte aparate electrice mici.

unnamed

Fiecare deșeu electric colectat la Xbase și la alte puncte ale rețelei naționale de colectare în beneficiul Patrulei de Reciclare se adaugă la performanța elevilor înscriși în program, în cursa către recordul de un milion de kilograme de deșeuri electricecolectate în România, până acum!

”Și ca muzician, și ca tată, am o legătură specială cu tinerii. Îmi place să îi ajut să descopere muzica, mă implic cu plăcere în proiecte de educație. Agenții din Patrula de Reciclare sunt foarte activi și ambițioși, merită susținuți de toți membri comunității. Există pentru oricare dintre noi un mod de a-i ajuta. Eu am instalat un punct de colectare a deșeurilor electrice în Xbase, ca să contribuim și noi la succesul acestor copiii” declară Florin Barbu.

”Muzicienii de la Cargo sunt printre ”ambasadorii” cei mai de seamă ai misiunii noastre de a mobiliza oamenii să fie mai atenți cu mediul și să adopte obiceiuri corecte față de natură și față de propria lor comunitate. Concertele din seria ”Recycling Rocks!” au făcut să ”fuzioneze” grupul fanilor trupei și cel al participanților la acțiunile noastre de colectare. Muzica și un scop nobil aduc împreună oameni oricât de diferiți. Contăm pe acest spirit de solidaritate acum, când Patrula de Reciclare are nevoie de susținerea fiecarui om, firme și instituții ca să atingă un record în educația de mediu în România” spune Andreea Idriceanu, manager de comunicare al Asociației RoRec.

”Susținem toate proiectele de mediu ale Asociației RoRec” adaugă Adrian Bărar, solistul trupei Cargo, ”si ne invităm toți fanii să devină Suporterii programului Patrula de Reciclare.”

Orice firmă, instituție sau organizație poate obține statutul de Suporter al Patrulei de Reciclare și se poate implica în mod gratuit într-un proiect național de responsabilitate socială și educație de mediu. Detalii pe www.patruladereciclare.ro

***
Patrula de Reciclare este programul național de educație de mediu desfășurat de Asociația Română pentru Reciclare RoRec cu avizul Ministerului Educației Naționale și cu sprijinul Inspectoratelor Școlare locale. Patrula de Reciclare reunește sute de profesori și mii de elevi care încurajează comportamentul responsabil față de mediu în rândul comunităților lor, promovând colectarea selectivă a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) prin activități de informare și proiecte creative.

Partenerii ediției 2014-2015 sunt : Agenția Națională de presă AGERPRESRadio România Actualități, Radio România RegionalAntena Satelor și Radio 3Net ”Florian Pittiș” și portalul de știri www.ziare.com

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează