Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Bistrița: Megatitan investește în susținerea artei, în expoziția de pictură „Ziua a cincea” a artistului Iacob Coman

0

Primăvara aduce în Bistrița un eveniment deosebit în domeniul artelor, atât de afectat de pandemie. Astfel, mâine, 16 martie, de la ora 18:00, bistrițenii se pot bucura de o expoziție specială de pictură:Ziua a cincea, a artistului Iacob Coman, demers susținut de Ioan Daniel Bălan de la Megatitan. Expoziția conține 46 de picturi ce vor fi expuse la Galeria Arcade 24 din Bistrița, picturi ale „ideilor în care se exprimă transcendența și imanența artistică”, după cum afirmă autorul expoziției.

Pictura este modernă, abstractă și este născută din convulsia credinței și a muzei artistice. Sursele nu sunt cele exterioare realiste (natura, omul, cerul, obiectele etc.), ci cele inefabile, transcendente și intuitive,” precizează pictorul Iacob Coman, dezvăluind astfel ca sursă de inspirație lumea interioară bogată în trăiri, vie și flexibilă, în comparație cu cea a acțiunilor reduse din lumea exterioară. Titlul expoziției este dat de una dintre cele 7 lucrări principale inspirate din zilele Creației Divine. „Dintre toate am ales ca reprezentativă ziua a cincea, cea în care Dumnezeu a creat viețuitoarele marine și păsările. Pictura inspirată din această poveste este, de altfel, și preferata fiului meu, un motiv în plus pentru a fi <vedeta expoziției>”.

Ioan Daniel Bălan de la Megatitan speră ca atât compania sa, cât și el personal să aducă cât mai mult sprijin în dezvoltarea și susținerea artelor în comunitate, apreciindu-l în mod deosebit pe omul Iacob Coman. „M-am alăturat cu mare bucurie acestui demers cultural și îmi doresc foarte mult ca bistrițenii să se bucure de un dram de <frumos> în această perioadă.”

Autor a numeroase lucrări, în ulei pe suport de pânză și lemn, Iacob Coman a susținut până acum mai multe expoziții, iar lucrările sale se regăsesc și în colecții particulare din România, Franța, Statele Unite ale Americii, Germania.

Ioan Daniel Bălan conduce cu succes compania cu capital 100% românesc Megatitan, pe care a fondat-o pe 11 septembrie 2001 în Beclean, județul Bistrița-Năsăud. Aceasta oferă servicii de debitare cu laser, producție de subansamble și produse finite metalice destinate atât industriei constructoare de mașini, chimice, energetice, retail, cât și celei de mobilier pentru birouri și magazine sau echipări urbane. Compania a ajuns nu doar lider în România, ci și în Europa și are relații comerciale dezvoltate și pe alte continente, precum Asia și America de Sud, pentru importuri și comenzi.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.