Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

MARTORUL 77, un documentar despre Vieți care salvează vieți

0

ÎN PREMIERĂ LA DIGI LIFE

MARTORUL 77, un documentar despre Vieți care salvează vieți

Turismul montan din România pe cât este de frumos și apreciat, pe atât este de periculos pentru cei care se încumetă să-l cunoască din inconștiență sau pentru a-și testa limitele. Dragostea de munte face din ei victime inclusiv astăzi când salvamontiști extrem de bine pregățiți și echipați își pun în pericol propria viața pentru a o salva pe a lor.

Cu mândrie putem spune că România este una din țările cu tradiție în turismul montan. Primele forme de organizare montană datează de undeva de la jumătatea anilor 1800. Suntem cei care am înființat un club de turism montan în România, la 15 ani după ce s-a inventat primul club din lume”, evocă Sabin Cornoviu, președinte Salvamont România și director al Serviciului Public Județean Salvamont Gorj.

Muntele atrage un număr impresionant de turiști de la an la an și nu puțini sunt cei care cred că-l pot cuceri fără o minimă pregătire și experiență. Cei mai mulți ajung la aceste concluzii când deja e prea târziu și singura speranță de a ieși din labririntul naturii rămâne salvamontistul.

Am participat la mai multe expediții, dar dragostea de munte îți spune ”Hai, fă și ceva pentru turiști, nu doar pentru tine”. Atunci când s-a dat decretul în 1969 și s-a legiferat activitatea am intrat și eu în rândul salvamontiștilor”, își amintește debutul în calitate de salvamont, Mircea Opriș, maestru al sportului în alpinism.

Toți salvamontiștii pe lângă dragostea față de munte care îi animă au la bază un profund crez uman. O parte imporantă dintre salvamontiști sunt voluntari care își riscă viața din iubire față de munte și semeni. Această meserie are deja o puternică tradiție în România și ea pornește din cele mai nobile intenții.

Vrem să lăsăm în urma noastră ceva care să ne reprezinte pentru viitor. Fiecare șef de serviciu trebuie să-și pregătească oameni pentru mai târziu. Nu este o meserie în care ți-ai trimis oamenii la un curs la o școală și gata devine marele salvamontist. Din salvator poți deveni victimă oricând”, consideră Puiu Constantin, Salvamont Sibiu.

Frumusețea muntelui este o sabie cu două tăișuri și acest lucru îi știu foarte bine salvamontiștii, adevărați eroi ai munților.

Documentarul 77 ce va putea fi vizionat în premieră națională pe DIGI LIFE, în data de 1 decembrie, la ora 22.00, descrie printr-o serie de interviuri meseria de salvamontist și sentimentul de sacrificiu și dragoste față de munte pe care toți salvamontiștii îl cultivă, în special cei voluntari care își pun viața în pericol pentru a salva alte vieți omenești.

MARTORUL 77” face parte dintr-o serie de opt documentare care abordează teme sensibile ale societății românești și care vor fi difuzate pe Digi Life.

Filmul este o producție Oblique Media Film și Atic Pictures, regizat de Titi Rădoaie, avându-i producători pe Adela Vrînceanu Celebidachi, Titi Rădoaie, Dan Iancău și Cristina Dobrițoiu. Filmul a fost realizat cu sprijinul OMD, Media Investment, Publicis Groupe, Intersnack, Ogilvy, Jysk.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.