Maratonul DHL Ştafeta Carpaţilor anunţă startul celei de a opta ediţii @ Poiana Braşov

0

Maratonul DHL Ştafeta Carpaţilor anunţă startul celei de a opta ediţii

  • Evenimentul va avea loc pe 17 iunie, la Poiana Braşov

  • Evenimentul îî susţine în continuare, pentru al treilea an consecutiv, pe sportivii paralimpici

Bucureşti, 31 ianuarie 2017: Cea de-a opta ediție a Maratonului DHL Ştafeta Carpaţilor va avea loc anul acesta sâmbătă, 17 iunie! Evenimentul îi aşteaptă la start pe toţi cei care iubesc sportul, alergarea, şi care îşi doresc să susţină efortul atleților care se întrec în fiecare zi cu imposibilul, sportivii paralimpici români.

Maraton DHL 2016

Lansat în 2005, Maratonul DHL Ştafeta Carpaţilor a ajuns una dintre cele mai cunoscute competiţii de gen din România şi unul dintre cele mai îndrăgite evenimente de alergare montană din România, datorită traseului unic pe ruta Predeal – Pârâul Rece – Râșnov – Poiana Brașov, atât şosea, cât şi traseu montan, precum şi componentei caritabile.

În 2017 continuăm parteneriatul cu Comitetul Naţional Paralimpic Român, iar toate fondurile colectate din taxele de participare vor fi donate acestuia, pentru a susţine sportivii noştri paralimpici, cei care ne inspiră în fiecare zi prin efortul şi performanţa lor.

Competiţia este organizată pe trei categorii de probe – Ştafetă (7km x 6 persoane), Semimaraton (21km) și Maraton (42,195 km). Maratonul DHL Ștafeta Carpaților îşi propune să încurajeze practicarea sportului în aer liber în rândul tinerilor, de aceea ei se pot înscrie gratuit în competiția de ștafetă (limita de vârstă 14 ani) sau semimaraton (limita de vârstă 16 ani). Crosul copiilor este, de asemenea, o competiție unde participarea este gratuită și se adresează celor mici, cu vârste între 5 şi 13 ani, fiind o categorie de concurs separată, cu distanțe mai mici de alergare.

“În 2016, cu ajutorul Maratonului DHL am reuşit să susţinem sportivii noştri paralimpici, care au participat cu cea mai mare echipă din istorie la Jocurile Paralimpice de la Rio de Janeiro, obţinând rezultate spectaculoase (Alex Bologa a câştigat medalia de bronz la judo). Şi anul acesta le vom fi aproape, deoarece credem în puterea faptelor bune şi în consistenţă. Exact aceste principii au stat la baza Maratonului DHL Ştafeta Carpaţilor, încă de la lansarea sa, acum 12 ani. DHL îşi doreşte să vadă la start cât mai mulţi alergători, pentru că astfel vom reuşi să contribuim, împreună, la promovarea importanţei alergării, dar şi să ne lăsăm amprenta în societate prin susţinerea unei cauze sociale atât de nobile. ” a declarat Daniel Kearvell, Managing Director DHL Express România.

În cele 7 ediții de până acum, peste 5.000 de persoane (alergători, suporteri, parteneri), au reușit să strângă peste 112,000 euro, care au fost donați ONG-urilor partenere: Hospice Casa Speranţei, Asociaţia Noi Orizonturi – Familia, Fundaţia Light into Europe, Salvaţi Copiii şi Comitetul Naţional Paralimpic.

Dacă vrei să mişti lumea, începe cu tine! Pregătește-te pentru înscriere, participă individual sau împreună cu echipa și prietenii! Startul înscrierilor va fi dat în luna februarie, pe http://maratondhl.ro/.

Mulțumim partenerilor ediţiei 2016: Aqua Carpatica, Bucharest Running Club, BUFF & Rosignol, Ford, Easy Plast, Futuro, Generali, Medlife, Red Bull, RoClubMaraton, Smile Experts, Terapie prin miscare, Tymbark, WorldClass.

Save the date Maraton DHL 2017

Despre Maratonul DHL Ștafeta Carpaților

Maratonul DHL Ștafeta Carpaților este un eveniment aflat la a opta editie, devenind unul dintre cele mai populare evenimente de acest gen din România, cu un număr de participanți în continuă creștere. Prima ediție a avut loc în 2005, iar de atunci Maratonul DHL Ștafeta Carpaților s-a impus ca un eveniment de notorietate, numărul alergătorilor fiind de peste 5.200, în timp ce, mai mult de 420 de companii importante și-au aliniat echipe proprii la start. Maratonul DHL este considerat ca fiind cel mai bun de acest gen, având elemente specifice, cum ar fi: traseu, detalii de organizare, componenta de caritate și de promovare a sportului in randul tinerilor. Fondurile strânse depășesc 112,000 de euro și au fost donate ONG-urilor: Fundația Hospice Casa Speranței, Asociația Noi Orizonturi – Familia, Fundația Light Into Europe, Salvați Copiii România şi Comitetul Naţional Paralimpic.

DHL – The logistics company for the world

DHL is the leading global brand in the logistics industry. Our DHL family of divisions offer an unrivalled portfolio of logistics services ranging from national and international parcel delivery, e-commerce shipping and fulfillment solutions, international express, road, air and ocean transport to industrial supply chain management. With about 340,000 employees in more than 220 countries and territories worldwide, DHL connects people and businesses securely and reliably, enabling global trade flows. With specialized solutions for growth markets and industries including technology, life sciences and healthcare, energy, automotive and retail, a proven commitment to corporate responsibility and an unrivalled presence in developing markets, DHL is decisively positioned as “The logistics company for the world”.

DHL is part of Deutsche Post DHL Group. The Group generated revenues of more than 59 billion euros in 2015.

 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează