Mai multe șanse împotriva cancerelor de sânge

0

Mai multe șanse împotriva cancerelor de sânge: 66.128 de persoane înscrise în Registrul Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice

Peste 6.000 de români s-au înscris în anul 2019 în Registrul donatorilor, care numără în prezent 66.128 de persoane. În România, în fiecare an, 3 persoane la 100.000 locuitori sunt diagnosticate cu cancere de sânge, iar singura soluție terapeutică o reprezintă transplantul de celule stem hematopoietice.

Din aprilie 2013, de când Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice a devenit funcțional, 235 de pacienți au fost transplantați cu celule stem hematopoietice provenite de la donatori neînrudiți. Pentru 9 dintre aceștia, persoanele compatibile au fost din România, iar pentru ceilalți, donatorii compatibili fost găsiți în registrele din alte țări precum Germania, Polonia, Marea Britanie, Italia, Spania, Franța, Cipru, Israel, Grecia, Elveția, Suedia, Belgia, Austria sau India.

Pentru 210 dintre pacienți, reprezentând o treime din totalul pacienților aflați pe listele de așteptare ale centrelor de transplant de celule stem hematopoietice din România, nu s-a găsit un donator compatibil nici în registrul global, iar pentru 77 dintre pacienți cu donator compatibil identificat, găsirea acestuia a venit prea târziu și au pierdut indicația de transplant datorită recăderii bolii. În prezent, 37 de pacienți români sunt în așteptarea unui donator.

Acest tratament poate salva viața pacienților în cazul a peste 70 de boli grave de sânge, printre care se numără leucemiile, limfoamele, mieloamele, anemia aplastică și anemiile hemolitice ereditare severe, dar și afecțiuni precum sindromul mielodisplazic, boli ereditare ale sistemului imunitar și tulburările metabolice moștenite.

Ziua Mondială a Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice se sărbătorește pe 21 septembrie 2019 în România și în alte 55 de țări, de pe toate continentele, cu scopul de a mulțumi tuturor donatorilor de celule stem hematopoietice din întreaga lume, care au donat deja sau care așteaptă să fie salvatori de vieți. În acest an, la inițiativa Asociației Mondiale a Donatorilor de Măduvă (AMDM) tema internațională aleasă este luminarea în paleta de culori specifice Zilei Mondiale a Donatorilor de Celule Stem (albastru-alb-roșu), a unui obiectiv din fiecare țară (https://worldmarrowdonorday.org/).

Am văzut pacienți care au reușit să învingă atacul unor boli necruțătoare datorită transplantului realizat cu celule stem donate de persoane neînrudite. În lumea medicală li se spune supraviețuitori deși poate termenul potrivit este renăscuți. Avem această șansă de a fi cei care pot contribui la renașterea unui semen aflat într-o situație limită și puține lucruri pot fi mai valoroase. Invit pe toți cei care doresc să fie parte din binele comun, cei cărora le pasă, să facă acest pas. Cu cât suntem mai mulți cu atât șansele unor donatori compatibili sunt mai mari”, a declarat Ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

La nivel mondial, peste 35 milioane de potențiali donatori sunt înscriși în Registrele din 55 țări, inclusiv din România. Șansele unui pacient din România de a-și găsi un donator compatibil cresc odată cu numărul donatorilor voluntari înscriși în Registrul din România.

Un număr mai mare de persoane înscrise în Registrul din România va mări șansa de a salva mai mulți pacienți care suferă de cancer de sânge sau de alte boli hematologice grave. Deși Registrul din România numără în prezent 66.128 de posibili donatori, încă nu este suficient pentru a găsi donator-pereche pentru toți pacienții români aflați pe lista de așteptare. Pentru unul din trei români a cărui viață depinde de un transplant cu celule stem hematopoietice de la un donator neînrudit nu există în registrele internaționale persoane compatibile.

Campania Donează o șansă la viață! La a VIII-a ediție

Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice a lansat, anul trecut, campania de înscriere on-line „Donează o șansă la viață”, în urma căreia 1.306 persoane au solicitat kitul de înscriere. Înscrierea online are avantajul că orice persoană sănătoasă, cu vârsta cuprinsă între 18 și 45 de ani, se poate înscrie de acasă, fără a mai fi nevoie să meargă la un centru specializat.

Ne dorim să putem asigura o șansă la viață tuturor pacienților din România care au nevoie de un transplant de celule stem hematopoietice și pentru care nu există donatori compatibili înrudiți. De aceea încercăm să conștientizăm publicul larg asupra importanței înscrierii în Registrul donatorilor de celule stem hematopoietice și a impactului transplantului de celule stem asupra vieții pacienților. Obiectivul nostru este acela de a ajunge la 100.000 de voluntari înscriși până la sfârșitul anului 2020, crescând astfel la 75% șansele de identificare a unui donator compatibil celor care au nevoie de un transplant”, a declarat dr. Aurora Dragomirișteanu, Director general, Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice.

De la primul transplant, realizat în 1957, și până în prezent au fost efectuate în lume peste 1,2 milioane de transplanturi de celule stem hematopoietice.

Ziua Mondială a Donatorilor de Celule Stem Hematopoitice a fost inițiată de Asociația Mondială a Donatorilor de Măduvă și este celebrată în fiecare an la nivel internațional în a treia sâmbătă a lunii septembrie. Scopul acestei inițiative este de a mulțumi milioanelor de donatori de celule stem hematopoietice înscriși în registrele din întreaga lume și de a recunoaște cooperarea globală în transplantul de celule stem hematopoietice.

În România, Ziua Mondială a Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice este sărbătorită printr-o serie de evenimente de informare și de promovare a donării de celule stem hematopoietice, în cadrul campaniei „Donează o șansă la viață!”, derulată în București, în perioada 20-21 septembrie 2019, în Parcul Unirii.

Cu această ocazie, în cadrul campaniei „Donează o șansă la viață”, ajunsă la a opta ediție, în București, în seara zilei de 21 septembrie 2019, începând cu ora 21:00, pentru o oră, fântânile de pe Bulevardul Unirii vor oferi un spectacol în culorile albastru-alb-roșu, culori specifice registrului internațional (AMDM) din care și RNDVCSH face parte. Proiecția de lumină și culoare cu simbolul Zilei Mondiale a Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice, însoțită de mesajele ”Thank You! Donor”, ”Donează o șansă la viață!”, ”Înscrie-te în Registrul donatorilor de celule stem hematopoietice!”, ”Campanie susținută de Ministerul Sănătății!”, vor fi integrate într-un spectacol muzical, pe muzica lui George Enescu (Rapsodia Română).

Campania „Donează o șansă la viață!” este susținută de Ministerul Sănătății în cadrul programului național de sănătate „Transplantul medular de celule stem hematopoietice periferice și centrale”.

Mai multe detalii despre cum poți deveni donator voluntar, pot fi găsite pe site-urile registrului: www.registru-celule-stem.ro; www.rndvcsh.ro și pe canalele sociale ale acestuia.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.