Mai multe resurse pentru educația copiilor din mediul rural

0

• Unul din cinci copii din mediul rural merge pe jos mai mult de o oră până la școală.
• Unul din opt copii din mediul rural absentează de la școală pentru a munci în gospodărie.
• Doar unul din doi elevi din mediul rural folosesc calculatorul și puțin peste o treime dintre ei au acces la internet.
• Copiii din mediul rural sunt cu aproape un an în urma celor din mediul urban în ceea ce privește performanța școlară, iar cei mai săraci au un nivel cu 2,5 ani în urma celor mai bogați.

Fundația World Vision România lucrează de 25 de ani în parteneriat cu școlile, primăriile, bisericile și mediul de afaceri local pentru îmbunătățirea educației copiilor din mediul rural. În tot acest timp am desfășurat proiecte educaționale în peste 300 de comunități din mediul rural. Împreună am contribuit la prevenirea abandonului școlar și creșterea calității educației pentru aproximativ 100.000 de copii și tineri din mediul rural din județele: Cluj, Dolj, Vâlcea, Brașov, Ialomița, Constanța, Vaslui și Iași.

renovare scoala Leordeasa (3)
Un exemplu recent de mobilizare a resurselor pentru educația copiilor din mediul rural s-a desfășurat în comuna Argetoaia, județul Dolj, prin colaborarea între societatea civilă, autoritatea locală și corporații care activează în România în vederea renovării și dotarii școlii primare cu o vechime de aproximativ 120 de ani din satul Leordoasa.

Astfel, 50 de angajați ai companiei Network One Distribution, împreună cu comunitatea locală și echipa World Vision România, au dat o față nouă școlii primare din Leordoasa aceasta devenind un loc prietenos pentru copii, dotată modern și pregătită să le ofere acestora condiții adecvate desfășurării orelor de clasă. O parte din materialele necesare lucrărilor de reamenajare au fost donate de către compania Policolor și Fundația World Vision România, iar o parte au fost achiziționate din fondurile primite din partea unui donator individual. http://blog.worldvision.ro/.

World Vision România salută astfel de inițiative în care corporațiile se implică alături de societatea civilă pentru a contribui la educația copiilor din mediul rural, și nu numai. Pentru că numai împreună putem schimba destine și dona viitor copiilor prin educație.

Cu toate acestea, deși s-au făcut progrese importante la nivel de țară în ultimii 25 ani, România rămâne în topul statelor membre UE în privința părăsirii timpurii a școlii. De aceea, cu ocazia începutului de an școlar, World Vision România atrage atenția asupra subfinanțării cronice a sistemului de educație și asupra abandonului școlar cu o rată crescută de 17,3% (înregistrată în 2013) ca fiind un simptom al lipsei de resurse și al unui dezechilibru în ceea ce privește egalitatea de șanse începând de la vârsta timpurie a copiilor. În ultimii cinci ani, abandonul şcolar a devenit și este o problemă în creştere care afectează în special patru categorii de copii: cei care cresc în familii sărace, cei din mediul rural, cei de etnie romă şi cei cu dizabilităţi.
Zeci de mii de copii din mediul rural au început astăzi școala în clădiri vechi, aflate într-o stare avansată de degradare și fără să le fie asigurate condițiile minime în care să se desfașoare actul educațional.

Rapoartele de cercetare realizate de World Vision România în 2014: “Bunăstarea Copilului în mediul Rural “și “Dialog pentru Calitatea Educației” arată faptul că în există copii foarte vulnerabili din mediul rural care abandonează școala din motive de sărăcie și rezultate școlare slabe.

În luna iunie a acestui an, World Vision România a organizat o dezbatere la nivel central pe tema colaborării instituționale ca mecanism eficient de prevenire a părăsirii timpurii a școlii în care am atras atenția asupra faptului ca școlile din mediul rural, și nu numai, au nevoie de resurse suplimentare alocate de la bugetul de stat și local pentru a implementa programe sociale și educaționale sustenabile, prin care se previne abandonului școlar.

Subliniem în acest context necesitatea respectării Art.nr.8 din Legea Educației Naționale nr.1/2011 cu privire la alocarea a 6% din PIB pentru educație. Prin alocarea acestui procent s-ar diminua lipsa de servicii educaționale destinate elevilor din mediul rural, ca de exemplu: programe de tip „școală după școală”, servicii de sprijin educațional și consiliere școlară, lipsa de materiale didactice și profesori bine plătiți, calificați și motivați.

Despre World Vision România

World Vision România este o organizaţie creştină, care desfaşoară programe de intervenţie umanitară de urgenţă, dezvoltare şi advocacy punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizaţia se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii. Inspirată de valorile creştine, fundaţia lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen.

World Vision Romania face parte din parteneriatul World Vision International prezent în aproape 100 de ţări din întreaga lume. În 25 de ani de prezenţă în România, am ajutat peste 500.000 de copii şi adulţi, în 400 de comunităţi din 8 judeţe.
World Vision România crede în dreptul la şanse egale pentru copiii de la sate şi de la oraş şi de aceea în comunităţile rurale unde este prezentă desfăşoară programe de dezvoltare comunitară pe termen lung cu focus pe educaţie şi reducera abandonului şcolar, sănătate şi protecţia copilului, agricultură şi dezvoltare rurală, angajament civic şi creştin. Copiilor li se facilitează astfel accesul la condiţii de viaţă mai bune prin dezvoltarea durabilă a comunităţii în care trăiesc. Prin proiectele noastre, ne concentrăm pe transformarea comunităţilor şi membrilor acestora pentru a realiza o viaţa implinită pentru fiecare copil.

Pentru mai multe detalii:
www.worldvision.ro, http://www.facebook.com/WorldVisionRomania, http://blog.worldvision.ro/

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează