Liceenii pornesc în odiseea către Planeta Cinema

0

”Filme pentru liceeni” este locul în care filmele bune se simt ca la ele acasă. Anul acesta, elevii și cadrele didactice din 13 orașe vor viziona filmul de debut al regizorului Mathieu Vadepied,”Trăiește din plin”/ ”La vie en grand”: un film fulminant, care alternează între realismul și fantezia unui ghetto parizian. În plus, liceenii vor porni împreună cu profesorii în odiseea către „Planeta Cinema” și vor explora diversitatea cinematografică a producțiilor de pe mapamond.

”Trăiește din plin” urmărește povestea lui Adama, un adolescent de 14 ani, care face parte dintr-o familie de imigranți. El locuiește cu mama lui într-un apartament mic de două camere din suburbiile pariziene. Adama nu este foarte bun la școală, deși are potențial mare. Împreună cu Mamadou, care este mai tânăr decât el, Adama încearcă să schimbe traiectoria vieților lor de până acum. Sărăcia din ghetto-ul parizian îi impinge pe cei doi să își dorească altceva și riscurile încep să se ivească. Scopul scuză oare mijloacele sau mijloacele scuză scopul?

Filmepentruliceeni1

Filmul sondează în fragilitatea și intensitatea unei adolescențe marginale. Deși este o dramă, regizorul semnalează pe alocuri energia pozitivă de care dau dovadă tinerii. Adama poate fi perceput într-un proces fericit de metamorfozare, șansă rară în viața unui copil care provine dintr-un mediu defavorizat.

Regizorul menționează ,,tema aceasta rezonează foarte puternic pentru mine, când cineva își ridică întrebări existențiale și încă nu a ajuns la maturitate. Am explorat o situație socială dificilă: atunci când un copil vede cum părinții se confruntă cu minusurile vieții de zi cu zi și cum nu au instrumentele culturale pentru a privi către viitor”.

Elevii și profesorii care vor participa în proiect vor discuta pe baza filmului despre inegalitatea socială și diferențele culturale în contextul francez actual, despre modelul politic multiculturalist și cel asimilaționist. De asemenea, participanții vor fi provocați să reflecte la confruntările personajelor și să înțeleagă diferitele atitudini în ceea ce privește traficul și dependența de droguri.

Pornind de la acest fim, liceenii sunt invitați într-o odisee pe ”Planeta Cinema”. La clasă, elevii vor vorbi despre modul în care cinematograful s-a răspândit în lumea întreagă. Mai mult, ei sunt provocați să stabilească, într-o manieră ludică, dacă filmele reflectă realitățile specifice țărilor din care provin. De asemenea, vor descoperi ce fel de filme sunt difuzate în România, concentrându-se apoi asupra unui anumit segment din cinematograful românesc postrevoluționar.

Principalul obiectiv al lecției de cinema este sensibilizarea tinerilor cu privire la diversitatea culturală a cinematografiei și dezvoltarea interesului acestora pentru noi experiențe cinematice. Profesorul le va arăta că, în afară de filmele hollywoodiene prezente în proporție covârșitoare în sălile de cinema, există în fiecare țară o filmografie reprezentativă pentru cultura și istoria acelei țări.

”Trăiește din plin” este un film care arată cum educația este cea mai puternică armă care poate schimba lumea și cât de importantă este puterea de a discerne între bine și rău în viața de zi cu zi.

Dacă ecourile presei internationale răsună pozitiv, ” un film care vă va topi inimile”(Le Parisien), ” minunat de precis și matur”( Le Monde), ” un film despre o viață complicată, dar nu lipsită de speranță” (Les Chroniques de Cliffhanger), atunci cu siguranță  ”Trăiește din plin” o să fie primit cu aprecieri și la „Filme pentru liceeni”. 

”Filmele bune se cunosc din școală”

Proiectul „Filme pentru liceeni”, rezultat al colaborării inedite dintre asociația elvețiană Lanterna Magică și Asociația Culturală Macondo are ca obiectiv dezvoltarea metodelor de învățare pentru liceeni cu vârste între 14-18 ani. Acest scop va fi îndeplinit prin proiectarea gratuită a unei selecții de șase filme premiate la nivel internațional în perioada octombrie  2015 – iunie 2016 pentru 10.000 de liceeni și prin organizarea a șase workshopuri pentru 50 de cadre didactice. Proiectul este implementat în București, Timișoara, Râșnov, Corabia, Caracal, Moinești, Moreni, Slobozia, Slatina, Toplița, Târgoviște, Râmnicu-Valcea și Giurgiu.

Proiectul „Filme pentru liceeni” este co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă.

Proiectul „Filme pentru liceeni” este susținut de Ministerul Educaţiei și Cercetării Științifice, Inspectoratul Școlar București, Casa Corpului Didactic București, Reprezentanța Comisiei Europene în România, Direcția Municipală Pentru Cultură, Învățământ, Sport și Tineret Slobozia, Casa Corpului Didactic Ialomița, Casa Corpului Didactic Olt, Inspectoratul Școlar Județean Harghita, Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu,  Inspectoratul Județean Școlar Ialomița,Inspectoratul Școlar Județean Olt,Inspectoratul Școlar Județean Bacău, Casa Corpului Didactic Dâmbovița, Casa Corpului Didactic Timiș, Casa Corpului Didactic Giurgiu, Hollywood Multiplex București Mall, Cinema Elvira Popescu, Casa de Cultură a Municipiului Toplița, Slatina, AMBASADA în Timișoara.

Proiectul este promovat și susținut de partenerii media: Ziare.com, Kiss FM, Kiss TV, www.parinti.comwww.femeia.ro, www.revistaioana.ro, www.renne.ro, Cinemagia, Observatorul Cultural, Super Bravo Girl, Revista Știință și Tehnică, Revista FILM, Revista LZR, www.suntparinte.ro, www.edu-news.ro, www.examenultau.ro, Cinema RX, Ziarul Metropolis, Historia, www.aarc.ro, www.cafegradiva.ro, www.movienews.ro, www.urban.ro .

 

Despre organizatori:

Înființată în 2007,  Asociația Culturală Macondo deține o experiență considerabilă în dezvoltarea de proiecte în domeniul cultural, cu precădere în cel cinematografic, dar și în distrubuția de filme de artă pe piața din România.

Lanterna Magică este un club internațional de cinema pentru copii, fondat în Elveția, cu o existență de peste 20 de ani. Obiectivele sale constau în încurajarea tinerelor generații  în studiul culturii cinematografice și în oferirea de instrumente pentru a înțelege imaginile cu care ei interacționează zi de zi.  În perioada 11 septembrie 2013 – 25 iunie 2014, cele 75 de cluburi Lanterna Magica existente în Elveția au adus 220.000 tineri la evenimentele lor.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează