Lansarea cărţii “Dream Management – Fişa postului pentru cei care aleg să fie managerii propriilor vieţi”

0

Vă invităm la lansarea volumului “Dream Management – Fişa postului pentru cei care aleg să fie managerii propriilor vieţi”, ce va avea loc în data de 24 noiembrie, de la orele 15.00, la Târgul Gaudeamus. În săptămânile imediat următoare şi la începutul anului 2020 vor avea loc lansări şi în alte localităţi din ţară, intenţia autoarei şi editorului fiind ca această carte “să ajungă chiar şi la acei oameni care nu ştiau că au nevoie de ea; şi poate mai ales la ei”.

Oamenii au visat de când se ştiu şi cei cu visuri mari au pătruns în cărţile de istorie şi în memoria colectivă. Te-ai întrebat vreodată cum fac unii oameni să îşi realizeze toate visurile, în ciuda obstacolelor cu care se confruntă? Poate te-ai gândit că acei oameni pur şi simplu au noroc. Sau poate ai crezut că ei au nişte abilităţi speciale: sunt mai ageri, mai agili, mai altfel. Sau poate ai crezut că se sacrifică peste măsură.

Mirela Oprea, autoarea volumului “Dream Management – Fişa postului pentru cei care aleg să fie managerii propriilor vieţi” ne spune că dacă am crezut aceste lucruri, atunci probabil greşim, pentru că e surprinzător cât de puţin ştim despre ştiinţa realizării visurilor. În acest volum ea arată că în turnul de fildeş al lumii academice, cercetătorii ştiu că nu există forţă motivaţională mai puternică decât cea a visurilor noastre. De asemenea, cercetătorii ştiu şi care sunt strategiile care funcţionează pentru a le realiza. Secretele sunt cunoscute, dar din păcate aceste informaţii nu sunt “traduse” pe înţelesul tuturor.

“Prin acest volum, am dorit să contribui la un efort de “traducere” care să ajute cât mai mulţi oameni să aibă o viaţă mai împlinită. Cartea mea are două surse de inspiraţie. O primă sursă de inspiraţie se află în studiile şi cercetările ştiinţifice care relevă condiţiile în care putem să ne realizăm aspiraţiile personale. O a doua sursă de inspiraţie au reprezentat-o cele peste 60 de ateliere de Dream Management pe care le-am susţinut în ultimii trei ani. Mai mult de 700 de oameni au participat la aceste ateliere şi au realizat visuri şi aspiraţii de care adesea nu s-ar fi crezut capabili. Dar aplicând metode testate şi validate ştiinţific şi făcând parte dintr-o comunitate care îi încurajează, au putut să îşi depăşească limite, uneori cu mai multă uşurinţă, decât s-ar fi aşteptat. Le sunt recunoscătoare celor 78 de persoane care au răspuns unui chestionar foarte detaliat, din care am extras şi mai multe informaţii şi studii de caz”, a spus Mirela Oprea.

Melania Medeleanu, una dintre susţinătoarele programului de Dream Management, a declarat: “Când am auzit-o pe Zânuca (aşa îi spun eu Mirelei) vorbind pentru prima oară despre Dream Management am ridicat o sprânceană. Cuvântul “management” mă duce cu gândul către activitatea serioasă prin care gestionăm proiectele noastre de oameni mari. Cum poate ceva atât de serios sa aibă legătură cu visurile noastre? Am înţeles atunci când am participat la primul atelier de Dream Management. Cartea aceasta nu e o reţetă, căci fiecare vis are ingrediente speciale şi, mai ales, subiective. E mai degrabă ca un drum cu tot felul de marcaje testate ştiinţific. Te poţi opri la ele, le poţi încerca sau te poţi abate de la traseu ca să descoperi frumuseţi sau provocări ce te vor ajuta să creşti. Dar mai mult decât atât, prin poveştile ei, trăite sau culese cu grijă, cartea e inspiraţie pentru toţi aceia care simt că, undeva, mai adânc sau mai la suprafaţă, un vis mocneşte în aşteptarea omului ce poţi să devii pentru a-l împlini”.

Rezumatul cărţii

Unul dintre cele mai interesante capitole ale cărţii este acela în care autoarea prezintă funcţiile managerului de visuri, pornind de la premisa că pentru a realiza un vis, este necesar să ne comportăm cu visul nostru aşa cum un manager se comportă cu proiectul său. Sunt descrise şase funcţii ale unui Dream Manager şi pentru fiecare dintre aceste funcţii este propusă o “fişă de post”, o listă cu sugestii de activităţi. Atfel, dacă ai vrea să te “angajezi” pe tine însuţi pentru a-ţi realiza visul, vei şti exact ce să îţi ceri şi apoi cum să te verifici. După ce au înţeles funcţiile managerului de visuri, cititorii învaţă despre metodele managerului de visuri. Pentru fiecare metodă expusă, cititorul primeşte sugestii concrete de utilizare pentru cazul în care el / ea este managerul propriului vis, dar şi pentru cazul în care doreşte să ajute pe cineva să îşi realizeze visul. Acest capitol include şi un îndrumar pentru buna utilizare a metodelor, ce ajută cititorul să aleagă metoda sau combinaţia de metode potrivită contextului său. Volumul acordă o atenţie specială şi abilităţilor managerului de visuri: dezvoltarea conştiinţei de sine, capacitatea de a-şi înţelege şi cultiva propria motivaţie, comunicarea eficientă, rezolvarea problemelor care vor apărea pe parcurs şi abilitatea de a cere ajutor. De asemenea, cartea analizează felul în care am putea să transformăm organizaţiile în care lucrăm prin visurile pe care le avem, aducând exemplul a doi antreprenori din Statele Unite, Craig Handley şi Mary Miller, care au decis să organizeze activitatea companiilor lor astfel încât să îşi ajute angajaţii să îşi realizeze visurile. Rezultatul: reducerea fluctuaţiei de personal şi creşterea motivaţiei angajaţilor. Construind pe aceste exemple, volumul include o propunere cu privire la modul în care companiile româneşti ar putea să utilizeze acest model al managementului prin visuri, în completarea clasicului model al managementului prin obiective. În fine, ultimul capitol al cărţii vorbeşte despre visul autoarei de a promova acest concept în societatea românească. Ea se adresează direct următoarelor categorii profesionale: profesori, părinţi şi psihologi şcolari, manageri şi antreprenori, specialişti în resurse umane, directori şi manageri de bănci, angajaţi şi voluntari în organizaţii non-guvernamentale, membrii şi simpatizanţi ai (noilor) partide politice, lideri şi membri ai asociaţiilor românilor din străinătate, membrii ai familiilor extinde, cititori şi ambasadori ai acestei cărţi.

Despre programul de Dream Management

Programul de Dream Management s-a născut dintr-o întâmplare, atunci când autoarea a fost invitată să susţină o activitate de team building în cadrul unei organizaţii din Bucureşti. Inspirată de cartea “The Dream Manager” a lui Matthew Kelly, autoarea a creat un program de activităţi care a fost foarte apreciat şi pe care ulterior l-a descris într-un articol ce a generat o mare undă de interes. În prezent programul are trei piloni principali: 1. Conferinţe, ateliere şi retreat-uri pentru toţi cei interesaţi de noua ştiinţă a realizării aspiraţiilor personale; 2. Activităţi realizate în cadrul companiilor pentru întărirea echipelor (team-building cu sens) şi creşterea motivaţiei angajaţilor; 3. Încurajarea aspiraţiilor tinerei generaţii prin programe derulate în şcoli şi licee, în colaborare cu companii care îşi doresc să “adopte” visurile elevilor dintr-o anumită şcoală, prin alocarea de resurse şi mentori.

Despre autoare

Mirela Oprea este licenţiată în psihologie şi ştiinţele educaţiei (Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca) şi doctor în cooperare internaţională şi politici de dezvoltare durabilă (Universitatea din Bologna). După o carieră în domeniul dezvoltării sociale, din octombrie 2018, Mirela îşi dedică întreaga energie proiectului Dream Management, prin care ajută oamenii să îşi realizeze visurile. Face asta prin programe de grup şi sesiuni individuale, ea fiind şi coach şi consilier format la şcoli din România, Italia şi SUA. Mai multe informaţii despre Mirela sunt disponibile pe site-ul ei: www.mirelaoprea.com.

Despre editura Cartex

Grupul de edituri Cartex a intrat pe piaţa de carte în anul 2000, începând prin a edita literatură română canonică. Foarte curând, interesul publicului a determinat extinderea spre zona traducerilor. Astăzi, cititorii se pot întâlni cu o serie de autori fundamentali şi cu cărţi esenţiale din spaţiul beletristicii româneşti şi universale apărute sub siglele Cartex şi Roxel. Unul dintre principalele obiective ale grupului de edituri Cartex este acela de a configura pentru publicul românesc o bibliotecă a cărţilor indispensabile în formarea oricărui intelectual. Titlurile noastre sunt organizate în câteva serii de autor (Mircea Eliade, Marin Preda, Mihail Sebastian, Liviu Rebreanu, Panait Istrati etc.), subsumate unei colecţii de literatură română clasică şi contemporană, unei colecţii de literatură universală, unei serii de cărţi pentru copii şi unor serii de auxiliare didactice pentru preşcolari şi şcolari. În egală măsură, cărţile de referinţă din colecţiile „Istoria ideilor politice“, „Canapeaua lui Freud“, „Forma mentis“ au adus prestigiu academic şi notorietate ştiinţifică, graţie traducerilor noi şi a ediţiilor îngrijite cu acribie.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.