La şase luni de la lansare, Telefonul Vârstnicului a fost apelat de 2.700 de ori

0

La șase luni de la lansare, Telefonul Vârstnicului, prima linie telefonică gratuită de informare și asistență dedicată persoanelor peste 65 de ani, operată de către Fundația Principesa Margareta a României și finanțată de către Fundația Vodafone România prin programul „Mobile for Good”, a înregistrat peste 2.700 de apeluri, dintre care 962 sunt apelanți unici, proveniți din toate regiunile țării.

unnamed

Cele mai multe apeluri provin din zona Munteniei și a municipiului București (475 de apelanți), urmează zona Moldovei (184 de apelanți), a Transilvaniei (148 apelanți) şi a Olteniei (69 apelanți). Cel mai mare număr de apelanţi sunt din Municipiul București (285 de apelanți), urmaţi de cei din județul Prahova (72 de apelanți), Galați (39), Iași (38), Constanța (33), Brașov (31) și Timiș (30). Repartiția apelanților în funcție de mediul de proveniență ne arată o distribuţie echilibrată, 381 dintre aceștia locuind în mediul rural sau în orașe mici, 259 în orașe mari și 285 în capitală.

Dintre cei care au apelat Telefonul Vârstnicului în ultimele 6 luni, peste 55% trăiesc singuri, aproximativ 15% locuiesc cu un partener de viață, iar aproape 10% se află în instituții de asistență socială, în regim rezidențial pentru persoane vârstnice.

846 de apelanţi şi-au declarat vârsta, dintre aceştia, 229 au între 70 și 80 de ani, 174 se încadrează în intervalul 65-70, iar 182 în intervalul 60-65. Telefonul Vârstnicului este un instrument util și persoanelor cu o vârstă mai mică de 60 de ani, precum şi celor care vor să semnaleze situația unui vârstnic pe care îl cunosc, 149 de apelanți înscriindu-se în această categorie. Statistica arată că în perioada septembrie 2015 – martie 2016 Telefonul Vârstnicului a fost apelat de către 566 de femei și 396 de bărbați.

Telefonul Vârstnicului este o linie telefonică gratuită și confidențială, care răspunde nevoilor tuturor vârstnicilor din România, fie că vorbim de informare, consiliere sau sprijin practic și emoțional. La numărul de telefon 0800 460 001, persoanele vârstnice primesc sfaturi și informații de la operatorii specializați în asistență socială ai Fundației Principesa Margareta a României. Această linie telefonică, lansată în septembrie 2015, este disponibilă de luni până vineri, între orele 08:00 și 20:00. Linia poate fi accesată și de către cei care doresc să semnaleze un abuz sau o situație dificilă a unui bătrân.

Dincolo de caracterul său informativ, Telefonul Vârstnicului reprezintă și o metodă de sprijin emoțional și alinare a singurătății. Conform unui studiu național realizat la finalul anului 2015 de GfK, pentru Fundația Principesa Margareta a României, unul din doi vârstnici din România este afectat de singurătate într-o anumită măsură. Pentru seniorii singuri, Telefonul Vârstnicului pune la dispoziție serviciul de reapelare regulată, de care beneficiază până acum 145 de persoane.

Website oficial: http://www.telefonulvarstnicului.ro
Email: telefonulvarstnicului@principesa.ro
Facebook: www.facebook.com/TelefonulVarstnicului

Despre Fundaţia Principesa Margareta a României

Fundaţia Principesa Margareta a României (FPMR) a fost înfiinţată în 1990 de Alteţa Sa Regală Principesa Margareta a României împreună cu tatăl sau, Majestatea Sa Regele Mihai I al României. Fundaţia Principesa Margareta a României este o organizaţie neguvernamentală de elită care sprijină copii, tineri şi vârstnici prin intervenţii durabile, bazate pe schimbul de experienţă şi valori între generaţii. Fundaţia Principesa Margareta a României a fost desemnată de români drept cea mai onestă organizaţie neguvernamentală în cadrul studiului Envero Brand Trust Index.

Despre Fundaţia Vodafone România şi Mobile for Good

Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă deoperaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998.

În cei 18 ani de activitate Fundaţia Vodafone România a finanţat, peste 963 de programe în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale, având că beneficiari copii, tineri, bătrâni, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundaţia Vodafone România a investit 23 milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere. Mai multe detalii despre programele Fundaţiei se regăsesc pe www.fundatia-vodafone.ro, www.facebook.com/fundatiavodafone, http://fundatiavodafone-blog.ro.

Sub umbrela programului Mobile for Good, Fundaţia Vodafone finanţează, în toate cele 28 de ţări în care este prezentă, proiecte care folosesc tehnologia pentru a rezolva probleme sociale presante, pentru a îmbunătăţi viaţa oamenilor şi a genera schimbarea în societate.

Mobile for Good a fost lansat în România în 2012 şi este un program strategic al Fundaţiei Vodafone România prin care se derulează un număr de 19 proiecte, cu o valoare cumulată de 2,9 milioane de euro şi care se adresează unui număr total de 30.227 de beneficiari.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează