Irina-Margareta Nistor te invata sa fii Doctor in Optimism

0

Irina-Margareta Nistor te învaţă să fii Doctor în Optimism

Înscrie-te la cursuri!

Bucureşti, 29 iunie 2017 – Copiii de la HOSPICE Casa Speranţei, alături de Irina-Margareta Nistor, în rolul decanului, au deschis „Academia de Optimism“, o platformă de e-learning şi de strângere de fonduri. Prin intermediul Academiadeoptimism.ro, oricine poate afla ce înseamnă cu adevărat să fii optimist şi motivele pentru care trebuie preţuită fiecare clipă, indiferent de problemele apărute.

Nicole Cherry, Liviu Teodorescu, Andrei Roşu, Florin Grozea, Andrei Teaşcă, Alex Dona, Simona Pope sunt doar câteva dintre persoanele publice care s-au alăturat proiectului, în rolul de profesori-invitaţi ai Academiei.

1

Prin Academia de Optimism, HOSPICE Casa Speranţei pune la dispoziţie lecţii de optimism sub forma unor scurte materiale video care aduc în prim plan micii beneficiari ai organizaţiei şi invitaţii lor speciali. „Cum înveseleşti un om trist?”,  „De ce râd aşa de puţin adulţii?”, „Tu ce faci când plouă afară?” – sunt doar o parte dintre întrebările la care copiii de la HOSPICE au venit cu gânduri pozitive către oamenii mari. Răspunsurile lor, precum: “Îi fac o inima mare” , “Aşa vor ei” sau “Fac întrecere între picăturile de apă” te vor face să zâmbeşti şi să vezi lumea altfel, odată ce accesezi www.academiadeoptimism.ro.

Academia de Optimism a fost creată cu scopul de a arăta că, dincolo de gravele probleme de sănătate cu care se confruntă, copiii de la HOSPICE sunt cei mai buni profesori în optimism. Din momentul în care ei ajung în îngrijirea fundaţiei noastre, noi asta încercăm – să le aducem zâmbetul pe buze şi să îi ajutăm să se bucure de copilăria lor. Scopul acestei platforme este de a ne susţine în strângerea de fonduri necesară oferirii serviciilor gratuite pentru copiii ce se confruntă cu boli incurabile; şi de aceea sperăm să avem cât mai mulţi ‘absolvenţi’, pentru ca împreună să reuşim să menţinem optimismul acestor copii”, a spus Mirela Nemțanu, Director Executiv HOSPICE Casa Speranţei.

Sunt extrem de onorată că am fost distribuită în rolul ‚decanului’ Academiei de Optimism. Chiar deseori mi se reproşează că văd doar partea bună a lucrurilor şi dau ignore la tot ce nu merită să-ţi faci inimă rea. Copiii sunt atât de imprevizibili în răspunsuri şi inspiră cu universul lor, în care ştiu să se detaşeze de tristeţe şi să fie mereu încrezători. Ei sunt modele de entuziasm, de care sper să se molipsească toţi cursanţii şi viitorii ” doctori” în optimism”, a spus Irina-Margareta Nistor.

Academiadeoptimism.ro pune la dispoziție trei programe: Licență în Optimism, Masterat în Optimism și Doctorat în Optimism, accesibile în schimbul unor donații. Mai mult, pe lângă cursuri, de pe site pot fi achiziționate și tricouri cu mesaje inspiraționale sau wallpapers creative.

Academia de Optimism HOSPICE este un proiect HOSPICE Casa Speranţei dedicat dezvoltării îngrijirii paliative pediatrice. Inițiativa poate fi susținută și prin donații prin SMS, trimițând un mesaj cu textul OPTIMISM la 8844 (cost: 2 EURO/lună, doar în rețelele Orange, Vodafone și Digi).

HOSPICE Casa Speranței, organizație non-profit înființată în 1992 la Brașov, a introdus conceptul de îngrijire paliativă în România. HOSPICE este cea mai mare fundație din țară care oferă gratuit servicii specializate de acest tip.

Organizația are două centre cu servicii integrate, în Brașov și București, și echipe mobile în Făgăraș și Zărnești, pentru îngrijirea persoanelor diagnosticate cu boli incurabile. HOSPICE a dezvoltat servicii complete de îngrijire paliativă, care sunt oferite în centre de zi, ambulatorii și unități proprii pentru internare, la domiciliul pacienților și în spitalele partenere. În cei 25 de ani de existență, HOSPICE a adus alinare și speranță pentru peste 22.000 de copii și adulți cu boli incurabile.

HOSPICE Casa Speranței dezvoltă îngrijirea paliativă la nivel național și internațional prin informare, prin programe educaționale dedicate profesioniștilor, pacienților și comunității și prin îmbunătățirea legislației în materie.

Pentru mai multe informații, accesați www.hospice.ro.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează