Investiție de peste 6 milioane de euro pentru extinderea platformei ecovalor

0

Holcim România își extinde capacitățile de co-procesare în urma unei investiții de peste 6 milioane de euro.

Holcim România, prin organizația sa de management al deșeurilor, a finalizat extinderea platformei ecovalor de la Câmpulung, proiect co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

Fabrica Holcim Campulung + platforma ecovalor
Investiția s-a ridicat la peste 6 milioane de euro, din care 1,6 milioane de euro au provenit din Programul Operaţional Sectorial “Creşterea Competitivităţii Economice”, în baza unui contract de finanțare încheiat cu Ministerul Economiei.

Proiectul de investiţii a fost implementat în localitatea Valea Mare Pravăţ, judeţul Argeş, timp de 20 de luni, şi a prevăzut achiziţia a 10 echipamente necesare desfăşurării procesului tehnologic de co-procesare, precum şi construirea unei hale de tocare-preomogenizare, având o suprafaţă de 1.160,88 mp.

 “Prin implementarea acestui proiect, competitivitatea companiei noastre va crește, în special în ceea ce privește reducerea decalajelor de productivitate, prin co-procesarea eficientă a deşeurilor solide. Totodată, investiția va conduce la crearea imediată de noi locuri de muncă”, a declarat Nils Kruse, director general ecovalor.

ecovalor este organizaţia de management al deşeurilor a Holcim România, care deţine două platforme de gestionare a deşeurilor în Aleşd şi Câmpulung. Compania ecovalor a fost înființată în 2005 și furnizează generatorilor de deşeuri din România soluţii de gestionare a deşeurilor de ultimă generaţie. De asemenea, ecovalor permite Holcim România să îşi reducă consumul de resurse naturale neregenerabile.

Co-procesarea deșeurilor a fost introdusă în fabricile de ciment ale Holcim România încă din 2003, odata cu apariția legislației în vigoare în perioada premergătoare aderării României la Uniunea Europeană. Până în prezent au fost realizate investiții de peste 32 de milioane de euro pentru dezvoltarea  co-procesarii în fabricile de ciment de la Aleșd și Câmpulung.

Infografic – Ce inseamna coprocesarea

Holcim (Romania) S.A. deţine 2 fabrici de ciment în Câmpulung şi Alesd, o staţie de măcinare şi un terminal de ciment la Turda, 13 staţii ecologice de betoane, 3 staţii de agregate, 2 staţii de lianţi speciali şi un terminal de ciment în Bucureşti. Holcim (Romania) S.A. are aproximativ 800 angajați. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să vizitaţi website-ul companiei la www.holcim.ro

Holcim este unul dintre cei mai importanţi furnizori de ciment şi agregate (nisip şi pietriş), betoane şi asfalt, dar şi servicii aferente acestor domenii de activitate. Grupul deţine participaţii minoritare şi majoritare în circa 70 de ţări, pe toate continentele.

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează