Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Intervenții pentru 52 de copii, victime ale violenței domestice

0

Hope and Homes for Children și Fundația Vodafone România desfășoară în perioada august 2020 – august 2021 proiectul Să fii copil n-ar trebui să doară, prin care sunt asigurate intervenții pentru 52 de copii victime ale violenței domestice și familiile acestora, din județele Brașov, Sibiu și Bihor. Proiectul este parte a programului de Prevenire a separării copilului de familie desfășurat de Hope and Homes for Children și are ca scop prevenirea violenței domestice asupra copiilor, menținerea lor în familiile naturale sau extinse în condiții de siguranță și prevenirea instituționalizării lor. Proiectul este finanțat de Fundația Vodafone România cu 175.000 de lei prin Fondul pentru Fapte Bune. 

Parteneriatul Hope and Homes for Children cu Fundația Vodafone România a început în anul 2018, când 104 copii vulnerabili din județul Bihor au fost ajutați să rămână alături de părinții lor și să nu ajungă în grija statului. Ne bucurăm să fim în continuare alături de Hope and Homes for Children, care de peste 20 de ani lupta pentru binele copiilor din România și să contribuim și cu acest proiect la combaterea violenței domestice”, a declarat Angela Galeța, directorul Fundației Vodafone România.

Numărul familiilor care au nevoie de susținerea noastră, prin programul de Prevenire a separării copilului de familie, a crescut simțitor de-a lungul anului 2020, în contextul pandemiei și a sărăciei extreme în care se adâncesc din ce în ce mai multe familii și așa vulnerabile. În plus, riscul de violență domestică și abuz asupra copiilor crește și el, ca o consecință a presiunii și a lipsurilor cronice de bunuri de primă necesitate, a izolării. Toți acești factori duc, de multe ori, la instituționalizarea copiilor. Cu ajutorul potrivit, printr-o serie de intervenții specifice fiecărei familii, prin investiții de termen lung, putem ține familii împreună – și în siguranță”, a declarat Robert Ion, Director de Fundraising Hope and Homes for Children România.

Până în prezent, cu sprijinul autorităților locale, 41 de copii cu vârste cuprinse între 1 și 18 ani, din 15 familii, au fost incluși în proiect – cu toții victime ale agresivității tatălui. Pentru 9 din cele 15 familii, intervențiile s-au concentrat pe îndepărtarea de abuzator prin găsirea unor spații de locuire alternative pentru mame și copii și pe acoperirea chiriilor lunare. De asemenea, pentru toți beneficiarii au fost necesare: plata utilităților, asigurarea de alimente, produse de igienă, îmbrăcăminte și încălțăminte. Toți copiii de vârstă școlară din cele 15 familii au primit rechizite și restul lucrurilor necesare pentru școală și cursuri online. Pentru una dintre familii este necesară, pe termen lung, plata ședințelor de consiliere psihologică –atât pentru mamă cât și pentru copii, cu toții victime ale unui soț și tată violent.

În același timp, specialiștii Hope and Homes for Children sunt continuu aproape de familiile incluse în program și oferă consiliere privind managementul veniturilor, integrarea pe piața muncii și sprijin emoțional pentru toți membrii familiei. De exemplu, pentru o mamă s-a identificat ca soluție de suplimentare a veniturilor, preluarea curățeniei unor scări de bloc, deoarece indemnizația de care ar beneficia în urma hotărârii instanței întârzie să apară, multe procese de divorț fiind amânate din cauza pandemiei de Covid-19. Abordarea fiecărei intervenții ia în considerare implicarea activă a familiilor în îmbunătățirea situațiilor proprii, în limita posibilităților fiecărui beneficiar. Obiectivul este ca, în timp, mama și copiii incluși în program să deprindă abilitățile necesare pentru o viață independentă care să le permită să rămână departe de abuzator, pentru totdeauna.

La finalul anului trecut, Banca Mondială anunța că sărăcia extremă va crește pentru prima dată în ultimii 22 de ani – și estima că efectele pandemiei vor împinge în sărăcie extremă între 88 și 115 milioane de oameni doar în 2020, în special în țări care se confruntă cu rate ridicate de sărăcie, cum este și România. În condițiile în care, în 2019, România se afla deja pe primul loc în UE, conform EUROSTAT, cu 1 din 3 copii care trăiau în risc de sărăcie și excluziune socială, situația devine din ce în ce mai alarmantă: în lipsa unui minim necesar pentru a supraviețui – un acoperiș deasupra capului, căldura pe timpul iernii sau cel puțin o masă pe zi – copiii sunt separați de părinți și ajung în centre de plasament sau în forme de protecție specială.

În condițiile în care, în România, până la început de noiembrie 2020 numărul ordinelor de restricție eliberate de poliție împotriva agresorilor domestici a crescut cu 8,2%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut (conf. g4media.ro), riscul de expunere a minorilor la violență în contextul pandemiei este din ce în ce mai mare, cu atât mai mult cu cât copiii au stat mai mult acasă, în această perioadă.

Despre Hope and Homes for Children România

Hope and Homes for Children activează în România din 1998, iar de atunci și până în decembrie, 2020, Fundația a contribuit în mod direct sau indirect la închiderea a 60 de centre de plasament de tip vechi (orfelinate), în timp ce alte 10 sunt în curs de închidere. Prin serviciile dezvoltate de Hope and Homes for Children, copiii trec de la îngrijirea în instituții-mamut în care nu beneficiază de atenție și afecțiune individuală, la sisteme bazate pe conceptul familial, printre care și case de tip familial, care le permit o viață apropiată de normalitate. Prin eforturile Fundației și ale partenerilor săi, au fost dezvoltate 112 case de tip familial si trei apartamente de tip familial, 6.619 copii au fost scoși din orfelinate, iar alți 406 urmează să părăsească orfelinatele în curs de închidere.

În același timp, Fundația activează intens în prevenirea separării copilului de familie, intervenind cu mijloacele necesare pentru susținerea familiilor în care riscul de abandon al copiilor este ridicat. Astfel, 36.190 de copii au fost salvați de la ruperea de familie, 2003 tineri au fost sprijiniți în mod direct pentru o viață independentă, 2.190 de copii au fost primiți în centrele de zi, iar 1087 în centrele de primire în regim de urgență. 9.441 de membri de personal din sistemul de protecție al copilului au fost instruiți de Hope and Homes for Children.

Peste 60.900 de copii au beneficiat de serviciile Hope and Homes for Children România, al cărei obiectiv este ca până în 2027 să fie eliminată instituționalizarea copiilor în țara noastră. Până în prezent, Hope and Homes for Children a investit peste 35 de milioane de euro în reforma sistemului de protecție a copilului, închizând instituții de tip vechi, reintegrând copiii în familia naturală sau extinsă, plasându-i în grija asistenților maternali profesioniști sau mutându-i în case de tip familial.

Mai multe informații la  www.hopeandhomes.ro

Despre Fundaţia Vodafone România

Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998. În cei peste 20 de ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat 1.168 de programe derulate de 745 de ONG-uri din întreaga țară, în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale. Proiectele au avut peste 3 milioane de beneficiari – copii, tineri, vârstnici, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundaţia Vodafone România a investit 31 de milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere. Mai multe detalii despre programele fundaţiei sunt disponibile pe www.fundatia-vodafone.ro, http://jurnaldebine.fundatiavodafone.ro/ și www.facebook.com/fundatiavodafone.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.